Are șanse Legea vaccinării să fie votată? 7 deputați își spun părerea despre sancționarea părinților

Legea privind vaccinarea persoanelor în România, care a ajuns să fie cunoscută în spațiul public și drept Legea vaccinării obligatorii – deși ea prevede, cel puțin în forma care a trecut de Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților în anul 2020, doar sancțiuni pentru părinții care refuză să se informeze cu privire la vaccinuri, nu și pentru cei care refuză vaccinarea după ce s-au informat – va fi dezbătută din nou în comisie în a doua săptămână din luna martie.

Apoi, ea va fi votată – sau nu – de către deputați, Camera Deputaților fiind for decizional pentru legea care a fost votată de Senat încă din 2017. Astfel, în luna martie Legea privind vaccinarea persoanelor ar putea deveni realitate, dacă deputații vor considera că România – țară care se situează mult sub cerința Organizației Mondiale a Sănătății de a vaccina 95% din populație pentru boli precum rujeola, de pildă – are într-adevăr nevoie de această lege.

Forma care a fost votată de Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților prevede că părinții au obligația de a se informa despre vaccinuri de la medicul de familie, precum și aceea de a se prezenta în cazul în care sunt convocați de comisia județeană de vaccinare sau de cea a municipiului București.

Cei care nu își îndeplinesc aceste obligații vor primi, la prima abatere, un avertisment. La a doua constatare a contravenției vor fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.

Iar dacă autoritățile au stabilit un plan de recuperare a vaccinărilor pentru copil, iar părinții refuză să se prezinte la medicul de familie pentru informare sau nu se prezintă dacă au fost convocați de comisia de vaccinare, atunci amenda este cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

Acestea sunt singurele sancțiuni prevăzute pentru părinți, însă legea va fi rediscutată în Comisia pentru sănătate și rămâne de văzut dacă ele vor fi păstrate sau nu.

GreatNews a discutat cu mai mulți deputați de la diverse partide și i-a întrebat ce părere au despre posibilitatea sancționării părinților care fie refuză să își vaccineze copiii, fie să se informeze cu privire la imunizarea acestora cu vaccinurile din așa-numita „schemă obligatorie” („antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B”, spune legea la articolul 26, însă ele nu sunt, de fapt, obligatorii, deoarece copiii pot fi înscriși la grădiniță sau la școală și fără să aibă aceste vaccinuri făcute).

Emanuel-Dumitru Ungureanu, USR-PLUS, membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților

Discuția este cât se poate de clară în ceea ce mă privește. În cealaltă legislatură eu am fost vicepreședinte al Comisiei de Sănătate și în actuala legislatură sunt membru în Comisia de Sănătate. Sunt în același loc și pozițiile mele sunt consecvente de la început pe această temă, respectiv legea vaccinării a venit de la Senat ca o lege a obligativității cu sancțiuni pentru părinți, inclusiv decăderea din drepturi, noi la Camera Deputaților, cu un larg consens, am transformat obligativitatea vaccinării în obligativitatea informării pentru vaccinare, ceea ce este un cu totul alt sens pe care l-am dat legii.

Adică noi am mers pe ideea că coerciția, constrângerea, nu este calea către succesul vaccinării. Eu sunt pro-vaccinare, m-am vaccinat și eu, mi-am vaccinat și fetița, dar nu sunt și nu am fost niciodată pentru obligativitate în sensul constrângerii.

Însă, date fiind datele pe care le avem legate de rujeolă, de zonele unde suntem într-o situație dificilă ca stat, pentru că nu vaccinăm destul, și n-am vaccinat destul nu pentru că ar fi fost reticență în rândul populației în privința vaccinării. Dincolo de vocile de pe Facebook, ultimul sondaj IRES arată o favorabilitate foarte mare la vaccinare, pe un trend ascendent. Deci cu cât Ministerul Sănătății informează, și a început să informeze mai bine populația, cu cât se comunică mai sănătos în spațiul public, cu atât favorabilitatea e mai mare.

Din punctul meu de vedere, o constrângere și sancțiuni exagerate vor duce la un efect invers. Deci cele mai bune metode sunt cele legate de educație, de informare, și accentul pus pe obligativitatea statului de a face rost de vaccinuri din timp, și de a pregăti în același timp foarte bine terenul pentru vaccinare astfel încât să nu apară reacții adverse necontrolate și acele reacții care puteau fi evitate printr-o discuție prealabilă cu medicul de familie sunt cea mai mare contra-reclamă pentru oamenii care sunt sceptici sau care sunt nehotărâți.

Reporter: M-am uitat recent pe legislația din mai multe țări, am văzut că Franța de exemplu a introdus obligativitatea pentru 11 vaccinuri, în 2018. Nu îi amendează pe părinți, dar copiii nu pot fi înscriși la grădiniță sau la școală până nu fac vaccinurile respective. Anul trecut și Germania a introdus, pentru prima dată, obligativitatea pentru un vaccin – cel pentru rujeolă. Și a introdus o amendă de maximum 2.500 de euro pentru părinții care refuză.

În ce țări vaccinarea e impusă de lege

Fiecare stat trebuie să-și cunoască poporul. Și trebuie să vadă care sunt sensibilitățile. Vă spun, ca foarte profund cunoscător al sistemului sanitar, mai ales în ultimii ani am intrat în foarte multe detalii, marea noastră problemă ca stat a fost nu reticența populației la vaccin. Noi am avut crize de vaccin antigripal ani de zile. Noi aveam șansa să vaccinăm fetițele în mod special cu acel vaccin foarte bun anti-HPV. Am refuzat să facem campanii și să salvăm mii de vieți. Deci noi avem o problemă de organizare a statului cu privire la aprovizionare, cu privire la informare și cu privire la vaccinare. E o temă falsă aceasta că populația nu vrea să se vaccineze. Nu e adevărat. Marea problemă este că statul nu a avut vaccinuri foarte mult timp. Nici vorbă de schemă de 18 vaccinuri la noi. Suntem departe de Franța și de capacitate unor sisteme sanitare occidentale.

Deci dacă ne organizăm ca Franța și ca Germania atunci vom avea și o populație mult mai sănătoasă și vom avea și rezultate foarte bune pe cancerul de col uterin. Avem la dispoziție acel vaccin foarte performant și nu îl folosim. Eu, personal, mi-am vaccinat fetița de 12 ani anti-HPV și sunt foarte bucuros că are șansa să fie protejată de un agent care poate fi evitat.

Mai avem mult până departe. Cea mai mică problemă este reticența cetățenilor. Cea mai mare problemă este lipsa statului de a se organiza pentru vaccinare.

Și atunci dumneavoastră ce sistem ați propune?

În niciun caz nu constrângere. Nu are efect. Italia a încercat și efectul a fost invers. Am o soră în Italia, e acolo de 14 ani. Nu funcționează coerciția.

Adică au acceptat să ia amendă și tot nu au vaccinat?

Da, sunt oameni care mai bine plătesc amenda, o contestă în instanță pe drepturile omului, dar nu crește rata de vaccinare odată cu coerciția.

Ce modificări au fost aduse legii din România în Comisia pentru Sănătate, în primăvara anului 2020?

Sancțiunile au rămas, dar pentru refuzul de a te informa, ceea ce mi se pare suficient. Am retrimis-o la comisie săptămâna aceasta și nu săptămâna care vine, ci cealaltă, o să o redepunem în dezbatere în Comisia de Sănătate, și apoi o să o ducem în plen.

Sorin-Titus Muncaciu, AUR, membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților

Acum, în forma care a trecut de Comisia pentru sănătate anul trecut, Legea introduce niște sancțiuni pentru părinții care refuză informarea cu privire la vaccinare.

În principiu, eu sunt de partea legilor fundamentale, ca acestea să fie respectate în primul rând, nu? Asta e opinia mea. Legile fundamentale sunt date de Dumnezeu, nu de oameni. Atunci când așteptăm ca o lege să fie dată de oameni suntem wrong. Așa că legile fundamentale primează, în sensul că vaccinarea nu poate fi obligatorie.

Din punctul meu de vedere nu este acceptabilă în niciun caz obligativitatea.

Principiile de la Nuremberg și mi se pare că și Codurile de la Roma, dar nu sunt sigur, trebuie să mă mai uit o dată la ele…

La ce vă referiți?

Sunt anumite drepturi ale omului care nu pot fi încălcate. Pentru că există precedent în care s-a stabilit că aceste drepturi nu pot fi încălcate. Deci Habeas corpus, adică să fii stăpân pe propria ta persoană nu poate fi încălcat, îmi pare rău pentru ăia care cred invers.

Și legat de contraargumentul că e vorba și de dreptul copilului la sănătate, care i-ar fi încălcat de părinții care refuză să îl vaccineze, ce părere aveți? Adică și copilul are un drept de a fi sănătos, protejat împotriva anumitor boli.

Sigur că da. Este discutabilă chestia asta, foarte discutabilă. Bineînțeles că și copilul are drept, ca și orice fel de … De exemplu, în Statele Unite era o teorie care spunea că de la prima bătaie cardiacă există o ființă care se numește copil.

Acuma, această problemă a vaccinării copilului este mult mai… nu putem să o discutăm prin telefon.

Da, o să fie discutată în Comisie, eu voiam doar să iau pulsul…

Da, o să fie discutată în Comisie și noi o să venim cu argumentele noastre.

Legat de introducerea unei sancțiuni financiare pentru cei care refuză să se informeze ce părere aveți? Adică să fie informați de medici cu privire la vaccinuri: ce înseamnă un vaccin, care sunt beneficiile, care sunt riscurile, care sunt reacțiile adverse posibile, iar refuzul să se dea în scris. Nu se sancționează refuzul, ci faptul că persoana că nu a vrut să fie informată din aceste surse.

Da, când o să ajungă în fața mea acest articol am să văd.

În alte țări există posibilitatea de a sancționa părinții care refuză vaccinarea, fie financiar, fie prin faptul că copiii nu au voie să intre la școală dacă nu sunt vaccinați. De exemplu, în Franța s-a adoptat în urmă cu 3 ani o astfel de lege. Ce părere aveți?

Deci un copil care e nevaccinat este un pericol pentru copiii vaccinați? Asta nu aruncă o umbră neagră asupra … nu introduce un dubiu asupra vaccinurilor? Trebuie să fim atenți cu astea. Eu am fost vaccinat de copil. Și pot să spun că nu am avut niciun fel de probleme cu bolile infecto-contagioase. Problema este că, la momentul respectiv, vaccinurile care s-au folosit erau niște vaccinuri verificate pe generațiile anterioare. Ce ne propun ăștia acuma este să vaccinăm cu niște vaccinuri care nu sunt verificate. Și atunci de aici începe să cam scârțâie argumentația.

Remus-Gabriel Mihalcea, PSD, membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților

În lege există un amendament care presupune sancțiuni pentru părinții care refuză informarea cu privire la vaccinuri.

Eu vă pot spune doar din punct de vedere personal și ca medic că trebuie informați în primul rând părinții, iar aceștia au obligația, pentru binele copilului, de a asculta aceste informații. Nu consider că amendarea lor ar îmbunătăți cu ceva situația sau le-ar schimba opinia. Ba mai rău, cred că ar deveni un conflict între părinții respectivi și persoanele care fac aceste informări sau care dau aceste amenzi.

Din punctul meu de vedere ar trebui ca în primul rând părinții să fie corect informați asupra beneficiilor acestor vaccinuri, cât și a eventualelor reacții adverse, și să rămână la latitudinea fiecărui om să își aleagă ce dorește.

Deci nu sunteți de acord cu niciun fel de sancțiune.

Eu sunt mai pacifist de fel și nu-mi plac sancțiunile, dar totodată am și pretenția ca cel cu care dialoghez sau celui căruia îi explic un lucru din punct de vedere medical să fie atent, să-mi acorde atenție. Nu mi se pare normală nici atitudinea de a nu dori să discuți cu un medic despre așa ceva.

Deci atunci dacă ar fi vorba de o amendă pentru cei care refuză să vină la aceste informări…

Eu aș căuta o altă soluție. Eu aș spune ca aceste informări să fie făcute de către medicii de familie, de către medicii pediatri. Obligatoriu, la naștere fiecare copil este luat în evidență de către un medic pediatru și un medic de familie care-l urmăresc pe parcursul creșterii. Eu sunt de părere că atât medicul de familie, cât și medicul pediatru, au această responsabilitate din punct de vedere profesional de a informa corect părinții. Iar părinții să îi asculte. Deci nu consider corectă nici atitudinea aceasta „domne, eu sunt inginer și știu eu mai bine din rețelele de socializare că nu e bine să ne vaccinăm”. Nu. Trebuie ascultată părerea medicului specialist.

Totul pleacă de la campania de informare. E același lucru care se întâmplă și cu vaccinul acesta pe care îl facem în această perioadă. Dacă avem o campanie de informare corectă, responsabilizăm medicii de familie să vorbească mai mult cu pacienții, și medicii ceilalți din sistem să vorbească cu cât mai mulți oameni, cu cât mai mulți pacienți, eu sunt ferm convins că atitudinea ar fi mult diferită față de ce avem în momentul de față. Dar trebuie să venim cu niște campanii de informare bune, proactive, nu cu un simplu mesaj „Da, vaccinează-te că e bine că-ți spun eu”.

Ce părere aveți despre condiționarea înscrierii copiilor în colectivitate (la grădiniță sau la școală) de existența acestor vaccinuri?

Nu sunt de acord nici cu a condiționa educația unui copil în funcție de anumite vaccinuri. Nu, exclus așa ceva. Fiecare copil are dreptul la educație, la un sistem de sănătate, fără a crea discrepanțe între cei care se vaccinează și cea care nu se vaccinează.

Adrian Wiener, USR-PLUS, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților

Obligația [din Legea vaccinării persoanelor, ce va fi dezbătută din nou în comisie – n.r.] se referă la obligația statului de a pune la dispoziție vaccinurile din schema națională de vaccinare, și de a asigura instituțional posibilitatea vaccinării prin medicii de familie, lanțul de frig, toate responsabilitățile care în aceeași lege sunt atribuite diverselor structuri ale sistemului de sănătate publică.

Pe de o parte, s-a introdus consimțământul informat în ceea ce privește vaccinarea, adică părintele este informat și agreează vaccinarea în urma acestei informări printr-un consimțământ. Cei care sunt de acord cu vaccinarea. Cei care nu sunt de acord, simetric și pe cale de consecință, trebuie să consemneze tot așa, informat fiind, că refuză vaccinarea. Și e în regulă. Adică nu există o sancționare a refuzului, în niciun fel, există însă obligația părintelui de a lua decizia de a nu-și vaccina copilul în deplină cunoștință de cauză, adică informat fiind. La fel cum este informat și să accepte să fie vaccinat. La fel, trebuie să fie informat și să accepte să nu fie vaccinat.

În lege am văzut că sunt prevăzute sancțiuni pentru refuzul de a fi informat.

Da, asta spuneam. Deci, decizia de a nu-ți vaccina copilul este una importantă, care poate să aibă consecințe asupra sănătății copilului. Este în regulă pentru părinte să ia această decizie, doar să cunoască toate implicațiile deciziei, adică să știe riscurile, beneficiile, riscurile de a refuza vaccinul, și cunoscând toate aceste lucruri, atunci, sigur, poate să refuze, dar în cunoștință de cauză, adică nu doar așa de pe Facebook sau știu eu, informat fiind selectiv sau de persoane neautorizate, care nu sunt autorizate să vorbească despre medicină sau despre vaccinuri.

Este firesc, cred eu, să fie informat când ia o decizie atât de importantă.

Legea va fi dezbătută din nou în Comisia pentru sănătate?

Din nou va fi, pentru a mai elimina din această suspiciune de obligativitate. Deci, sigur, mai trebuie în continuare ameliorată în sensul de a elimina orice ambiguitate în ceea ce privește obligația actului medical al vaccinării. Nu va fi obligatorie vaccinare. În schimb, cum spun, cred că este oportun să existe o responsabilitate a părintelui care decide în numele copilului – și în ceea ce privește dorința de a se vaccina, și în ceea ce privește refuzul de a se vaccina – care să fie formalizată printr-un consimțământ. Adică eu, părintele Popescu doresc să-mi vaccinez copilul. Eu, părintele Ionescu, nu doresc să-mi vaccinez copilul. Și e în regulă.

Și dumneavoastră înțeleg că nu sunteți de acord cu scoaterea sancțiunilor pentru refuzul informării?

E de discutat în comisie și cântărit acest lucru. Dar eu cred că este simetric cu consimțământul informat. Adică este practic cealaltă față a aceleiași monede. În sensul că, pe de o parte, acum, există consimțământul informat, adică acceptul formal printr-o semnătură pe consimțământ. Cred că, simetric, trebuie să existe și consimțământul refuzului, formal.

Dar informarea doar de pe canale neautorizate, când iei o astfel de decizie, cred că nu e în regulă. Da, cred că e o datorie minimală a fiecărui părinte să se informeze corect. Și noi ne asigurăm prin această lege că entitatea care informează părintele…sigur, părintele decide, dar decizia trebuie să fie una care să fie consecința unei informări corecte, complete, științifice.

Acum, sigur, e de discutat dacă rămâne sancțiunea aceea și a refuzului și măcar de a te informa asupra riscurilor și beneficiilor. E de discutat, știu că a suscitat public o serie de nemulțumiri din partea celor care se opun vaccinării, a fost echivalată o obligația vaccinării în sine, ceea ce evident nu este așa. Rămâne de discutat dacă e oportun să rămână sau nu, de aceea am considerat că trebuie să vină înapoi în comisie și să ne mai uităm o dată.

Din ce am mai citit, am văzut că există și sancțiuni mai dure în alte țări.

Da, există interdicția de a accede în instituțiile de învățământ pentru copiii nevaccinați în unele țări, în Statele Unite există doar o strictă paletă de motive pentru care poți refuza și tot așa se face refuzul, prin semnarea unui act în care stipulezi motivul.

Problema se pune în modul următorul. Vaccinarea are două valențe. Pe de-o parte, oferă protecție persoanei care se vaccinează, îi scade riscul de a face boală, de a se îmbolnăvi și chiar riscul de deces. După cum știm, epidemia de rujeolă actuală a ucis din păcate foarte mulți copii. Pe de altă parte, oferă protecție celuilalt. Vaccinându-mă eu, nu mai sunt vector de boală. Nu pot să-l mai îmbolnăvesc pe celălalt. Astfel încât decizia mea de a nu mă vaccina sigur că are consecințe și asupra copilului celălalt sau asupra persoanei celeilalte, care poate are contraindicații la vaccinare, poate că nu s-a vaccinat din cauza faptului că are o boală care nu-i permite acest lucru, are un status imun hiperactiv și face alergie și ar vrea să se vaccineze, dar uite că nu poate. 5% din populația unei societăți nu este vaccinată din aceste motive.

Nu au încă vârsta necesară, ROR-ul se face după un an, și atunci până la un an copiii trebuie protejați prin acest scut imun, adică prin faptul că cei din jurul lor nu pot să le transmită boala. Și atunci sigur că decizia mea de a nu mă vaccina îl pune în pericol pe celălalt. Sigur că e o componentă de altruism, de responsabilitate socială până la urmă, că nu decid doar pentru mine. Sau ca părinte nu decid doar pentru copilul meu. Decid și pentru copilul celuilalt.

Dar, sigur, sunt mai multe categorii de impuneri în alte state. La noi este o formă blândă, în sensul că nu obligă pe nimeni să se vaccineze, doar – mi se pare de bun simț – ca decizia să o iei absolut informat. Cunoscând toate riscurile, cunoscând toate beneficiile, decizia îți aparține.

Rodica-Luminița Barcari, PNL, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților

În Comisia pentru sănătate, peste două săptămâni, va fi dezbătută din nou Legea vaccinării. În forma de acum există varianta unor sancțiuni pentru părinții care refuză să se informeze cu privire la vaccinuri.

Dacă părintele motivează că nu poate face copilul vaccinul din diferite motive, e alergic sau…, nu există nicio sancțiune. Eu nu am văzut forma finală a legii, probabil că în Comisia de învățământ din care fac parte va ajunge după ce primim și avizul de la Comisia de Sănătate, dar în principiu sunt de acord cu vaccinarea copiilor, bineînțeles nu ne referim la vaccinul anti-COVID, este vorba doar despre acele vaccinuri obligatorii pentru copii.

Am urmărit și care este tendința în câteva dintre țările din Uniunea Europeană. Unele au introdus obligativitatea vaccinării înainte de merge la grădiniță sau la școală, ca în Franța sau Italia.

Evident că cei care se vor pronunța pe această formă finală vor fi cei de la sănătate pentru că sunt anumite vârste la care se fac vaccinurile, știți și înainte cum se întâmpla, și bineînțeles că vom susține acest lucru: înainte să intri în colectivitate trebuie să faci anumite vaccinuri.

Dar sunteți de acord să nu fie primiți cei care nu sunt vaccinați?

Nu putem să facem o discriminare, adică dreptul la educație există. Dar încercăm să convingem părinții că este foarte bine să se vaccineze. Și dacă vedeți și acum cu această campanie de vaccinare anti-COVID, majoritatea adulților au preferat să se vaccineze, mai ales atunci când nu aveau și alte probleme de sănătate. Eu sunt convinsă că vor înțelege importanța vaccinării la copii. Pentru că și părinții lor, dacă ne gândim foarte bine, și ei au fost vaccinați când au fost mici și nu s-a întâmplat absolut nimic.

Dacă sunt probleme de sănătate la copii, și există o motivație suficient de puternică, nu putem obliga părintele să-și vaccineze copilul.

Legat de posibilitatea de a aplica anumite sancțiuni financiare pentru părinții care nu vor să se informeze, să participe la niște sesiuni de informare cu medicii de familie, ce părere aveți?

Da, o să dezbatem și o să luăm cea mai bună decizie, în acord și cu colegii mei, evident.

Natalia-Elena Intotero, PSD, președinta Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților

Mie tot ceea ce înseamnă termenul obligatoriu mi se pare forțat. Să știți că părinții din țara noastră sunt foarte conștienți de pericolele la care se supun copiii lor în cazul în care nu sunt vaccinați. Și atâta timp cât le lăsăm această libertate de a alege, există și mai multă dorință de vaccinare.

În momentul în care noi venim cu astfel de legi, prin care obligăm pe cineva, prin termenii respectivi, de acolo apar și anumite suspiciuni, oare care e intenția, de ce trebuie să existe obligativitatea, și de acolo poate foarte mulți dintre ei nu mai doresc să își vaccineze copiii.

Eu cel puțin am văzut și pentru această perioadă a pandemiei, chiar dacă au fost opinii divergente, chiar dacă am întâlnit persoane care la începutul campaniei de vaccinare spuneau eu nu mă vaccinez, ulterior și-au schimbat opinia și au zis mă voi vaccina, neexistând această obligativitate. Acesta este punctul meu de vedere. De ce trebuie să obligi pe cineva, când cred că trebuie făcute campaniile acestea de conștientizare mult mai bine și eu, cel puțin, cunosc și chiar am foarte mulți prieteni părinți de copilași proaspăt născuți și chiar își fac toate vaccinurile.

Deci nu sunteți de acord cu nicio formă de sancțiune, înțeleg.

Nu, categoric că de sancțiune nici nu mai vorbesc. Fiecare părinte își iubește copilul și-și dorește tot ce e mai bun pentru el.

Există un amendament la legea vaccinării ce va fi dezbătut în Comisia pentru sănătate, un amendament care prevede nu sancțiune financiară pentru refuzul vaccinării, ci sancțiune financiară pentru refuzul informării.

Nu există nici asta…adică nu cred că există cineva care să refuze o informare. Nu, nu, adică mie mi se pare un pic așa … prea restrictivă. Deci să nu uităm, am ieșit din comunism de 30 și un pic de ani. Din ce cauză am ieșit? Din cauza faptului că aveam toate aceste obligativități, toate aceste restricții. Încă se mai resimte acea perioadă în rândul unor familii și eu cred că cetățenii… cel mai bine ar fi nu doar pe noi parlamentarii să ne întrebați, întrebați poporul român dacă sunt de acord cu aceste restricții.

Grațiela-Leocadia Gavrilescu, PPU-SL (Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)), Comisia pentru sănătate şi familie

Depinde de care vaccin. Așa cum nouă ne-a prins bine cel de poliomielită care a fost obligatoriu și cât mai mulți copii la vârsta aceea n-au avut probleme și uitați-vă că suntem încă în viață, sau contra hepatitei, sau a unor lucruri care să nu ne pună viața în pericol, cred că astea ar trebui să facă parte dintr-un plan național de vaccinare a copiilor tocmai în sensul acesta de a-i proteja de anumite boli și de anumite infecții.

În rest, dacă mai apar unele…trebuie văzute…deci ceva suplimentar.

Dar eu, ca un om care m-am vaccinat atunci când a fost nevoie, că așa se proceda, uitați-vă că suntem încă pe picioarele noastre. Și cred că este bine totuși să avem grijă de copii.

Dar trebuie să vedem ce grilă.

Și cum ați vedea posibilitatea aplicării unei sancțiuni dacă părintele refuză?

Să facem un program, să vedem exact pentru care boli.

Foto: fancycrave1 / pixabay.com / Pagina de Facebook Camera Deputaților