Armand Goșu spune că Rusia l-a pus pe lista „agenților străini”

FOTO: Armand Goșu/Facebook
FOTO: Armand Goșu/Facebook

Istoricul Armand Goșu spune, într-un mesaj pe Facebook, că autoritățile ruse l-au pus pe lista „agenților străini”, iar acest lucru s-ar fi întâmplat pe 16 iunie 2021, în aceeași zi cu generalul american în rezervă Ben Hodges.

„Autoritățile de la Moscova m-au pus pe lista „agenților străini” (inoagent) la 16 iunie 2021. Urmează să fiu inclus în „registru”. M-au pus pe listă în aceeași zi cu generalul în rezervă Ben Hodges.

Sunt într-o companie foarte onorabilă, alături de oameni politici din diverse generații (fostul premier Kasianov, Hodorkovski, Ilia Azar, Ilia Iașin, Oleg Kașin etc), de ziariști, profesori sau comentatori ruși de top (alături de unii dintre ei am lucrat în timp, fie la Moscova, în office BBC, fie prin alte țări): Konstantin Eggert, Ekaterina Șulman, Sașa Golț, Andrei Zubov, Vladislav Inosemțev, Maksim Kaț etc). Lista a fost publicată astăzi, 8 februarie, în „Vajnîie istorii”, a scris Armand Goșu pe Facebook.

Armand Goșu și-a susținut doctoratul în istoria Rusiei, la Universitate din Moscova și s-a specializat în istoria politcii externe a Imperiului rus.

Potrivit CV-ului său, în 2006 a fost expert în Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, iar între 2010 – 2012 a fost consilierul pe spațiul ex-sovietic al ministrului de Externe al României de la acea vreme, Theodor Baconschi.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.