AcasăSocialAsistenții persoanelor cu handicap, trimiși în șomaj. Primăria nu mai are bani

Asistenții persoanelor cu handicap, trimiși în șomaj. Primăria nu mai are bani

-

Asistenţii persoanelor cu handicap din comuna Bâlteni din județul Gorj vor fi trimişi în şomaj pentru că primăria nu mai are bani să-i plătească, relatează adevărul.ro.

Guvernul Dăncilă a decis ca începând din acest an indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap și salariile asistenților personali să fie plătite de autoritățile locale, adică de primării, iar problemele au început deja să apară. Până acum, banii pentru persoanele cu handicap veneau de la bugetul central.

În urmă cu o săptămână, asistenţii persoanelor cu dizabilităţi au fost chemaţi la sediul primăriei din Bâlteni. Acolo, primarul Vasile Vlăduleanu (PNL) i-a anunţat că vor fi trimişi în şomaj, pentru că nu mai are bani să-i plătească.

În vârstă de 54 de ani, Angela Tătaru îl are în grijă pe fratele său, care de 25 de ani este paralizat în urma unui accident de circulaţie.

„Ne-am dus la această şedinţă şi a venit domnul primar şi cu domnul secretar sau viceprimar, că nu-i cunosc aşa de bine. A spus că trebuie să ne spună o veste bună şi una proastă. Vestea bună este că vom fi băgaţi în şomaj şi că vom lua 450 de lei pe lună şi vestea proastă că încetează cartea de muncă. I-am spus că nu este posibil aşa ceva, că legea spune că ne încetează cartea de muncă odată cu decesul persoanei cu dizabilităţi. A spus (…) că nu mai sunt fonduri ca să-i plătească. Nu ştiu dacă se mai întâmplă pe undeva aşa ceva. În ce ţară trăim. Este bătaie de joc“, a povestit Angela Tătaru pentru adevărul.ro.

Până acum, femeia primea suma de 1.450 de lei.

Contactat de jurnaliști, primarul nu a vrut să vorbească: „Nu pot să vorbesc acum pentru că o să intru la o şedinţă. Sună-l pe secretar. El poate să-ţi spună tot ce doreşti“. Însă nici secretarul nu a putut fi contactat, iar reprezentanţii Prefecturii Gorj au spus că nu pot formula o poziţie pentru că hotărârea dată Consiliul Local al comunei Bâlteni încă nu a ajuns la ei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...