AcasăSocialAteliere gratuite de încondeiat ouă, în Cetatea Alba Carolina

Ateliere gratuite de încondeiat ouă, în Cetatea Alba Carolina

-

În următoarele trei weekenduri, cei prezenţi la Alba Iulia pot să înveţe să încondeieze ouă, în cadrul unui atelier găzduit de Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Cetatea Alba Carolina.

Atelierul inedit este adresat mai ales copiilor, iar acesta se va desfășura în după amiezile de vineri, timp de trei ore, și sâmbătă, începând cu ora 10.00, timp de cinci ore. Activităţile se vor desfăşura în serii de câte 12 persoane, până pe data de 30 aprilie.

„Pe cât de migăloasă munca, pe atât de frumos rezultatul. Mă bucur că le putem oferi albaiulienilor, dar şi turiştilor mici şi mari, acum, în preajma Sărbătorilor Pascale, o experienţă interactivă şi inedită, cum nu îmi mai amintesc să mai fi fost în oraş până acum. Îi încurajez pe cât mai mulţi să vină şi să trăiască pe viu acest mod atât de românesc de pregătire a Paştelui”, a afirmat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, citat într-un comunicat de presă.

Participarea la atelierele de încondeiat ouă este gratuită, iar rezultate pot fi luate acasă de către creatorii lor. Atelierele se vor desfăşura în datele de 8-9 aprilie, 15-16 aprilie şi 29-30 aprilie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dana Balan
Dana Balan
Jurnalist GreatNews, debutat în presa scrisă în 2003, pentru publicații precum Opinia Studențească, Elle, Evenimentul Zilei sau Dilema Veche. Crede că jurnalismul practicat cu integritate este cea mai frumoasă meserie din lume.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10...

0
În acest an, 24 de elevi au încheiat probele scrise de la examenul de Bacalaureat cu media 10, a anunțat Ministerul Educației. Numărul candidaților...

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...