Așa sună un escroc ce vrea să îți fure banii din cont. L-am înregistrat ca să știi cum să te ferești de impostori

escrocherie online
Foto: Mimzy / pixabay.com

Un escroc ce s-a dat drept expert financiar de la Bursa de Valori București a încercat să mă determine să îi dezvălui datele contului bancar, pe motiv că am de primit 3.000 de lei ce reprezintă contravaloarea unor acțiuni/cupoane de la „marea privatizare” din anii ’90, pe care le-am moștenit de la părinții mei.

Mi-am dat seama că am de-a face cu o tentativă de fraudă, așa că am înregistrat conversația care surprinde modul în care operează acești escroci, în speranța că informația va ajunge la cât mai mulți oameni care vor deveni mai puțin susceptibili de a fi păcăliți prin astfel de escrocherii online.

Am fost sunată de pe două numere de telefon, pe care le și public maj jos. Prima conversație a fost foarte scurtă, deoarece imediat ce individul mi-a spus că am de retras 3.000 de lei din acțiuni mi-am dat seama că este vorba de o escrocherie și i-am spus că nu cred și că am să îi fac plângere la Poliție pentru înșelăciune. Iritat, bărbatul m-a jignit, iar după aceea a închis. După câteva secunde m-a sunat din nou, de pe un alt număr, încercând să se disculpe (spunând că s-a enervat și el ca tot omul când l-am amenințat cu Poliția), și să mă convingă de faptul că el chiar este expert financiar de la BVB și chiar am 3.000 de lei de recuperat. De această dată, am înregistrat toată conversația.

Escrocii folosesc diverse strategii pentru a înșela. Unii sunt extrem de prietenoși, în vreme ce alții sunt incisivi și repeziți, încercând să îi creeze persoanei contactate impresia că e pe cale să piardă o mare șansă. Aceasta din urmă a fost tactica aplicată și de escrocul care m-a sunat pe mine („Când vă retrageți banii?”, „Dacă vă interesează banii bine, dacă nu îi dăm către fondul statului și gata”).

Din discuție a reieșit că scopul escrocului era să îi dezvălui datele contului bancar al persoanei juridice Great News, motivând că pentru a-mi putea transfera cei 3.000 de lei în contul de persoană fizică trebuie să „izoleze” mai întâi contul de persoană juridică, altfel banii s-ar duce direct în contul bancar al firmei (citez „Când o persoană figurează ca persoană fizică și juridică, banii se transferă în mod direct pe persoană juridică. Și d-asta e nevoie să-l știu, ca să-l izolați, să vă intre pe fizic”).

Imediat ce aș fi dezvăluit datele contului bancar, aș fi primit „o confirmare că se izolează contul juridic”, adică cel mai probabil un link pentru descărcarea unei aplicații care i-ar fi oferit escrocului acces la contul bancar, de unde el ar fi putut să transfere sume de bani în conturile proprii.

Astfel de escrocherii au făcut deja mai multe victime printre români în ultimul an, după cum am scris și noi. Am contactat și Bursa de Valori București care ne-a confirmat că este vorba despre o înșelătorie. „Cine v-a contactat nu are vreo legatură cu Bursa de Valori București și este vorba despre o tentativă de fraudă. Din păcate este o tentativă de fraudă des întâlnită în ultima perioadă, asupra căreia am informat atât noi, Bursa de Valori București, cât și ASF și DNSC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică). Noi, Bursa de Valori București, chiar am anunțat despre existența unor astfel de tentative de fraudă realizate de diverse persoane care ne impersonează”, au transmis reprezentanții BVB într-un răspuns pentru GreatNews.

BVB le atrage atenția celor contactați să nu dea curs unor astfel de solicitări și să nu instaleze nicio aplicație prezentată ca fiind a Bursei de Valori București: „Aplicațiile dezvoltate de Bursa de Valori București sunt doar în magazinele de aplicații pentru Android și iOS și sunt marcate ca fiind dezvoltate de Bursa de Valori București. De altfel, Bursa de Valori București nici nu are voie să contacteze potențiali investitori și să le ofere servicii de brokeraj, acestea fiind prestate exclusiv de brokeri/ intermediari autorizați să tranzacționeze la Bursa de Valori București. Așa prevede legislația la nivel internațional, nu doar în România. Lista intermediarilor autorizați să tranzacționeze la BVB este disponibilă la acest link. Totodată, nici intermediarii/ brokerii autorizați să tranzacționeze la Bursa de Valori București nu au voie să contacteze potențiali clienți fără să aibă acordul prealabil al acestora.”

Și Autoritatea de Supraveghere Financiară a atras atenția asupra acestui fenomen și a practicilor acestor impostori printr-o campanie anti-fraudă și de educație financiară, a mai transmis BVB.

Cele 2 numere de telefon folosite de escroc.

Iată, mai jos, întreaga conversație cu escrocul:

Escroc: Aveți 3.000 de lei de retras.

Jurnalist GreatNews: Ce am?

3.000 de lei de retras.

De la ce am 3.000 de lei de retras?

De la Bursa de Valori. Contravaloarea acțiunilor. Da doamnă. Știți ce e aia Bursa de Valori, nu?

Da, știu ce e Bursa de Valori, dar nu am investit niciodată.

Păi nu că ați investit doamnă, aveți cupoane de la marea privatizare. Vă amintiți de ele?

De la marea privatizare?

Da.

Nu știu… ce-a fost asta?

Nu știți ce-a fost marea privatizare?

Adică eu am 40 de ani, n-aveam cum să am pe vremea aia.

Păi dumneavoastră le-aveți poate moștenite din partea părinților.

Așa, și? OK, nu știu dacă ei au.

Păi aveți de retras bani, d-asta v-am sunat. Când vă retrageți banii? Că m-ați luat așa cu Poliția, parcă v-am făcut ceva rău.

Păi nu, dar mi s-a părut foarte suspect ce spuneți dumneavoastră.

Dar puteți să mă întrebați cine sunteți, ce vreți, care e problema, dar nu… vă dau la Poliție. Că nu v-am jignit cu nimic și nici nu o să vă jignesc că nu e frumos.

Ba da, m-ați jignit, m-ați făcut „panaramă”.

Dar dacă vorbiți așa cu mine.

Păi de ce, că eu am zis că o să vă reclam la Poliție că nu cred. Eu nu v-am jignit.

Doamnă, sunați la Poliție dacă nu mă credeți. Păi asta e declarație?

Dar spuneți-mi cine sunteți. Cine sunteți de la Bursa de Valori.

V-am spus.

Ce funcție aveți, cum vă cheamă?

V-am spus cum mă cheamă, de unde vă sun. Sunt expert financiar. Dacă m-ați fi ascultat, în loc să mă amenințați cu Poliția, era o treabă, dar văd că…

Păi dar nu am înțeles cum vă cheamă. Sunteți expert financiar cine?

V-am spus, doamnă.

Păi dar nu mai știu, că dup-aia mi-ați închis și m-ați sunat de pe alt număr.

Dacă mi-ați închis dumneavoastră…

Nu, dumneavoastră ați închis, nu v-am închis eu.

Păi dacă tăceați. Vorbeam singur sau cum?

Dar spuneți-mi cine sunteți… Ca să văd… Adică dumneavoastră vreți să ce, că n-am înțeles. Vreau să-mi retrag banii, da. Dar nu-nțeleg…

OK, veniți în București sau faceți cerere online? Cum vreți să faceți?

Păi sunt în București. Da, unde trebuie să fac?

La Bursa de Valori.

Să fac o cerere la Bursa de Valori?

Da.

Păi trimiteți-mi unde…nu știu unde să mă duc.

Nicolae Titulescu e adresa. Numărul 13 (adresă greșită – n.r.).

Așa, și să mă duc eu acolo, la instituția aceasta?

Da, după ce plecați la Poliție, plecați la noi. Sau veniți la noi, mai bine spus. Că văd că așa v-ați pornit, cu gânduri rele. Ce-ntrebări mai aveți?

Nu mai am. Dumneavoastră m-ați sunat.

Păi eu v-am sunat, dar văd că m-ați luat așa și nu mai am chef să vă zic nimic. Văd că aveți o criză nervoasă și vreau să văd ce probleme mai aveți, ce întrebări mai aveți, că văd că nu aveți încredere, siguranță.

Păi dar cum aș putea eu să am încredere în cineva care nu îmi spune cum se numește.

Păi v-am spus când v-am sunat, în prima clipă.

Păi nu știu…

N-o să repet de 10 ori, doamnă.

Dar mai spuneți. Păi dumneavoastră vreți să-mi retrag eu niște bani…

Păi asta e munca mea, să vă informez. Dacă vă interesează banii bine, dacă nu îi dăm către fondul statului și gata.

Nu știu, dar mi se pare suspect. Adică credeți că un angajat de la Bursa de Valori București i s-ar adresa unui potențial client cu apelativul „panaramă”?

Dar dumneavoastră vi se pare că dacă vă sună cineva de la bancă, de la bursă, îi răspundeți „vă dau la Poliție”? Dacă vorbim ce vi se pare sau ce mi se pare mie normal, mie nu mi se pare normal să vorbiți în așa hal cu mine. Că am și eu facultate, spuneți că vă dau la Poliție: „cine sunteți, ce vreți?” Păi doamnă…

Păi da știți că circulă o înșelătorie acuma, cu chestia aceasta, cu retragerea unor bani?

Doamnă, nu e de acum treaba asta. E de vreo jumătate de an. C-aud zilnic treaba asta.

(Retragerea unor bani – n.r.) de la marea privatizare de care vorbiți.

Doamnă, fraude se fac și cu bănci, dar mai departe oamenii tot fac conturi bancare în fiecare zi, deci nu e asta un motiv.

Deci băncile fac fraude sau cum?

Nu, fraude în sistemul bancar se face (sic!) demult, dar oamenii mai departe deschid conturi bancare, chiar dacă din bănci se fură bani, dacă la asta vă referiți.

OK, deci dumneavoastră îmi spuneți că chiar am acei bani, 3.000 de lei.

Da, doamnă, că nu v-am sunat să vă întreb aveți, nu aveți. Eu vă zic că aveți, d-asta și v-am sunat. În ce bancă vreți să-i încasați? Sau la ce bancă aveți cont, mai bine spus, ca să fie mai simplu. Să nu vă complicați.

Da, nu știu… Tre’ să mă gândesc.

Aveți așa multe bănci că nu știți care mai aveți? Tre’ să vă gândiți?

Păi da, dar trebuie să vă zic dumneavoastră banca. Nu vreau să vă zic dumneavoastră unde am eu banii.

Nu unde aveți banii, unde vreți să încasați. Dacă aveți acolo și bani, mă rog, asta e altceva deja. Nu v-am întrebat unde aveți banii, v-am întrebat unde vreți să încasați banii, la ce bancă.

Păi să zic la CEC Bank.

La CEC, OK, stați o clipă să verificăm dacă o să putem face pe CEC. CEC-ul e pe juridic sau pe persoană fizică doar?

Fizică.

Fizică. Dumneavoastră figurați ca persoană juridică. La ce bancă?

Păi dar n-are treabă persoana juridică. Dumneavoastră m-ați sunat că ce, că persoana asta juridică are de încasat bani?

Păi nu, dar aici încurcă persoana juridică. Că dacă aveți și cont de persoană juridică, poate fi banii trimiși (sic!) acolo.

Dar nu are nicio legătură. Nu are nicio legătură cu persoana juridică.

Doamnă, uitați, când o persoană figurează ca persoană fizică și juridică, banii se transferă în mod direct pe persoană juridică. Și d-asta e nevoie să-l știu, ca să-l izolați, să vă intre pe fizic.

Da, nu vreau, vreau să-mi intre mie, pe fizic.

Păi asta zic, ca să vă intre pe fizic trebuie să izolați contul de firmă, mă-nțelegeți?

Ce să-i fac? Ca să-mi intre pe fizic ce tre’ să fac?

Să izolați contul de firmă din sistem.

Păi ce-nseamnă asta?

Adică izolați, ca să nu vă intre banii pe firmă, să vă intre pe fizic. Se face izolarea contului de încasare. La ce bancă aveți contul juridic și rezolvăm.

Să vă spun la ce bancă am contul juridic și rezolvăm?

Da, doamnă.

Păi cum rezolvăm?

Cum o rezolvăm de-obicei. Dacă o să vă zic, oricum nu sunteți din domeniu și n-o să-nțelegeți.

Adică îmi trimiteți ceva sau cum? Online?

Da, doamnă. Da, doamnă. Vă trimitem o confirmare că se izolează contul juridic.

OK, bine, păi nu știu… tre’ să mai vorbesc, să văd care e chestia asta cu firma, și să vorbesc…

Păi nu știți la ce bancă aveți contul de firmă?

Ba știu, dar tre’ să..

Păi firma Great News SRL… asta o aveți. Corect?

Da, dar nu pot să… tre’ să mai vorbesc și eu în firmă. Nu pot să vă dau chiar așa datele.

Păi doamnă, nu-mi spuneți mie ce PIN-uri aveți acolo, ce bancă? Mi-ați spus că aveți pe fizic CEC, așa aveți pe firmă BCR, Raiffeisen, BT, adică ce e mare secret aici?

Da, nu știu, tre’ să mai vorbesc, tre’ să mai vorbesc, tre’ să mai vorbesc să văd…

Să-ntrebați pe cineva la ce bancă aveți la firmă sau? Că nu știți sau cum?

Da…

Nu e adevărat.

Ce nu e adevărat?

Asta e banal, să-mi spuneți mie că nu știți la ce bancă aveți contul de firmă… Nu sunt chiar nici eu primul prost de pe stradă. Aveți chef de glume, eu nu am chef de glume.

Dar eu sunt prima proastă de pe stradă?

Deja nu mă-ntrebați pe mine, vă răspundeți singură. Nu vreau să vă jignesc.

Oricum, m-ați făcut și „panaramă”. Deci…

După ce mi-ați vorbit în halul ăla…

Ce v-am vorbit? V-am zis că vă reclam la Poliție.

Ați meritat cuvântul ăla.

Păi ce, vă sun eu să v-ajut să luați banii și-mi spuneți mie că vă dau la Poliție, cine ești, ce vrei? Doamnă, nu suntem la stână. Adică sunt și eu om și-mi ies și eu din fire.

Da, nu știu, nu mi-ați răspuns la întrebare, cum vă numiți? Ca să am și eu încredere.

Caius Neagu (nume fals – n.r.).

Cum, Neagu? Neagu Caius.

Neagu Caius. Și sunteți de la Bursa de Valori București.

Da doamnă, a treia sau a patra oară vă confirm. Scrieți pe o hârtie dacă nu memorați informațiile.

Păi caut acuma.

Unde căutați doamnă? Aveți o bază și nu știu eu? Haideți că-mi pierdeți timpul! Chiar sunteți o panaramă!



Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.