Asistent medical, șpagă de 29.500 de euro de la 7 persoane ca să le ajute să se angajeze în spital

asistent medic

Foto: 15950594 / pixabay.com

Un asistent medical din Oradea a fost reținut de procurorii DNA după ce a luat șpagă 29.500 de euro de la 7 persoane cărora le-a promis că le va ajuta să obțină posturi de asistenți medicali în spitalul unde lucra.

Sorin Ioan Crăciun era la data faptelor asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, iar ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (după ce spitalul județean a preluat cealaltă unitate).

El a fost reținut pentru 24 de ore și pus sub urmărire penală pentru comiterea a 7 infracțiuni de trafic de influență.

Procurorii DNA îl acuză că, în perioada 2020 – 2022, în timpul pandemiei de COVID-19, asistentul a pretins și primit de la 7 persoane sume de bani cuprinse între 1.500 de euro și 13.500 de euro, în total 29.500 de euro, precum și alte foloase necuvenite, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor șefi din conducerea celor două spitale amintite mai sus.

El le-a promis celor 7 că îi va determina pe șefi să îi angajeze cu contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată pe posturi de asistent medical și infirmier.

Până în prezent, cele 7 persoane nu au fost angajate pe posturile respective.

La data de 24 mai 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Foto: 15950594 / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version