O fostă gimnastă a României: ”În cantonament am aflat că poți să și mori de foame”

Asiana Peng (Youtube)

Asiana Peng (Youtube)

Asiana Peng, o fostă gimnastă din România, în vârstă de doar 17 ani, a făcut dezvăluiri șocante din cantonamentele de la Izvorani.

Nu este pentru prima oară când numele sportivei este implicat într-un scandal. După ce mama gimnastei a făcut acuzații de rasism la adresa Federației Române de Gimnastică, Asiana Peng a declarat, într-un interviu acordat IflovSport, că antrenorii le înfometau pe sportive.

„Cât poți să duci? Vorbeau urât, nu vă spun, că mă revolt iarăși. N-am găsit răspunsul la modul lor de comportament. Îmi intrase în cap ideea să fug din cantonament, nu mai puteam îndura, dar îmi reveneam și-mi spuneam că nu puteam lăsa totul baltă. Nu i-am spus niciodată mamei să vină să mă ia, doar la ultimul concurs, când m-au trimis în Franța, după ce m-au anunțat că am rămas pe dinafara lotului, am sunat-o pe mama și i-am spus că nu vreau să merg, pentru că și atunci Adela Popa își bătea joc de mine și vorbea cu subînțeles că n-o să mai fiu la lot. Eram dărâmată psihic, și fizic, dat tot m-am comportat onorabil. Nu am nicio amintire plăcută din acel lot de la Izvorani, poate doar o prietenie ciudată cu o ciupercă, în fața căreia îmi vărsam năduful”, a spus Asiana Peng.

”De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înțeles că nu mai sunt stăpână pe viața mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligații: nu mai aveam părinți, îi vedeam foarte rar și nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau și n-aveam nicio altă metodă de comunicare; nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentația lipsea, uneori, cu desăvârșire – aici am aflat că poți să și mori de foame, aici mi-am pierdut și cunoștința, din lipsa hranei și multe dintre noi ne-am lovit și ne-am accidentat, pentru că eram amețite de nemâncare”, a povestit Asiana Peng pentru Ilfov Sport.

Echipa feminină de gimnastică a României nu a reușit să se califice, pentru prima oară în ultima jumătate de secol, la Jocurile Olimpice de anul trecut.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version