Asistentul medical venit din Germania nu are coronavirus, ci o rinită de sezon

FOTO: DarkoStojanovic/Pixabay.com
FOTO: DarkoStojanovic/Pixabay.com

Tânărul de 25 de ani din Reșița, asistentul medical care a lucrat în Germania și a intrat în contact cu patru bolnavi de coronavirus, nu este infectat cu noul virus.

Probele care au fost recoltate de la tânăr au fost analizate de specialiștii Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. „Este negativ (rezultatul testului, n.r.). Deci, pacientul nu este infectat cu coronavirus. (…) A avut o infecție, o rinită de sezon, pe care a contractat-o undeva”, a declarat și Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului „Matei Balș”, la Antena 3.

Românul a fost asistent medical în Munchen și spune a spus că a fost echipat corespunzător atunci când a intrat în contact cu bolnavii.

A venit pe 7 februarie, în Reșița, la părinții lui, apoi a mers în vizită la sora lui în Gărână și apoi la schi în Semenic. Potrivit medicilor timișoreni, asistentul a început să aibă febră și alte simptome care sunt asemănătoare infecției cu coronavirus, dar și cu alte boli de sezon.

Până acum au fost mai multe suspiciuni în România de infectare cu coronavirus la persoane care s-au întors din China, însă nu s-a confirmat niciun caz.

Noul virus a fost denumit Covid-19. Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a explicat că denumirea vine de la „coronavirus disease that was discovered in 2019”.

Provincia chineză Hubei, epicentrul epidemiei de coronavirus, a raportat o creștere record a numărului de decese pentru joi. Specialiștii în sănătate au anunțat că în Hubei au murit 242 de oameni din cauza coronavirusului, cel mai negru bilanț zilnic din decembrie, când a început epidemia. Numărul total al deceselor din cauza coronavirusului a ajuns la 1.310.

Sunt zone în care se iau măsuri foarte stricte. În districtul Shiyan, din provincia Hubei, s-au implementat măsuri pentru stare de război pentru următoarele 14 zile. Toate clădirile au fost închise, locuitorii sunt păziți non-stop, primesc provizii la ore fixe și sunt arestați pe loc dacă ies. Se crede că ar urma să se ia măsuri similare și în alte zone.

FOTO: DarkoStojanovic/Pixabay.com