AcasăInternationalAtacatorul din Noua Zeelandă a fost recent în România

Atacatorul din Noua Zeelandă a fost recent în România

-

Brenton Tarrant, atacatorul în vârstă de 28 de ani care a omorât 49 de persoane după ce a deschis focul în două moschei din orașul Christchurch, Noua Zeelandă, a fost recent în România și în Bulgaria, relatează telegraph.co.uk.

Anchetatorii din Bulgaria au anunțat vineri, 16 martie, că au început o investigație privind o vizită recentă în această țară a lui Brenton Tarrant, australianul reținut de poliție drept principalul suspect în cazul atacului terorist de ieri.

Brenton Tarrant a vizitat Bulgaria în perioada 9 – 15 noiembrie a anului trecut, susținând că voia să “viziteze locuri istorice și să studieze istoria țării din Balcani”, a anunțat procurorul general al Bulgariei, Sotir Țațarov.

Procurorul a mai spus că investigația va stabili dacă vizita australianului a avut un alt scop decât cel declarat.

Potrivit anchetatorilor, Tarrant a zburat de la Dubai la Sofia pe 9 noiembrie, iar apoi a închiriat o mașină pentru a vizita locuri istorice în 10 locații diferite.

Apoi, pe 15 noiembrie, a luat un zbor cu destinația București, de unde a închiriat o mașină pentru a merge în Ungaria, a mai dezvăluit procurorul general bulgar.

Nu a fost pentru prima dată când Brenton Tarrant a vizitat regiunea balcanică. În perioada 28-30 decembrie 2016 a făcut o scurtă vizită aici, călătorind cu autobuzul prin Serbia, Croația, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina.

Atacul armat de ieri este cel mai grav din istoria Noii Zeelande. Se pare că Brenton Tarrant ar fi postat online un document în care spune că a început să plănuiască atacurile acum doi ani.

În documentul de 16.500 de cuvinte el prezintă o ideologie de extremă-dreaptă și acuză imigrația „non-europeană” din Occident.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...