AcasăInternationalAtac armat într-un liceu din Statele Unite: 17 morți

Atac armat într-un liceu din Statele Unite: 17 morți

-

Un tânăr de 19 ani a deschis focul la o școală din statul american Florida și a omorât 17 persoane. Este unul dintre cele mai grave atacuri de acest tip din istoria Statelor Unite.

Suspectul, Nikolas Cruz, un elev care a fost exmatriculat din motive disciplinare, a intrat în liceul „Marjory Stoneman Douglas”, din Parkland, cu o armă de tip AR-15, purta mască de gaze și avea asupra sa inclusiv grenade, potrivit CNN.

Potrivit apropiaților, era fascinat de arme și a făcut și pregătire militară într-o tabără. A fost arestat ulterior și este audiat de anchetatori.

Orașul Parkland, care are o populație de 31.000 de oameni și a fost declarat în 2017 cel mai sigur oraș din Florida. Este situat în sudul statului, iar anul trecut nu au fost decât șapte incidente violente și 186 de încălcări de proprietate.

„Este o zi oribilă, oribilă. Pur și simplu rugați-vă pentru acest oraș. Rugați-vă pentru această școală, pentru părinți, pentru cei care și-au pierdut viața”, a declarat șeriful Scott Israel.

Suspectul ar fi încercat inițial să se amestece în mulțimea de studenți care încerca să fugă, dar planul nu a mers și a fost prins după aproximativ o oră.

„Era agresiv, dar liniştit şi timid. Când devenea agresiv, parcă nu mai era el. Parcă avea o altă personalitate, pentru că, altfel, era foarte liniştit”, a declarat o colegă a atacatorului.

Inspectoratul școlar spune că nimic nu prevestea atacul. „Nu a fost nimic care să ne alerteze. Din câte ştim nu au existat telefoane sau ameninţări. Problemele de sănătate mintală sunt în creştere în ţara noastră şi sunt o mare provocare”, a declarat inspectorul școlar Robert Runcie, pentru presa americană.

Președintele Donald Trump a transmis condoleanțe familiilor victimelor, printr-un mesaj pe Twitter.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...