Apelul celor 12. Strigătul de ajutor către societate al magistraților care au mers la Cotroceni. „Dacă sistemul nu e zgâlțâit, se va reseta. Putregaiul va fi acolo”

Într-un moment istoric pentru România, 12 procurori și judecători, unii dintre ei pensionari, au participat la discuțiile publice cu președintele României de la Palatul Cotroceni, prilejuite de dezbaterea declanșată în societate de documentarul Recorder, care a dezvăluit abuzurile grave ce se petrec în justiția din România.

În urma mărturiilor din investigație, și alți magistrați din sistemul judiciar au început să expună fapte grave la care au fost martori, să critice conducerea (Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, președinții de instanță sau procurorii-șefi) și să propună soluții pentru ieșirea din criza profundă în care se află justiția în acest moment.

GreatNews a urmărit întreaga discuție de la Palatul Cotroceni și vă prezintă pe larg declarațiile procurorilor și judecătorilor (sublinierile ne aparțin) care au participat la întâlnirea publică cu președintele României, acceptând astfel să își transmită mesajul și totodată apelul la schimbare către întreaga societate:

Laura Deriuș, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, fost procuror DNA

Din 2004 sunt în magistratură. De la 1 februarie 2017, în primele luni, pe delegare, la DNA, ulterior m-am prezentat la interviu. În DNA mi-am desfășurat activitatea inițial pe segmentul judiciar, și ulterior la Secția 2, adică urmărire penală.

Cu rezerva pe care o am potrivit legii, nu o să fac trimiteri la situații din dosare concrete, însă unele aspecte eu le-am trimis deja pe mail-ul Administrației Prezidențiale, așa că o să mă rezum la a face trimiteri la acele aspecte.

În DNA am avut o perioadă în care am intrat în cauze foarte complexe, cu impact mediatic, în care am obținut hotărâre de condamnare, și în care părea că lucrurile se desfășoară potrivit aspectelor pe care eu le-am învățat din anul 2 de facultate până în prezent.

De la un timp, lucrurile nu mai stau așa, aspect care se poate observa din conținutul unor hotărâri judecătorești sau hai să le numim hotărâri în sens larg, aspect care creează o stare de insecuritate pentru magistrați pentru că pe baza unor astfel de hotărâri poți fi exclus din magistratură, poți fi revocat din Direcția Națională Anticorupție. Asta e situația mea concretă.

Ca să fiu mai explicită cu privire la conținutul hotărârilor, eu am făcut trimitere la o cauză definitiv judecată și care a fost obiectul opiniei publice, respectiv dosarul cu Vanghelie. Eu am intrat în acel dosar începând cu 2018 până în 2021 când a fost emisă sentința. Sunt reale aspectele prezentate în spațiul public, aș mai adăuga doar faptul că și la judecarea pe fond s-au permutat 4 completuri de judecată și noi am fost puși în situația să observăm doar, ca simpli observatori, aceste aspecte, fără să avem pârghii sau să putem să ne manifestăm.

Bineînțeles, eu la momentul acela am trimis mesaje către șeful direcției, către șeful secției judiciare cu privire la aspectele care nu erau în regulă în acea cauză. Ce este foarte interesant este că însăși hotărârea în sine, adică decizia penală, în opinia mea ca procuror care cunoaște foarte bine acea cauză și care a lucrat ani de zile la toate lucrurile de detaliu, și eu, dar și orice alt cetățean putem observa că sunt anumite aspecte care derapează de la ceea ce știm noi cu privire la drept, instituții de drept penal.

Ceea ce este foarte important, și eu cred că este o chestie generală, este să stimulăm un pic responsabilitatea magistratului în momentul în care emite o astfel de soluție. Nu știu în ce manieră se poate face. Cu privire la lucrurile astea nu pot emite soluții. Însă pot să spun că e un lucru extrem de periculos pentru că intervine arbitrariul.

Cu privire la dublul standard, cu privire la mecanismele concrete ale conducerii, pot să vin să explic un pic tot experiența personală. În 2023 am făcut o cerere pentru șeful direcției să mă mut de pe judiciar pe urmărire penală. Având în vedere experiența mea în această cauză, am fost desemnată într-un dosar cu același suspect, cu 56 de suspecți, o speță extrem de complexă, în care am muncit extrem de mult.

În momentul în care am fost desemnată să lucrez în dosar, dosarul avea deja o activitate de 2 ani și eu a trebuit să analizez 80 de volume. În momentul în care am fost scoasă din dosar, dosarul avea 300 de volume. Asta poate fi reprezentativ pentru munca pe care am efectuat-o acolo.

Cu toate astea, conducerea direcției în mod repetat a venit către mine cu semnalul – eram desemnați 2 procurori, unul care a avut speța de la început – să ies din acea cauză. Nu am înțeles argumentele și normal că mi le-am expus. Am expus situația cu privire la volumul meu de muncă. E, s-au găsit totuși niște aspecte care au fost trecute pe o hârtie cu privire la chestiuni care nu sunt în regulă în legătură cu activitatea mea. Am fost prinsă într-o procedură de revocare din DNA care presupune și prezența mea în fața secției de procurori (a CSM – n.r.).

Eu am expus în scris răspunsul meu cu privire la toate chestiunile care erau trecute acolo în raportul de activitate. Am avut surpriza plăcută în care toți membrii din secția de procurori, în unanimitate, au apreciat că toate aspectele prezentate în raportul de revocare erau absolut nereale.

CSM-ul a emis hotărârea, șeful direcției nu a ținut cont de aspectele astea și a dispus revocarea mea.

Mai e situația unui dosar, în care eu știind că există anumite legături între persoanele pe care eu înțeleg să le cercetez și șeful direcției, am avut o oarecare reținere și în momentul în care șeful direcției a venit să dea ordinul prin care noi eram obligați să emitem către dumnealui, chiar înainte să semnăm, o solicitare către judecătorul de drepturi și libertăți, eu am ales să nu fac acest lucru, adică să sistez interceptările din dosar tocmai pentru a-mi proteja dosarul.

Pentru că, nu pot da nume, dar noi știam exact cine este persoana vizată și la ce mă pot aștepta. Să zicem că asta e o suspiciune a mea, dar după cum s-au derulat faptele am ajuns la concluzia contrară.

M-am prezentat la șeful secției și i-am spus că trebuie să demarez o anchetă în acel dosar. Mi s-a spus că da, părea că își notează, OK, i-am trimis pe mail ordonanța și a zis OK, te chem. Așa am procedat. Am plecat de la ideea că există bună-credință pentru că asta a fost experiența mea până atunci. Au trecut, o zi, două, trei. Ordonanța mea avea 6 pagini, prin urmare nu înțelegeam de ce durează atât de mult acest proces.

Ulterior am insistat la șeful secției și a devenit iritat. Având în vedere această situație, trebuie să recunosc că am valorificat o împrejurare în care șeful secției era plecat 2 zile în concediu și semnătura adresei o făcea o colegă a mea care nu avea astfel de manifestări.

Am ajuns cu dosarul la judecătorul de drepturi și libertăți cu solicitarea de a emite niște mandate de percheziție. Erau suspecți în cauză, și pe data de 20 februarie am făcut solicitarea, tot pe 20 februarie judecătorul a analizat, a emis mandatele de percheziție, a analizat legalitatea și a stabilit nu numai că fapta există și că e bine descrisă și că sunt probe, ci că suspecții dau dovadă de o specializare.

Din punctul meu de vedere șeful secției nu avea niciun motiv să refuze punerea în executare a acelor mandate, dar așa s-a întâmplat.

Pe lângă faptul că am fost chemată eu și polițiștii cu care lucram și, într-un mod de natură să te intimideze, am fost întrebați cu privire la …. Eu am insistat, deși am fost întrebată ce vreau să îi fac acelui suspect, eu am zis vreau să îi respect drepturile procesuale. Adică la toate întrebările pe care mi le punea șeful secției, eu răspundeam strict procedural și nu am dat voie ca tendința lui să fie manifestată.

Eu cu mandatele de percheziție avute timp de 10 zile m-am lovit de o ignorare de facto din partea șefului de secție. În sensul că îl sunam, spunea N-am timp, n-am timp să citesc. Ca să fim clari, mandatele de percheziție nu trebuiau evaluate de șeful secției. Nu era nevoie de o confirmare. Dar, de facto, se condiționa punerea în executare de o așa-zisă lecturare din partea șefului.

Daca legea permite ca și șeful DNA și șeful secției să evalueze orice act al procurorului…Noi ne simțim ca și cum un factor politic stabilește în orice moment ce activitate pot face eu în orice dosar. Pentru că trebuie să avem în vedere că orice solicitare, și să fac o citație, și să trimit la judecătorul de drepturi și libertăți presupune semnătura șefului pe actele de corespondență.

Legea s-a schimbat (din 2022 – n.r.). Dacă înainte șeful putea să-ți infirme soluția, și doar pe motive de nelegalitate, la acest moment șeful direcției poate să infirme orice act al procurorului.

…

În legătură cu ordinul procurorului general prin care a fost răpită o parte din independența procurorului de ședință, la acel moment personal nu mi-am dat seama care e scopul sau cât de nociv poate să fie și nu am semnat contestația. Însă din surse proprii am observat că anumiți colegi care au semnat au avut șanse minime la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obținând note sub nota minimă. Și da, am mărturisirea acelui coleg care a făcut o legătură. Eu, de asemenea, care m-am manifestat explicit față de aspecte pe care nu le consideram în regulă, de asemenea am fost notată sub nota minimă de promovare sau valorificare.

La prima vedere putem crede că aceste lucruri sunt pure coincidențe. Însă, revenind la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, ca procuror de supraveghere am avut în supraveghere un dosar cu aspecte de mare amploare din punct de vedere economic.

Absolut întâmplător, vrând să demarez ancheta și să iau dosarul în anchetă proprie, am fost chemată de șef și discreționar mi s-a spus Nu ai dovedit, deși eram de 2 luni acolo și dădusem 2 soluții de trimitere în judecată, ceea ce era peste medie.

Revenind la secția judiciară unde am fost mutată, am intrat într-un dosar în care am fost repartizată, dosar în care aveam o altă opinie decât colegul care a emis rechizitoriul. Absolut întâmplător, e vorba de o cauză cu puternic impact mediatic. Și m-am dus să am o discuție pentru a mă lămuri dacă n-am înțeles foarte bine. Bineînțeles, am fost scoasă din acea cauză, scoasă din acel complet. Lucrurile nu s-au oprit aici. Și ceilalți colegi care au fost nevoiți să intre în acea cauza primesc semnale într-un anumit sens.

Deci, deși inițial nu am observat care este efectul unui astfel de ordin al procurorului general, încet-încet simțim în mod direct unele lucruri care deja nu mai pot fi coincidențe.

Bogdan Pîrlog, procuror militar și președintele Asociației Inițiativa pentru Justiție

Situația în care se află sistemul judiciar la acest moment nu s-a produs ca urmare a unor forțe interne, și nici acțiunii a unor forțe externe. Ci s-a produs în momentul în care găști din interiorul sistemului și-au dat mâna cu găști din exteriorul sistemului, și conjugat, fiecare pe palierul său de competență, au reușit să aducă un sistem judiciar – care nu era perfect și avea o serie de probleme reale – să-l aducă în stare de moarte clinică.

De aceea, din punctul nostru de vedere, orice încercare de resuscitare sau de reparare trebuie făcută tot conjugat. Altfel, nu va exista nicio valență practică a demersurilor de reparare.

Am să fac o expunere cu privire la ce au adus în principal nou legile justiției în materie de control a ceea ce înseamnă sistem judiciar. Am să las la acest moment parchetele pentru că ele oricum aveau un mecanism formal, un mecanism instituit de subordonare ierarhică, și prin numirile politice erau relativ ușor de controlat.

În schimb, modificările care au fost promovate au creat un sistem prin care o majoritate din cadrul secției de judecători (a CSM – n.r.) poate controla tot ce înseamnă justiție relevantă în țara asta. Este nevoie de 5 oameni. Sunt 9 membri aleși, cu 5 dintre ei se formează o majoritate.

Acești 5 oameni îl numesc pe al 6-lea, și anume pe președintele Înalte Curți. Nu există absolut niciun criteriu, îl numesc pur discreționar. După ce l-au numit pe cel de-al șaselea, care li se alătură, numesc comisiile care vor selecta președinții curților de apel.

În același timp, aceeași majoritate până la urmă controlează și promovarea judecătorilor pe funcțiile de execuție la Înalta Curte de Casație și Justiție, de asemenea fără un criteriu real de meritocrație. Până la urmă, acele evaluări și acele interviuri sunt – le-am văzut și noi – sub orice standard acceptat în ceea ce privește până la urmă performanța intelectuală și profesională care ar trebui cerută unui judecător de Înalta Curte.

Președinții curților de apel controlează prin comisiile numite promovarea efectivă la nivelul curților de apel.

Astfel încât, majoritatea din secție care numește acei președinți, indirect controlează și promovarea la curțile de apel unde se judecă în ultimă instanță majoritatea proceselor din țara asta.

De asemenea, în acest moment, s-a încheiat și ceea ce privește obținerea unei majorități viitoare, în următorul CSM. Pentru că, la cum este acum sistemul de vot, în care se votează separat pe paliere, o minoritate își desemnează 3 judecători membri CSM de către curțile de apel, 2 de către Înalta Curte. Or, acești oameni, timp de 6 ani, controlează recrutarea pentru a-și asigura majoritățile astfel încât să se asigure că și următorul CSM va fi tot al lor.

Ăsta este sistemul pe care eu îl consider a fi un sistem feudal, care a fost introdus de noile legi ale justiției. Și acum, să fim serioși, este evident că a fost scris de persoane din interiorul sistemului. Nimeni nu putea să înțeleagă mecanismul, la fel cum tentativa din 2018 de a face praf sistemul judiciar, de asemenea era lucrată tot cu oameni din interior. Dacă ne uităm, probabil că au fost aceiași, care au știut cu câteva modificări care în aparență nu erau atât de importante, să facă praf un sistem, la fel cum un ceasornicar știe de unde să ia 2-3 rotițe și s-a dus mecanismul, la fel au știut.

Un om din exteriorul sistemului, nici eu după 25 de ani de parchet nu înțeleg nici pe departe toate nuanțele și toate finețurile funcționării instanțelor, cum nici ei nu le înțeleg pe ale parchetelor.

În ceea ce privește avertizorii de integritate, noi am avut o hotărâre de sancționare CSM a unei doamne judecător de la Oradea în care s-a reținut că ea a reprodus într-un articol de presă ceea ce i-a spus un coleg, coleg care a venit și a confirmat că i-a spus. Motivarea a fost că Da, dar chiar și dacă ar fi adevărat, nu trebuie adus la cunoștința publicului, ci ar trebui rezolvat prin mecanismele de sistem, mecanismele de sistem fiind tocmai cele acuzate.

Și vorbim de legea avertizorului de integritate înainte de modificările care și mai mult au redus protecția. (Au zis că – n.r.) nu se aplică judecătorilor, care au alt statut. Și cu asta practic cariera doamnei … a fost exclusă timp de 3 ani de la funcții de conducere și a rămas cu blamul unei sancțiuni disciplinare. Pentru ce? Pentru că a spus adevărul.

Iar secția de la acel moment, că e fosta secție pentru judecători, a considerat că a spune adevărul în afara cadrului unanim acceptat de către dumnealor reprezintă o gravă încălcare.

Situațiile prezentate în acel reportaj, foarte grave, au reprezentat vârful iceberg-ului. De ani de zile este de notorietate în sistemul judiciar cum se încalcă repartiția aleatorie. (a dosarelor – n.r.)

Pentru că, dacă vă aduceți aminte, în urmă cu un an, un an și ceva, a fost un întreg scandal pentru preluarea de către CSM a serverelor de la Ministerul de Justiție, invocându-se independența față de Ministerul de Justiție. În realitate, era vorba de controlul tuturor surselor unde ar putea să fie urmele modificărilor din ECRIS.

Era o urmă la fiecare modificare care rămânea în sistemul de la Ministerul de Justiție și voiau să dispară aceea. Deja s-a ajuns în situația în care ultimele versiuni ale ECRIS-ului permit, în măsura în care se știu codurile sistemului, să se repartizeze coperți goale. De-abia după ce ajung acele coperți, se generează numere la completul care trebuie, în acel moment se completează datele obligatorii, ceea ce teoretic sistemul n-ar trebui să permită. Dar se permite. Nu a existat un audit independent pe repartiția aleatorie.

Am mai constatat de-a lungul existenței noastre situații halucinante în care pentru a se da o soluție într-un dosar anume – că altă explicație logică nu este – s-a ajuns în situația în care au fost delegați, detașați judecători care nici măcar nu aveau cerere să fie delegați/detașați la acea instanță.

Până la urmă, cu delegarea/detașarea, de multe ori lumea zice Domne, dar până la urmă a fost de acord să fie detașat/delegat. Dar am avut situații de colegi care într-adevăr, au acceptat să fie detașați, dar în urma unor campanii de presă și a unor presiuni care au durat uneori ani de zile. Au fost vânați efectiv până când au ajuns la limită și ăsta a fost modul lor de salvare.

Se vorbește de vârsta noastră relativ tânăra la care ieșim (la pensie – n.r.). Nu aș vedea asta problema. Eu aș vedea problema consumului fizic și intelectual al magistraților care funcționează într-un sistem total disfuncțional și bolnav. Din păcate, noi suntem un fel de consumabili.

Ceea ce vedem acum, vedem o întoarcere la niște vremuri pe care le credeam apuse și depășite odată ce am intrat în UE.

Am constatat cu colegii sunt vânați, excluși de la anumite promovări, ba chiar li se pune în vedere faptul că ar trebui să se delimiteze de asociații (profesionale – n.r.). De aceea, cred că de vreo 4 ani noi nu am mai primit niciun membru nou. Avem simpatizanți, dar am înghețat tocmai pentru a nu le crea probleme suplimentare.

Da, bun, nu era perfectă promovarea pe bază de examen. Întotdeauna au fost discuții, ba că este prea formal, ba că oamenii care au volum foarte mare de muncă n-au timp să se pregătească. Dar Dumnezeule, ce a urmat a fost o abandonare totală… Așa mai bine stabilim că un număr de persoane în funcții de conducere stabilesc ei cine să promoveze, măcar e pe față. Nu mai încercăm să ascundem sub cuvinte pompoase o realitate cruntă: promovarea nu se mai bazează pe criterii… doar într-o situație în care nu există niciun interes și e foame deosebită de oameni trec oameni care nu sunt neapărat în anturajul celor care controlează evaluarea. Și asta e valabil și la procurori, și la judecători.

Este foarte ușor să vorbim de tăcerea judecătorilor, care oricum în mod natural prin specificul profesiei ei sunt mai mult ascultători decât comunicatori. În ceea ce privește Inspecția Judiciară, în momentul în care au văzut ușurința cu care funcționează malaxorul represiv, ușurința cu care tot ce sesizează Inspecția în materie de judecători e admis de secția pentru judecători… Eu am trăit așa ceva în Afganistan. Deci în Afganistan eu am văzut o situație, o speță în care Înalta Curte de la ei, Curtea Supremă, au constatat că un IT-ist lua mită, au făcut toată constatarea și au trimis parchetului să închidă rechizitoriul.

Gândiți-vă impactul pentru un judecător normal, care își vede de treaba lui, nu este implicat, când vede colegele de la Curtea de Apel, Guluțanu și Panioglu – Panioglu de 5 ori și Guluțanu de 4 ori (au fost exluse din magistratură – n.r.) și mai grav, încă mai existau atunci majorități mai sănătoase la Înalta Curte, tot mai greu de găsit zilele astea, care au constatat că cele 4 excluderi – la 2 dintre ele au constatat nulitatea absolută a tot ce a însemnat cercetarea disciplinară și 2 le-au respins pe fond. Nu a răspuns nimeni.

După care, respectivele judecătoare în loc să se întoarcă la secția unde erau, au fost trimise dacă nu mă înșel una pe muncă și una pe contencios. Nu discut de disprețul față de cetățeanul justițiabil, domne eu – la nivel de curte de apel, în contencios și în muncă – am pretenția ca persoanele de acolo să fie specializate, că vorbim de curte de apel, nu să fie folosită speța mea ca să se regleze niște conturi cu o persoană incomodă.

Sincer, după 25-27 de ani de penal, partea civilă pentru noi este cu totul o altă profesie. Ultima dată am intrat în contact la definitivat, când am fost obligați să dăm și civil, și procesual. Când erau și alte coduri.

Deci în momentul ăsta să folosești mecanismele, nu mai zis în defavoarea judecătorului, dar în defavoarea persoanei pe care și a persoanelor care au de suferit – discutăm de curți de apel unde se judecă în ultimă instanță – pentru că tu vrei să-ți bați joc de un judecător și tu vrei să îl folosești ca exemplu față de ceilalți judecători Uite ce se poate întâmpla. Și ăștia sunt judecători de curte, tu de judecătorie, de tribunal ce crezi că o să…?

Și uite, într-adevăr Înalta Curte a desființat (deciziile de excludere date de CSM în cazul celor 2 judecătoare – n.r.). Deci într-o societate normală în care mai existau inclusiv organe de urmărire penală care să aibă competența, cel puțin un dosar penal s-ar fi făcut. Deci nu se poate să excluzi de 4 ori un judecător, de 5 ori pe altul, și să se constate că nu aveai niciun temei să o faci. Eh da, s-a-ntâmplat, asta e, am încercat și noi, ca să citez un clasic în viață. Nici măcar nu se mai ascund.

Aici este momentul în care am trecut de la ascunderea problemelor din sistem la promovarea lor, aproape ca o reclamă, uite ce suntem noi capabili să facem. Deja suntem într-o altă paradigmă. De aceea vă spun că situația este mult, mult mai gravă.

Să mai dăm un exemplu de la Ministrul Public. Unele dintre 2 sau 3 puncte cu care actuala conducere a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se laudă sunt și Ordinul privind activitatea pe judiciar, absolut ilegal, și care încalcă principiile, și ordinul cu instituirea unui sistem integrat numit SMIA, care pe lângă că încalcă independența procurorului, încalcă și principiul nepublicității urmăririi penale.

Practic, procuroii sunt obligați să descarce într-un sistem – nu este foarte clar cine are accesul – pot opta să descarce declarațiile luate fie într-un sistem în care mai apoi să fie accesate, fie chiar în timp real și se desfășoară presiuni pentru ca toate, doar în situații excepționale să nu fie în timp real. Deci închipuiți-vă cum decurge o anchetă în măsura în care persoane, nu știm cine sunt, din interiorul Ministerului Public, au acces în timp real la dosar. Și atunci se explică cum de multe ori, în momentul în care ești pe punctul de a lua o măsură față de o persoană care are contactele necesare, dosarul este preluat și mai apoi făcut praf.

Din punctul nostru de vedere, acestea reprezintă o încălcare gravă, îmbrăcată într-o formă din aceasta frumoasă, poetică, modernă, dar care până la urmă reprezintă o realitate: disperarea după controlarea fiecărui element din justiție.

Noi nu vrem să înlocuim niște persoane, noi nu vrem să înlocuim un sistem bolnav cu altul de aceeași factură. Pentru că da, există o persoană în acest moment care pare să fie chintesența răului ca imagine, ca tot ce vrem. Dar ea nu este singură.

Bun, să zicem că dispare ea. O perioadă de timp va fi un oarecare haos, pentru că în general genul acestea de persoane se înconjoară de non-entități, e modul lor de a funcționa.

Dacă sistemul nu e zgâlțâit, dacă nu se iau măsuri pentru destructurare, se va reseta. Poate nu va fi o persoană atât de vizibilă, poate va fi una simpatică, carismatică, poate vor începe din nou să se ascundă. Dar putregaiul va fi acolo.

Același lucru observăm că se întâmplă și la Ministerul Public. Se creează niște rețele după modelul celor pe care le-am perceput a fi la colegii judecători, încercându-se oarecum o imitare, culmea de multe ori sub pretextul criticării a ceea se întâmplă acolo. Și ajungem la sistemul la care absolut orice promovare, orice… trebuie să fie controlate de aceste gășculițe.

Și ăsta pare să fie viitorul. De aceea trebuie să fie mare grijă ce vom păstra în materie de alegeri de la CSM. Pentru că pe secția de procurori va fi crunt dacă va rămâne acest sistem. Deja cărțile sunt făcute și sistemul este gândit (așa – n.r.). Gândiți-vă că s-a mers până la umflări artificiale de scheme pentru a se asigura majoritatea la vot, pe anumite paliere, a celor care controlează majoritatea din secția pentru procurori. S-a făcut de-a lungul timpul, puțin câte puțin. Acum s-a ajuns la un punct critic. Nu trebuie să scăpăm aceste aspecte din vedere și să ne concentrăm numai asupra situației – e adevărat, crunte – de la colegii judecători. La noi doar e mai puțin vizibilă, dar nu suntem departe.

În ceea ce privește Inspecția Judiciară, a existat un survey la nivelul întregului sistem, făcut de fostul CSM, în care majoritatea covârșitoare a procurorilor – vorbim de spre 90% – au votat pentru desființarea Inspecției Judiciare și pentru înființarea a două direcții separate, dar care să nu mai aibă instituțional nicio legătură (cu CSM – n.r.).

Încă din acel moment s-a pornit de la premisa că ceea ce se întâmplă la judecători este o luptă pierdută și măcar în mod egoist să mai salvăm noi ce se poate în partea noastră. Eu sunt de părere că ar trebui să mergem mai departe. Ar trebui să mergem la desființarea integrală a Inspecției Judiciare și la o regândire a sistemului disciplinar și inclusiv al sistemului de inspectori, prin crearea unui corp național de inspectori care să lucreze, să își vadă de treaba lor, și să fie desemnați aleatoriu câte 2, din zone diametral opuse zonei unde urmează să se facă cercetarea. Am economisi bani, nu ar mai exista un aparat tehnic energofag, iar oamenii aceia ar ști că după o lună-două de cercetare disciplinară se întorc în colective.

…

Nu cunosc ca odată ce s-a schimbat orientarea majorității în secția pt procurori să mai fi existat consultări de amploarea celor care au existat sub fostul CSM. Cu una-doua excepții.

În cazul meu, pot să spun că am o relație de lungă durată și specială cu Inspecția Judiciară. După 20 de acțiuni disciplinare inițiate împotriva mea, am constatat mai nou că și la sesizările mele făcute oficial ca și conducător de unitate mă bucur de aceeași simpatie din partea Inspecției. Adică chestiuni extrem de grave s-au clasat în bătaie de joc, ăsta e cuvântul.

Anul acesta m-am bucurat de o atenție deosebită (din partea Inspecției Judiciare – n.r.), și în ceea ce privește activitatea profesională, cercetări disciplinare, solicitare de revocare în urma unui control al procurorului general, și prima mea sancțiune disciplinară pe un delict de opinie pe o abatere disciplinară abrogată din 2022. Dar ei au considerat, precum crimele împotriva umanității, că și abaterile disciplinare care necesită un avertisment pe baza unor declarații trebuie să fie perene.

Trecând peste aceasta, am avut surpriza ca Inspecția Judiciară, trimisă în urma sesizării procurorului general să facă o verificare, a constatat că cele reținute în raportul de control nu se confirmă și nu au recomandat revocarea, din contră pot să spun că e aproape de pus la CV raportul respectiv. Motiv pentru care actuala secție pentru procurori refuză să judece… Am zis Domne, revocați-mă dacă aveți curajul. Și se va amâna, se va amâna, se va amâna până la anul când îmi expiră mandatul și va fi respinsă ca lipsită de … Deși în raportul inițial de control sunt trecute niște date care frizează falsul intelectual.

Sunt și oameni (corecți – n.r.), doar că sunt minoritari și sistemul e în așa fel făcut încât chiar și cei de bună credință nu pot să schimbe pe fond ce se întâmplă cu acest sistem.

De aceea îl considerăm un experiment eșuat, nu are sens să ne mai cramponăm de acest mecanism (Inspecția Judiciară – n.r.) în forma actuală.

Liviu Cârneciu, judecător în cadrul Tribunalului Covasna în cadrul secției penale

Am comunicat către Administrație Prezidențială 2 cazuri punctuale care ar putea să prezinte caracteristicile unor abuzuri. Acestea nu cred ca sunt simple accidente, ci simptome ale unui sistem profund disfuncțional.

Problema reală este că sistemul de justiție nu dispune de mecanisme interne reale de autocorecție. Abuzurile nu sunt identificate pentru că puterea este concentrată excesiv la vârf într-un mod care permite controlul informal al carierei magistraților și selecția oamenilor care optează pentru funcții de conducere după alte criterii decât cele meritocratice.

În ultimii cred că s-a consolidat un sistem oligarhic în justiție al cărui centru de greutate se află la vârful Înaltei Curți de Casație și Justiție și al CSM-ului. Prin legile justiției adoptate în anul 2022 s-au creat pârghii suficiente pentru a tria și fixa în timp anumite funcții-cheie în ierarhia sistemului judiciar.

Chiar dacă persoana care se află acum la vârful sistemului judiciar va pleca, mecanismele vor continua să rămână și sistemul va funcționa cu aceleași metehne. Când spun metehne mă refer la faptul că absolut toate procedurile ce influențează cariera magistratului sunt caracterizate prin lipsa totală de transparență și prin lipsa unor garanții minime de obiectivitate.

Aș vrea să dau câteva exemple concrete. Să mă refer la procedura de cercetare disciplinară. În primul rând, există un dublu standard în activitatea Inspecției Judiciare. Anumiți judecători desfășoară activități care presupun o apropiere vizibilă de actori politici. Spre exemplu, sunt judecători care au fost propuși drept ministru al Justiției în timp ce dețineau această calitate de judecător și nu li s-a întâmplat absolut nimic, sunt judecători care postează pe rețelele de socializare mesaje care sfidează bunul simț și nu li se întâmplă absolut nimic.

În schimb, sunt alți judecători cărora li se aplică sancțiuni disciplinare disproporționate, inclusiv excluderea din magistratură pentru activități care nici măcar nu pot fi încadrate ca abateri disciplinare. Au fost cazuri de magistrați excluși din magistratură, deciziile de excludere au fost anulate de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu sunt absolut deloc consecințe negative pentru magistrații care iau astfel de decizii abuzive de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Spre exemplu, în cazul domnului Dănileț care a fost exclus din magistratură pentru activitate de-a dreptul benignă, unii dintre magistrați se poate considera că au fost promovați. Unul dintre magistrații care a decis excluderea din magistratură a domnului Danileț a fost numit secretar general al Ministerului Justiției. Un alt magistrat a fost numit director al Institutului Național al Magistraturii. Un alt magistrat ocupă în prezent funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest context, în care există clar un dublu standard al Inspecției Judiciare, magistrații resimt o stare de temere generalizată cu privire la posibilele abuzuri. Pentru că fiecare aspect din cariera lor este controlat.

În sistemul nostru de justiție se muncește foarte mult comparativ cu alte țări. Este un volum de muncă imens, covârșitor, aspect care nu este subliniat suficient de mult. Marea majoritate a magistraților sunt de bună-credință, au vocație pentru această profesie și este nedrept dacă se generalizează aceste disfuncționalități și se creează percepția că sunt definitorii pentru modul în care magistrații își exercită profesia.

Andrei Soare, judecător la Tribunalul Brașov, mandatat în unanimitate printr-o Adunare Generală să reprezinte instituția la întâlnirea cu președintele României

Mă gândesc că scopul întâlnirii este probabil, printre altele, să arătăm o față umană a magistraturii care își dorește o reformă a legislației și o întărire a statului de drept.

Dacă scopul este ca atât dvs, cât și societatea să înțeleagă că magistratura română are o față umană, de magistrați curajoși, care își doresc un sistem independent, și care își doresc un stat de drept european, părerea mea este că trebuie să ne întrebăm Cum am ajuns aici?

Noi am ajuns aici pentru că la un moment dat în spațiul public au apărut informații cum că ar putea exista o problemă de polarizare a puterii de decizie.

Eu vin să vă spun și dvs și societății că există mulți magistrați curajoși, dar care vor previzibilitate în carieră, garanția unor proceduri de promovare, de selecție bazate pe criterii obiective, care să garanteze până la urmă, pe de-o parte meritocrația, dar mai ales protecția împotriva arbitrariului. Arbitrariul înseamnă o evaluare care să nu țină cont de criterii meritocratice.

În acest context, atât în nume propriu, cât și din partea instanței pe care o reprezint, propunerile noastre sunt cele de revenire a atribuțiilor colegiului de conducere al instanței, cele pe care le avea înainte de anul 2022, chiar întărite, și diminuarea atribuțiilor președintelui, pentru că în prezent președinții instanțelor pot decide specializarea unui judecător, pot decide pe ce secție să îl pună, pot să decidă toate aceste aspecte care vizează o parte importantă din cariera și destinul unui judecător. Mutarea pe altă secție poate avea impact pentru mine mai mare decât o sancțiune disciplinară dacă eu sunt specializat de foarte mulți ani într-o materie.

Sigur, pot exista președinți foarte buni, dedicați, care își doresc să facă lucrurile să meargă într-o instanță. Dar în cazul în care nu, întrebarea este Care e protecția împotriva arbitrariului? Și, din punctul meu de vedere, un colegiu de conducere care să reprezinte cu adevărat judecătorii instanței, este de natură de a cenzura și echilibra potențiale decizii arbitrare.

În acest moment, colegiul este format din membrii conducerii instanței: președinții de secție și președintele instanței. Este ca și cum Parlamentul ar fi format din membrii Guvernului, dacă îmi permiteți, pe partea de checks and balances.

Altă propunere din partea colegilor, și a mea, este ca toate procedurile de promovare, în special pentru funcții de execuție, să se desfășoare pe baza unor proceduri obiective, preferabil din punctul meu de vedere teste grilă. În prezent, există o procedură de evaluare a hotărârilor, care sigur că prezintă unele avantaje, dar prezintă și dezavantajul că eminamente, prin natura ei, poate fi subiectivă. Promovarea în funcții de execuție influențează foarte mult destinul unui judecător.

O altă propunere este extinderea protecției – nu trebuie să reinventăm roata, din punctul meu de vedere – există o protecție pentru avertizori de integritate, o reglementare la nivel european. Ea ar trebui extinsă, adaptată poate, și la nivelul magistraților.

O altă propunere a noastră este limitarea mandatelor inspectorilor judiciari la un singur mandat. Considerăm că asta ar întări cumva independența acestora.

Eliminarea probei interviurilor la majoritatea concursurilor, în special pe funcții de execuție și totodată simplificarea procedurii de revocare a membrilor CSM.

Cred sincer că trebuie să ne întrebăm ca societate dacă ne dorim să avem – eu însumi pot să fiu mâine în fața unui magistrat ca cetățean – dacă ne dorim magistrați care să aibă un sentiment de teamă, justificat sau nu. Dar trebuie să ne întrebăm De unde le vine?

Eu vă mărturisesc acum o opinie în nume propriu. Am asistat în ultimii ani la relatări ale colegilor sau la anumite proceduri (la o parte înregistrările sunt publice, la o parte sunt relatări ale colegilor), și în ceea ce privește relatările colegilor cu mențiunea că nu am acces la înregistrări pentru a verifica. Dar ele se repetă. Și anume în anumite proceduri ale interviurilor, ca să înțelegeți de ce insistăm pe acest aspect, se pare că judecătorii sunt întrebați de exemplu de ce au protestat sau nu pe un anumit subiect care viza evident organizarea justiției, dacă au semnat sau nu un memoriu. Toate aceste aspecte, chiar dacă nu se intenționează de nimeni, pot genera teamă în rândul corpul magistraților.

Pentru că o bună parte dintre noi, greșit sau nu, facem o corelare între această întrebare și rezultatul primit de această persoană la acel interviu. Chiar dacă nu este așa. Eu nu pot să-mi permit în spațiul public să spun că este sau nu așa. Dar, vedeți dvs, cumva trebuie să înțelegeți de ce insistăm foarte mult pe eliminarea probelor care prin natura lor pot fi subiective, chiar dacă s-a dorit sau nu. Trebuie punctat că aceste întrebări, eu personal, dar asta este o opinie a mea, nu am găsit corespondentul între criteriile din legislație din evaluarea candidatului pentru postul respectiv sau pentru transferul dintr-o curte în alta sau pentru funcția de conducere, eu nu am găsit unde în legislație s-ar putea încadra aceste întrebări.

Ana-Maria Lucia, co-președinte al Asociației Forumul Judecătorilor

Discutând cu colegi de la diferite niveluri am constatat că cea mai mare spaimă și anxietate a unui judecător de scaun e dată la momentul actual de două aspecte: posibilitatea mutării, oricând, de la un complet pe altul sau de pe o secție pe alta fără consimțământul lui, și doi, modul în care acționează Inspecția Judiciară.

În ceea ce privește primul aspect, vreau să subliniez o anomalie a legilor actuale. La nivelul Înaltei Curți, pentru a muta un judecător de la o secție pe alta, cu excepția secției penale, ai nevoie de consimțământul lui expres. Întrebarea mea este de ce la nivelul judecătoriilor, tribunalelor și al curților de apel nu este reglementat același lucru? De ce pe noi ne poți muta oricând și oriunde fără să ne iei în considerare consimțământul nostru?

Și în privința Inspecției Judiciare cred că am observat cu toții în ultimii ani, începând cu 2018, o concentrare a activității judiciare, în special pe magistrații care au fost vocali și au ieșit în public să denunțe anumite probleme sau să arate anumite disfuncționalități. Ceea ce practic aduce atingere libertății de exprimare a acestora și avem nenumărate cauze CEDO și aveam și înainte de Danileț cauze CEDO, dar ce au fost ignorate.

Avem acțiuni disciplinare împotriva tuturor asociațiilor profesionale care în ultimii ani au atras atenția asupra problemelor legate de legislația și de aspectele care afectează în mod grav independența și cam toți cei din conducerea asociațiilor sau membri simpli au avut cercetări disciplinare. Ceea ce mie îmi sugerează că suntem sub o atentă supraveghere, absolut întreaga noastră activitate.

Și nu e o chestiune care să vină neapărat din partea celor din interior, adică a conducerii instanțelor sau a Inspecției Judiciare, ci a unor sesizări venite din partea unor terți, prin proxy, adică inculpați, petenți, avocați, membri din societatea civilă, jurnaliști, care aduc în fața publicului anumite chestiuni, după care Inspecția Judiciară se sesizează.

Este o problemă cu Inspecția Judiciară și este absolut necesară o reformare a acesteia pentru a crea în corpul lor inspectori independenți, dar cărora să le și poată fi atrasă răspunderea pentru modul în care acționează. Eu ca magistrat de scaun am răspundere pentru erorile judiciare. Și inspectorii judiciari ar trebui să fie responsabilizați pentru modul în care acționează, pentru că cum se comportă Inspecția Judiciară reprezintă o imensă presiune și o imensă intimidare asupra unui magistrat.

Cristian Anghel, fost procuror la Parchetul Curții de Apel București, fost procuror la Direcția Națională Anticorupție, o perioadă consilier juridic și director adjunct în Ministerul Justiției, pensionat începând cu 1 octombrie 2025

Există soluții tehnice punctuale. Dar dacă îmi permiteți încerc să ridic puțin nivelul. Eu cred că tema determinantă în societatea noastră în acest moment nu e cum să arate neapărat textul respectiv din lege. Acest lucru îl cunoaștem.

Cred că tema relevantă și determinantă pentru societatea noastră este Cum vrem să arate justiția noastră și implicit societatea noastră? Eu cred că pentru acest motiv ne aflăm aici. Și trebuie spus lucrurilor pe nume.

În primul rând, trebuie să găsim răspunsul la întrebarea De ce justiția arată cum arată? Eu cred că justiția arată astfel pentru că societatea românească a permis mult prea des politicului să intervină în justiție. Și eu cred că aceasta este o primă temă de discuție.

Concret, Administrația Prezidențială și dvs domnule președinte, de mai multe ori, v-ați exprimat cu privire la cei care conduc Ministerul Public în acest moment: procurorul general, procurorul-șef DNA, procurorul-șef DIICOT. Întru totul de acord cu dvs.

Cum au ajuns aceste persoane să dețină funcții de conducere în Ministerul Public? Să mergem pe logica pe care o prezintă legea în momentul de față. Printr-o recomandare a Ministrului Justiției, care ministru a plecat, nu mai este în funcție ministrul care i-a propus pe cei 3. Ministru al Justiției care nu răspunde în fața nimănui, în fața propriului partid, în fața alegătorilor, nu răspunde pentru recomandarea sa. Acea recomandare a ajuns la Secția pentru procurori a CSM, care de cele mai multe ori a avizat-o.

Secția pentru procurori a CSM nu răspunde în mod real pentru activitatea Ministerului Public în ansamblul său, deși ar fi trebuit să răspundă. Au avut de multe ori sesizări ale Inspecției Judiciare cu privire la activitatea unor procurori-șefi. S-au respins acele sesizări, deși cel puțin una dintre ele dacă nu greșesc eu… apare această discuție în reportajul Recorder cu privire la unul dintre colegii despre care se vorbește acolo. Acel coleg a făcut o sesizare, a ajuns la un inspector judiciar care a dat clasare fără nicio cercetare. Șeful său a făcut o mențiune, din ce cunosc eu, pe acea sesizare, precizând că nu a fost efectuată niciun fel de anchetă și a recomandat efectuarea unei anchete efective.

Colegul procuror care a sesizat la Inspecția Judiciară a atacat acea soluție de clasare la Secția pentru procurori, care a respins contestația.

Adică ce vreau să spun. Secția pentru procurori a CSM, care îl avizează pe procurorul respectiv în funcția de conducere, nu răspunde niciodată. Și mă îndoiesc că va răspunde și că își va asuma măcar public că activitatea Ministerului Public este deficitară.

Și atunci, o dată pentru totdeauna, dacă vrem ca justiția să fie cu adevărat independentă și să funcționeze, dincolo de orice influență politică, cred că trebuie să discutăm în mod real ce tip de justiție vrem.

Fiindcă dacă ne asumăm ca în continuare numirile să se facă prin jocuri politice, netransparente, nu vom avea decât acest rezultat, inevitabil, indiferent de cum vom modifica legea.

Eu am privilegiul de a fi în momentul de față mai mult cetățean decât magistrat. Nu mai dețin această calitate. Am plecat din sistem nu pentru a beneficia de privilegii, așa cum mulți dintre politicieni se joacă cu vorbele și deranjează profesioniștii care se satură și pleacă din sistem. Dar am plecat, domnule președinte, fiindcă sistemul judiciar a devenit nerelevant pentru mine. M-am săturat să intru în ședințe de judecată și să judec fleacuri. Toate dosarele sunt importante, toate dosarele. Dar când pe ședința de judecată ai 40% conduceri fără permis, te gândești foarte serios dacă nu mai bine te ocupi cu altceva.

Am mai plecat și pentru că m-am săturat să aud că sunt chiabur, că mă bucur de privilegii. M-am săturat ca zi de zi când deschid telefonul sau citesc în presă să aflu despre faptul că am pensie de 5.000 de euro. Nu am pensie de 5.000 de euro. Am o pensie foarte bună, într-adevăr, dar nu este 5.000 de euro. Și nu m-am pensionat la 48 de ani, am 51 de ani.

M-am săturat să aud aceste lucruri. Cred foarte tare că politicienii trebuie să fie foarte atenți atunci când discută despre justiție. Pentru că justiția este o chestiune tare sensibilă într-un stat de drept și odată ce ai creat o imagine publică cu privire la profesioniștii din justiție, ai afectat în substanță încrederea în actul de justiție, iar acest lucru se câștigă foarte greu.

Trebuie să terminăm odată pentru totdeauna cu jocurile politice în numirea șefilor din parchete. Când au fost numiți cei care conduc acum Parchetul General, DNA domnule președinte noi știam cine sunt și cine vor fi. Și pe bună dreptate președintele s-a întrebat De ce magistrații nu concurează? Păi de ce să o facă dacă se știe cine va fi acolo. Expiră în curând mandatele. Vă spun că și acum se știe cine va fi, se aude cine va fi. În sensul că sunt jocuri. Nu la nivelul Administrației Prezidențiale. În sensul că există mișcări de trupe, sunt oameni în cărți.

De ce? Pentru simplu fapt că există o relație foarte apropiată între unii dintre colegii noștri magistrați – judecători și procurori – și politicieni, iar acest lucru este de nepermis. Eu am avut privilegiul să lucrez în Ministerul Justiției între 2005 și 2007. Nu am avut o relație de prietenie cu niciun politician. Am fost în ședințele de Guvern, am fost în ședințele comisiilor de specialitate pe diferite proiecte de acte normative, dar nu am avut nicio relație de prietenie cu niciun politician. O puteam face și puteam fi bine-mersi într-o funcție mare.

….

Ordinul privind activitatea judiciară nr. 344/2023 a fost semnat de procurorul general al României în decembrie 2023, acum 2 ani de zile.

Acest ordin important vizează participarea procurorilor în ședințele de judecată, a procurorilor de la secțiile penale și a celor de la secțiile civile, disciplinează cumva modul în care se desfășoară activitatea din punct de vedere administrativ în ședințele de judecată.

Actualul procuror general a venit cu acest proiect înainte de adoptarea sa în decembrie 2023 și a trimis procurorilor, în Ministerul Public, adrese prin care ne-a solicitat puncte de vedere cu privire la cum am vrea să arate un proiect de ordin. S-au exprimat puncte de vedere și ne-am trezit brusc, în decembrie 2023, cu acest ordin semnat, care intra în vigoare în ianuarie 2024.

Am rămas stupefiați efectiv de conținutul acestui ordin. 23 de procurori din toată țara am formulat o plângere prealabilă, am încercat să rezolvăm lucrurile în interiorul sistemului, am fost chemați la consultări care s-au purtat cu adjunctul procurorului general, domnul procuror Solomon. Nu am ajuns la niciun acord, deși am venit cu propuneri concrete. Nu s-a dorit sub nicio formă adoptarea unui ordin mai echilibrat.

Ni s-a respins plângerea prealabilă, am formulat acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel București. Ni s-a spus că vom pierde la CAB și așa a fost. Am formulat recurs, ni s-a respins recursul și la Înalta Curte. Soluția este definitivă.

Ordinul este în vigoare și el este aplicat de procurori, însă eu sunt foarte curios dacă societatea dorește să cunoască conținutul acestui ordin și dacă secția pentru procurori a CSM își asumă acest ordin, și dacă noi ne asumăm acest ordin. În esență, printre altele, ordinul spune că în momentul în care eu procuror de ședință am un dosar în instanța de judecată, care vine cu probe din faza de urmărire penală, și cu probe administrate în faza de judecată, procurorul evident trimite în judecată inculpatul încercând să obțină condamnarea sa sau o soluție judecătorească.

Este posibil ca procurorul de ședință, administrând probe și în faza de judecată, să nu fie de acord cu acuzația inițială, care se poate schimba din cauza probelor sau dimpotrivă, este posibil ca procurorul să trimită în judecată pe cineva pentru lovire sau alte violențe, și probele din judecată să ducă către o tentativă de omor, nu?

Și atunci procurorul de ședință, potrivit Constituției și legilor, poate adopta o altă soluție, poate solicita achitarea inculpatului, încetarea procesului penal sau poate solicita schimbarea de încadrare juridică, să îl ducă către o pedeapsă mai gravă. Lucrurile au stat așa și în perioada Anei Pauker, și în perioada justiției bolșevice. Tot timpul au stat așa.

Dintr-o dată, lucrurile s-au schimbat, iar potrivit acestui ordin, asumat de justiția din România, eu procuror de ședință, colegii mei procurori de ședință nu mai pot solicita achitarea sau schimbarea încadrării juridice. Eu nu mai pot face acest lucru decât dacă fac un referat în scris pe care îl prezint șefului meu ierarhic care poate fi de acord sau nu cu mine.

Și atunci întreb Asta ne dorim noi, ca societate, de la procurorul de ședință? Să fie așa ordonat și orientat, disciplinat, în deplin acord cu conducerea? Eu sunt curios ce părere are secția pentru procurori a CSM, acum, oficial, cu privire la acest ordin? Este potrivit pentru sistemul judiciar? Asta ne dorim de la sistemul judiciar? Un procuror obedient?

Și vreau să mai spun ceva, domnule președinte. Acum mă refer la Direcția Națională Anticorupție și trebuie să spun, ca să nu răspundă conducerea DNA și să mă acuze că am vreun interes cu privire la ceea ce spun. Nu am absolut niciun interes. Acum un an de zile, într-adevăr, am fost chemat de domnul procuror-șef Voineag, mi s-a propus să preiau secția judiciară de la DNA, am fost de acord. Nu s-a mai întâmplat acest lucru. Se poate spune că am vreo supărare – nu am absolut nicio supărare legată de această chestiune.

Am lucrat la DNA în perioada în care DNA făcea dosare serioase de corupție. La DNA este un fenomen foarte-foarte interesant, nu știu cât de cunoscut este. El este verificabil, sunt fapte. Cel puțin 3 cazuri de procurori cunosc eu, unul dintre cazuri este redat în documentarul Recorder. Cunosc 3 cazuri de procurori-anchetatori ce lucrau în dosare penale, care dintr-o dată, după 15, știu un caz al unui procuror cu aproape 30 de ani vechime în profesie, dintr-o dată au fost mutați pe secția judiciară. Iată, același fenomen ca la instanța de judecată, mutați unii de pe o secție pe alta.

Acolo se pare că dacă ești incomod, sau cu cei care au fost considerați incomozi, lucrurile au stat de maniera aceasta. Sau poate dimpotrivă, acele persoane, eu știu, au fost către finalul carierei lor sau după o anumită perioadă conducerea a considerat că pot face carieră în judiciar după ce au făcut dosare penale. Există și posibilitatea aceasta.

Iarăși, sunt lucruri care au ajuns și la secția pentru procurori a CSM. Sunt curios dacă au cunoscut sau dacă cunosc aceste lucruri și în ce măsură consideră că este potrivit ca un procuror cu 10, 15, 20 de ani de carieră în a face dosare să fie mutat la secția judiciară. Că cine știe, poate pleacă de-acolo.

Este extrem de important ce vrem, despre asta este vorba. Căci soluții sunt, iar oameni în sistem, slavă Domnului, sunt. Sunt oameni pregătiți, competenți. Este extrem de important mesajul politic care se transmite. Dacă oamenii văd că există susținere politică și că sunt lăsați să lucreze, oamenii vor lucra. Pentru că așa ceva s-a întâmplat acum 20 de ani. Și când a existat un mesaj politic important, justiția a funcționat.

Alin Bodnar, secretar general al Asociației Forumul Judecătorilor din România, judecător la Tribunalul București

În interviurile de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul CSM-ului, care sunt publice și putem vedea cu toții, sunt întrebări dacă respectivul judecător care s-a prezentat în fața CSM-ului a semnat sau nu a semnat un memoriu al Asociației Forumului Judecătorilor. Ceea ce este inadmisibil, ca în cadrul unui concurs să te întrebe cu privire la ce ai făcut tu în privința modului în care ai intenționat să aperi independența justiției din perspectiva arătată de Forumul Judecătorilor.

Un alt aspect în legătură cu promovarea noastră la instanțele ierarhic superioare, la tribunal și la curtea de apel, pot să dau exemplul personal și al colegilor mei apropiați care ne-am înscris anul acesta la examenul de promovare pentru Curtea de Apel București, și dacă citim rapoartele care ni s-au dat există o tendință a celor care sunt în comisie și care bineînțeles pleacă de la modul în care au fost numiți cei din comisie. Ei au fost numiți de către CSM, face parte președintele Curții de Apel, sau cineva desemnat de acesta, și cei din grupul pe care îl consideră necesar președintele curții și e numit de CSM.

Simt nevoia să umilească anumiți judecători în rapoarte. Practic, se uită la ceva într-o hotărâre, practic cum am prezentat noi raționamentul judecătorului și îți scot în evidență anumite deficiențe, spun ei, pentru a te depuncta. Pe de altă parte, la alți judecători… Pentru a fi obiectivi putem să facem analiza a ce note au luat la admiterea în magistratură, ce note au luat la absolvire, ce note au luat la capacitate și putem să vedem. Sunt judecători care au luat nota 4, nota 5, nota 6 la capacitate, și au fost promovați prioritar la Curtea de Apel București, și judecători care au terminat printre primii concursul de capacitate, care nu sunt promovați.

Am colegi care au luat sub punctajul 70 anul acesta și au rapoarte devastatoare la adresa lor și sunt judecători foarte buni, foarte serioși – în cadrul secției de contencios activez – eu am avut norocul să trec de acest prag, nu știu cum m-au apreciat, mi-au apreciat foarte mult raționamentul, însă atunci când m-au depunctat, m-au depunctat pe aspecte foarte formale, stilistice, care nu au nicio legătură cu activitatea mea reală. Sunt chestiuni subiective care nu sunt verificate la toți judecătorii în aceeași măsură. Nu avem un criteriu transparent pentru evaluarea hotărârilor, nu avem o anumită obligație de obiectivitate în sensul ca în lege să se prevadă că trebuie să te uiți sau cum să arate din punctul de vedere al formei hotărârea respectivă.

Și o altă problemă e că au fost întrebați cu privire la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru că era tendința aceasta publică de a fi sancționați sau cercetați disciplinar judecătorii care sesizează CJUE. Și atunci, pentru a te pune în defensivă, îți puneau întrebarea cu privire la sesizarea CJUE. Care este semnalul transmis judecătorilor de scaun? Că trebuie să avem grijă, că te întreabă la interviul pentru Înalta Curte dacă poți sesiza CJUE în cazul în care există un conflict între Înalta Curte, raționamentul tău și ceea ce reiese din jurisprudența CJUE, care este contrară Curții Constituționale? Și atunci există un semnal subtil care i se transmite fiecăruia dintre noi. Bineînțeles, unii judecători nu pot să iasă public pentru că au dosare de soluționat, însă la nivel intern cred că fiecare dintre noi suntem inhibați de ceea ce se petrece.

Alexandru Oancea, fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, eliberat din funcție în data de 1 noiembrie 2025 în urma demisiei

Nu mai sunt magistrat în acest moment. De curând, înaintându-mi demisia, am fost eliberat din funcție 1 noiembrie prin decretul prezidențial.

Cred că sunt cel mai puțin curajos dintre participanții la această discuție, pentru că nemaifiind magistrat, nu risc repercusiuni în ceea ce privește cariera profesională.

Motivul pentru care am ajuns în această profesie, dacă puteți crede, este spiritul civic. Am absolvit facultatea în 2008, abia în 2013 m-am înscris la Institutul Național al Magistraturii. Am fost admis, am absolvit, era o perioadă în care părea, contrar situației din 2008, părea că în această țară că lucrurile merg într-o direcție corectă în ceea ce privește justiția, că se dorește într-adevăr ca justiția să funcționeze.

Pe parcursul celor 12 ani, dacă includem și perioada de INM cât am fost magistrat, vă spun cu toată sinceritatea, senzația mea este că nu s-a schimbat nimic în bine, ci dimpotrivă, în ceea ce privește justiția. Mă refer în primul rând la justiția penală, că asta e latura care m-a pasionat.

Cu excepția măririlor salariale care au avut loc în această perioadă, tot ce s-a întâmplat în legislație, în organizare judiciară, a fost – după mine – un efort din partea mai multor instituții, grupuri de interese, pentru a ajunge la starea în care am ajuns astăzi.

Ăsta este motivul principal pentru care mi-am înaintat demisia. Pentru că nu mă mai regăsesc în acest sistem și nu cred, din păcate, că se poate schimba ceva într-un timp relativ scurt.

Eu mă aflu aici chiar dacă nu mai sunt în profesie pentru că sunt interesat de soarta justiției pentru că ne privește pe toți. Justiția nu este pentru magistrați, peste pentru orice cetățean al acestei țări. Nu este normal, nu este firesc punctul în care se află.

În reportajul Recorder s-a vorbit foarte mult de situația de la Înalta Curte, de la Curtea de Apel București, pe bună dreptate. Sunt instituții-cheie care sunt controlate, nu mă feresc să o spun.

Dar de unde poate veni schimbarea? Pentru că acești oameni care au ajuns acolo nu au ajuns acolo într-un mod artificial, aleatoriu. Au fost ajutați să ajungă acolo prin diferite mecanisme. Spuneați, domnule președinte, că așteptați că justiția să se autoregleze. Din păcate, acest lucru nu mai este posibil în forma în care se prezintă lucrurile în prezent. De ce spun asta? Pentru că toate pârghiile în ceea ce privește organizarea judiciară, promovarea în carieră, sunt deținute în puncte-cheie din acest sistem: CSM-ul, Înalta Curte, curțile de apel dețin controlul.

Exemplul CSM-ului. În CSM, la secția de judecători, 5 dintre aceștia, deci majoritatea, provin de la Înalta Curte și de la curțile de apel. Deci CSM-ul nu are reprezentativitate în ceea ce privește magistrații din această țară. CSM-ul are o majoritate în secția de judecători care e reprezentată de o minoritate a judecătorilor din țară, care sunt la curțile de apel și la Înalta Curte.

Eu nu mă aștept ca persoanele vizate de reportajul Recorder să vină și să își dea demisia având un subit acces de conștiință civică. Cu siguranță nu se va întâmpla asta.

Și atunci întrebarea este care e mecanismul, și dacă există vreunul, ca lucrurile să intre pe un făgaș normal? Eu nu îl văd în acest moment pentru că CMS-ul controlează Inspecția Judiciară, Inspecția Judiciară este aservită CSM-ului, în CSM Înalta Curte și curțile de apel dețin majoritatea. Ce ar trebui, să se ancheteze singuri, să se cerceteze singuri? Nu este posibil, nu există mecanismele pentru a remedia această situație.

Și întrebarea este unde s-ar putea interveni. E necesară o intervenție legislativă. Întrebarea este Clasa politică, ce este principala beneficiară a sistemului, își dorește această intervenție legislativă? Părerea mea este că Nu. Îmi pare rău că sunt atât de tranșant, de cinic, dar asta este realitatea.

Asta e întrebarea. Se poate alcătui în mod concret o majoritate parlamentară care să-și dorească cu adevărat să schimbe situația din justiție? Și așteptarea mea, dacă îmi permiteți, de la instituția prezidențială, este să exercite această presiune să spunem, publică, pentru ca instituțiile care pot schimba ceva să o facă, chiar dacă nu-și doresc neapărat acest lucru. Nu văd altă soluție, îmi pare rău.

Clasa politică este oglinda societății și atunci poate că este nevoie ca societatea în ansamblul său să își pună această întrebare: Societatea își dorește o altfel de justiție? Atunci e responsabilitatea fiecăruia să acționeze într-un fel sau altul.

Nu mi-a fost deloc ușor să fiu astăzi aici, în fața camerelor chiar, nu mi-aș fi dorit acest lucru. Cred că e ceva ce vine la pachet și cu profesia, acea obligație de reținere îi face pe cei mai mulți dintre colegi, inclusiv pe mine, să păstrăm acea dorință de intimitate. Dar la un moment dat trebuie să ieși din acea zonă de confort și să spui lucrurilor pe nume.

Eu v-aș ruga și pe dvs și pe cei care vor asculta această discuție, să nu îi blameze foarte tare pe acei colegi care nu sunt de față. Cei mai mulți dintre ei sunt niște oameni de bună-credință, nu am nicio îndoială, și niște oameni care se chinuie efectiv să își facă treaba acolo unde se află. Asta nu se vede la televizor, nu s-a văzut neapărat în reportajul Recorder. Pentru acești oameni, să se expună public, e un act de curaj extrem aș spune, și acum mă întorc la exemplul personal.

În urma demisiei, eu mă aflu profesional vorbind în situația unui student care a terminat facultatea. Deci, după 12 ani de magistratură cu grad de tribunal, dacă ar fi să mă înscriu în orice altă profesie trebuie să mă duc la același examen ca oricine altcineva, inclusiv în magistratură nu m-aș putea întoarce decât în urma acelui examen.

Or, e clar că oamenii aceștia care au o carieră pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit pentru că nu au foarte multe opțiuni, trebuie să se gândească la binele lor personal, e de înțeles asta. Adică chiar nu trebuie condamnați. A apărut în presă că sunt puțini cei care au dorit … Nu e un pas pe care ar putea să îl facă ușor, sunt oameni care au familii, care au credite, nu pot să rămână pe drumuri dintr-o dată cum din păcate s-a întâmplat în cazuri pe care le cunoaștem, în care pentru un simplu delict de opinie, pentru că nu a fost ceva… cum de altfel a confirmat CEDO de curând în cazul domnului Danileț.

Și atunci este greu să ieși în față să spui lucruri care te-ar putea afecta personal într-un mod decisiv.

…

S-a discutat foarte mult despre deficiențele care există în acest sistem raportat la procesul de promovare. Același lucru poate fi extins, cu siguranță, la tot ce ține de competențele conducătorilor de la curțile de apel, și de la CSM – transfer, delegare, detașare – toate sunt discreționare, nu există niște criterii obiective, și asta s-a întâmplat, s-a făcut în timp. Asta a permis ca oameni obedienți, cel puțin, să spunem, să fie instalați în poziții cheie.

E o subdimensionare a schemelor de personal, dar nici măcar acestea nu se ocupă. Nu cred că este doar un accident. Opinia mea personală este că se dorește acest lucru, este util sistemului modul în care funcționează acum, pentru că un om care este încărcat cu dosare, fie că este la nivelul parchetului, fie că e la nivelul instanței, și nu știe cum dintr-o zi de lucru de 8 ore să soluționeze normă dublă, cu siguranță va găsi prea puține resurse ca să se opună acestui sistem, ca să facă disidență. Și asta se întâmplă îndeosebi la instanțele inferioare să spunem, judecătorii, tribunale, unde este grosul volumului de activitate și unde oamenii efectiv sunt copleșiți. Asta este realitatea.

Nu cred că mai ai resurse să faci disidență, și dacă ai avea curajul să o faci. Pentru că intervine surmenarea, intervine grija următoarei ședințe pe care o ai și nu ai reușit să ajungi cu dosarele, cu motivările la zi. Am perceput asta în mod direct la nenumărați colegi. Aici trebuie intervenit.

Daniel Ungureanu, procuror la secția judiciară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, vechime de peste 13 ani în magistratură

Mi-am obținut toate gradele profesionale din Ministerul Public susținând de fiecare dată un examen obiectiv de tip grilă, examen care se desfășura pe parcursul a 6 ore. Prin urmare, locul și poziția în care mă aflu consider că se datorează exclusiv muncii și eforturilor pe care le-am depus. Am considerat și consider în prezent că nu am nicio obligație sau datorie la vreo persoană, iar modul în care îmi desfășor activitatea trebuie să se bazeze exclusiv în baza legii și a propriei conștiințe.

Sunt unul dintre magistrații care au semnat acel mesaj, cei 800 și ceva de magistrați. Înțeleg să îmi prezint motivele pentru care am înțeles să susțin acel demers.

Prin semnarea acelui mesaj nu confirm că aspectele prezentate în acel reportaj Recorder, aspectele prezentate de anumiți judecători cu identitate asumată sau nu, mi s-au întâmplat mie personal, însă ceea ce eu am vrut să susțin prin semnarea acelui memoriu este faptul că îmi doresc deschidere, îmi doresc ca cei care au de semnalat probleme punctuale sau probleme generice din sistem să aibă libertatea să le prezinte fără să se teamă de eventuale repercusiuni.

De asemenea, modalitatea în care ulterior acelui reportaj conducerea instanțelor, CSM-ul au înțeles imediat să procedeze, respectiv prin aducerea unor acuze împotriva celor care au înțeles să prezinte acel mesaj consider că este unul greșit. Nu trebuie arătat cu degetul transmițătorul acelui mesaj.

Dorința pe care eu aș fi avut-o și mesajul pe care eu aș fi vrut să îl văd e că dacă acele aspecte semnalate în reportajul Recorder, acele aspecte prezentate de unii judecători sunt reale, atunci situația este una într-adevăr foarte gravă, însă important e ca acele aspecte, unele dintre ele punctuale, practic s-au indicat cazuri concrete, s-au identificat persoane cu nume și prenume, sunt situații punctuale, toate acelea trebuiau să facă obiectul unor verificări serioase, iar mesajul care trebuia transmis acesta trebuia să fie, al efectuării de urgență a unor verificări serioase, nu doar unele de ordin disciplinar, și de ce nu și verificări din punct de vedere penal pentru că unele din aspectele semnalate ar putea conduce în acea direcție.

În acel reportaj au fost prezentate și probleme sistemice, probleme cu care și eu și ceilalți colegi ne-am confruntat, probleme care au fost prezentate și evidențiate de colegi încă de la momentul când s-au pus problema modificării legilor justiției, și mă refer aici la ineficiența acestei secții de investigare a magistraților, așa cum este ea reglementată astăzi.

Deși la Parchetul General sunt 14 posturi de procurori anume desemnați care să investigheze aceste infracțiuni, ele sunt ocupate doar în număr de 3. Modalitatea în care aceste posturi sunt ocupate, așa cum este ea prevăzută de lege, din punctul meu de vedere este subiectivă, discreționară, nu îi încurajează pe procurorii competenți să participe la această procedură de selecție.

Ocuparea funcțiilor prin detașare, delegarea fără criterii obiective, promovarea pe baza evaluării unor lucrări, care nu este obiectivă – toate acestea pot conduce la chestiuni care în final să afecteze independența și imparțialitatea celor care ajung în acele funcții de conducere, acele funcții de decizie.

Din punctul meu de vedere, marea majoritate a colegilor pe care eu îi cunosc, cu care am interacționat, sunt colegi de bună-credință, chiar dacă nu și-au exprimat unii dintre ei intenția nici măcar să semneze acel memoriu sau să participe la această întâlnire.

Dorința mea este ca toate cazurile care au fost prezentate, inclusiv cele menționate astăzi, să facă obiectul unor verificări serioase, verificări care ulterior să fie aduse la cunoștința publicului, pentru că doar astfel putem crește gradul de încredere în activitatea pe care noi magistrații de bună-credință ne-o desfășurăm.

Dragoş Călin, preşedintele Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, judecător la Curtea de Apel București

Este extrem de important ca aspecte care constituie regrese ale sistemului judiciar și care derivă din legile care au fost adoptate în 2022 să fie cunoscute de întreaga opinie publică. Sunt chestiuni pe care 3 asociații profesionale foarte mari, Forumul Judecătorilor, Mișcarea pentru Apărarea Statului Procurorilor și Inițiativa pentru Justiție, le-au indicat încă din 2022.

Am spus că în situația în care aceste legi vor fi adoptate se va ajunge la astfel de deficiențe. Și credem că singura soluție importantă pentru a putea remedia cumva este o modificare rapidă a legilor justiției, mai ales că toate aceste chestiuni sunt strâns legate de aspecte pe care diverse organisme internaționale le-au dezvoltat cu privire la aceste legi ale justiției.

Spre exemplu, Comisia de la Veneția a cerut în două avize consultative revenirea competențelor de urmărire penală a magistraților pentru corupție la DNA. Apoi, este Organizația de Dezvoltare și Cooperare Economică (OECD), România dorește să fie parte a acestei organizații internaționale. În niște rapoarte de parcurs această organizație a criticat lipsa examenelor meritocratice de promovare, atât pentru funcțiile de execuție, cât și pentru funcții de conducere în întreg sistemul judiciar, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceeași organizație a cerut ca în justiție să existe posibilitatea ca judecătorii, procurorii să devină avertizori de integritate.

Mai departe, Comisia de la Veneția a emis un aviz urgent și a cerut reintroducerea examenelor meritocratice pentru vicepreședinții instanțelor sau pentru procurorii șefi adjuncți ai parchetelor. De asemenea, a cerut un mandat mai mare, mai lung, pentru procurorul general, pentru funcțiile înalte din sistem.

Acestea fac legătură cu puterile foarte mari pe care președinții de instanță le-au căpătat prin legile justiției din 2022. Spre exemplu, prezența unor președinți de instanță în comisiile de evaluare a judecătorilor este criticată frecvent de Comisia de la Veneția.

Totodată, există mai recent, după ce legile justiției au intrat în vigoare, recomandări ale Biroului OSCE – Organizația de Securitate și Cooperare în Europa – pentru instituții democratice și drepturile omului privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraților, și recomandările de la Varșovia care au înlocuit recomandările de la Kiev, și care afirmă clar niște aspecte pe care dvs le vedeți acum în opinia publică, dar pe care sistemul judiciar le solicita încă din 2022 prin cele 3 asociații.

Spre exemplu, se prevede în aceste recomandări ca transferurile judecătorilor în cadrul secțiilor instanțelor sau între instanțe ar trebui făcut printr-un proces în care trebuie stabilite precis criteriile de transfer și în care organismele responsabile cu luarea deciziilor cu privire la transfer oferă o justificare clară și întemeiată pentru transfer sau pentru refuz, ca delegările și detașările la alte instanțe să se facă pe o perioadă fixă și limitată, dar nu mai mult de 6 luni și în niciun caz ani de zile, cum există o practică în România care nu poate fi negată.

De asemenea, mutarea între secții a unui judecător ar trebui efectuată numai cu acordul scris al judecătorului respectiv.

Deci sunt aspecte care sunt cuprinse deja în reglementările internaționale. România este un stat de drept, România este membru al Consiliului Europei, membru al Uniunii Europene, și Curtea de Justiție a UE a dezvoltat o jurisprudență solidă în ultima perioadă, inclusiv prin hotărâri cu privire la România.

Ca atare, există un fond solid de argumente pentru a încerca aceste modificări legislative. Din păcate, în niciun fel de profesie nu există posibilitatea de a reglementa doar intern aceste lucruri, ci trebuie o intervenție exterioară, iar cel mai îndreptățit este Parlamentul României, care se bucură de legitimitate.

Noile reglementări trebuie puse în discuție, trebuie acceptată necesitatea modificării legilor justiției. Faptul că există atâția colegi care acceptă public o astfel de discuție este îmbucurător. Este un pas înainte spre transparență, spre soliditatea unor argumente și spre necesitatea unor modificări pe care, credem noi, toate autoritățile care garantează aplicarea dreptului nu le mai pot întârzia.

…

E vorba de transparența sistemului judiciar. De la intrarea în vigoare a legilor din 2022, hotărârile de colegiu de conducere a instanțelor nu mai sunt publicate pe site-urile, pe portalurile justiției, decât dacă instanțele dispun în acest sens. Cred că e un gest de transparență și ajută mult cetățeanul să înțeleagă. Nu mai sunt publicate, nu mai există obligație prevăzută de lege în acest sens.

…

Toate aceste discuții merg pe ideea unor modificări necesare aduse legilor justiției și filozofia pe care aceste legi ar trebui să o aibă este ca niciuna dintre autorități să nu aibă putere absolută. Și atunci va trebui repartizat între diversele autorități judiciare. Spre exemplu, Institutul Național al Magistraturii poate fi autonom și poate organiza examene de promovare pentru Înalta Curte de Casație și Justiție. Inspecția Judiciară sau ce formă va fi preferată va putea să-și exercite atribuțiile cumva autonom de CSM.

Deci e o chestiune de împrăștiere a atribuțiilor încât fiecare din aceste autorități să nu abuzeze, să nu poată abuza în niciun fel de puterile pe care le are.

Mihai Cătălin Constantin, judecător în cadrul Curții de Apel Ploiești

Vrem judecători, vrem procurori competenți? Ei, aceștia se formează prin examene grele, și periodice. Dacă noi uităm să dăm un examen, devenim autosuficienți și cumva nu aducem satisfacția pe care o caută omul atunci când vine în fața noastră justițiabil. El se așteaptă de la noi ca să le știm pe toate. Nu o să le știm niciodată pe toate. Dar măcar haideți să rămânem buni profesioniști. Buni profesioniști rămân doar prin muncă și prin studiu continuu. Asta este munca de magistrat. Trebuie să studiezi, să te pregătești. Nu-ți convine, poți să pleci.

Subliniez și ca inspectorii judiciari să beneficieze de un singur mandat pentru că este o chestiune ce ține și de independența lor. Pot fi ușor influențați de dorința de a rămâne acolo și de a nu dori să deranjeze persoana care ar putea să le afecteze dorința lor de a rămâne. De ce ar dori să rămână? Pentru au niște sporuri ușor superioare, au niște venituri mai bune decât ale magistraților de rând.

Legat de normarea muncii, sunt judecători care soluționează 1.500 de dosare pe an, alții care soluționează mai puține. Evident că toți ne dorim să soluționăm acele dosare puține. Unii dintre noi, de pildă subsemnatul, am avut șansa să promovez un examen tip grilă și să ajung la Curtea de Apel Ploiești, unde într-adevăr dosarele, ca și număr – să spunem că complexitatea este mai ridicată – dar ca și număr este uman. Am plecat de la un tribunal unde aveam 1.300 de dosare pe an de soluționate.

Ce soluții am putea avea pentru normarea muncii? Am gândit niște propuneri legate de următoarele aspecte. Unu: taxele judiciare de timbru sunt absolut derizorii. Taxele judiciare de timbru se suportă de către partea care investește în proces prima dată, dar finalmente va cădea în sarcina părții care pierde procesul. Majorând taxele judiciare de timbru, nu o să mai promoveze justițiabilii o cerere șicanatorie știind că oricum o pierd, dar vrea neapărat să se adreseze instanței, eventual să țină 3-4 instanțe ocupate cu speța respectivă pentru că își permite. Deci taxele judiciare de timbru sunt o problemă.

Doi. Volumul de muncă al secțiilor penale este 30%-40% rutiere. Ce faci când ai și un dosar d-asta foarte greu și îți mai vin încă foarte multe altele? La magistrați, când ajunge dosarul, nu te mai bazezi decât pe tine și pe grefierul care emite citații. Și la sfârșit de an când se numără la bilanț rezultatele, te întreabă Dar câte ai soluționat? Nu îi pasă evaluării că tu ai avut un dosar, ai lucrat în ăla, și nu le-ai scos pe celelalte. Trebuia să le scoți și pe celelalte. Așa că, din punctul meu de vedere, o altă propunere pentru secția penală este ca atunci când un judecător primește o astfel de șansă să se afirme într-un dosar de genul ăsta, de DIICOT sau DNA, că acestea sunt foarte grele, cu mulți inculpați, cu multe fapte, fiecare vine cu 2-3 avocați.

La noi suntem ca la CEDO, adică vin cu 2-3-4 avocați și dacă în calea de atac, cum am lucrat eu pe secție penală, nu ai un apel al Parchetului, te trezești că chiar ești o instanță CEDO. Și își permit să tragă de timp. D-aia s-a ajuns la prescriere. Își permit să tragă de timp. Pentru că își iau foarte mulți avocați, Codul de procedură penală s-a modificat și permite tot felul de chestiuni.

De aceea susțin că un dosar greu trebuie să fie alocat unui singur complet. Și completul acela să se ocupe de acel dosar până îl scoate. Să dea termenele de la zi la zi și uite așa nu o să se mai ajungă la prescripție.

Oamenii au dreptate când spun că durează prea mult. Da, durează prea mult un dosar civil, un dosar penal, un dosar de contencios. Ani de zile, trebuie să te rogi la Dumnezeu să trăiești ca să vezi soluția. Adică trebuie intervenit pentru că noi ăștia suntem. Atâția suntem. Apropo de normarea muncii, eu am venit cu o propunere să normăm munca la un număr de pagini. Eu am venit cu o propunere: 100.000-200.000 de pagini pe an. Alți experți se pot aduna și pot ajunge la concluzia că noi nu putem citi mai mult de 50.000. Eu am venit cu propunerea asta, 100.000 de pagini pe an, apropo de normarea muncii.

Asta pentru ca omul din fața ta să aibă convingerea că te vei uita pe paginile alea. Pentru că dacă ai 10 dosare cu 300 de volume, o să citești rechizitoriul. Și aia e.

Marius Cătălin Vartic, fost procuror DNA cu 26 de ani vechime, în prezent pensionat

Cetățenii României au dreptate atunci când vorbesc de o criză socială, identitară și de încredere, o criză a adevărului, a valorii de adevăr, a principiilor și instituțiilor juridice.

Justiția nu este o castă, justiția nu există pentru magistrați, ci pentru cetățeni. Independența ei nu este un privilegiu profesional, ci o garanție publică. În momentul în care independența se transformă în autarhie, iar autonomia în impunitate, statul de drept este deturnat din interior. Consiliul Superior Magistraturii nu este un Parlament al magistraților, și niciun sindicat de interese corporatiste, ci un organ constituțional menit să garanteze funcționarea justiției în interes public.

Când CSM începe să legitimeze exclusiv din vot intern, prin solidarități de castă sau prin retorica asaltului asupra justiției, el încetează să mai fie un garant al independenței și devine expresia unei puteri fără exterior. Totul este o reprezentare și o raportare la ce se întâmplă în exterior.

Spațiul public, mass-media, rețelele de socializare s-au infiltrat treptat-treptat de ură, violență fizică și verbală, minciuni, dezinformări, fake news-uri, deep fake-uri, devenind un câmp de bătălie haotic
în care adevărul pare să fie o piatră prețioasă din ce în ce mai rară.

Lehamitea pare să ia locul din ce în ce mai natural speranței, iar normalizarea răului pare noua ordine.

Vă va fi foarte greu să abordați această problemă pentru că este un ghem de interese foarte complex. Pe de altă parte sunt optimist pentru că sunteți la începutul mandatului și aveți forța.

Ignorarea sau încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene asupra dreptului național atunci când deciziile CJUE arată negru pe alb că standardul național este de natură să creeze un risc de impunitate prin retroactivitatea principiului legii penale mai favorabile, măcar în cauzele definitive de corupție și de mare fraudă, golirea de conținut și logică a principiilor egalității subiecților de drept în fața legii, a unității jurisprudenței, a egalității de tratament în situații juridice identice – par să marcheze schimbarea unei paradigme cu alta, în care justiția validează prin non-combat un mod de viață care nu are legătură cu munca cinstită, cu dreptatea pentru oamenii simpli, cu respectul pentru banul public prin sancționarea corupților.

Justiția ca serviciu public integrator suferă, și suferă de mult timp. Încrederea în justiția democratică s-a prăbușit încă din zorii nașterii ei, 25 decembrie 1989, când noua putere a început să confiște treptat și ferm principiile statului de drept.

Vin ferm convins că aveți voința să duceți la bun sfârșit acest demers constituțional în calitate de mediator și garant al echilibrului puterilor, cu condiția să vă departajați politic și juridic de marile erori, voite sau nevoite, ale predecesorilor dvs, erori care au subminat și subminează reziliența statului de drept.

Am în vedere următoarele aspecte. Dosarul cunoscut public ca dosarul judecății și împușcării lui Nicolae Ceaușescu, prin care Iliescu și acoliții său, în loc să creeze premisele unui proces cu garanții legale în care dictatorul Ceaușescu să răspundă după principii și garanții procedurale pentru represiunea sângeroasă din decembrie ’89, au preferat să facă o mascaradă juridică pe care ulterior să o implementeze în mentalul colectiv, prin manipulare, ca act de justiție și dreptate. Deși nu există dubii cu privire la vinovăția dictatorului, românii și democrația românească aveau nevoie de un proces public, legal, și cu garanții.

Acest dosar, ca și dosarele mineriadelor, au reprezentat, de fapt, acte de confiscare a puterii, a justiție, și în final a democrației occidentale de tip liberal și umanist, și cu transformarea narativelor publice în democrație originală, totul cu complicitatea și pasivitatea justiției. Aici, o tușă aș aduce pe toți procurorii generali care s-au succedat după 1989. Mai sunt unii care au fost de bună-credință, cel puțin în ultima parte a vremurilor noastre.

Iliescu și sistemul de acoliți au reușit să oprească orice proces juridic, politic substanțial prin care românii să afle mecanismele politico-juridice prin care comunismul a reușit continuu și articulat, în perioada 1948-1989, să confiște viitorul românilor și să le fure libertatea în toate ipostazele constituționale de drepturi, ca libertatea de mișcare, de vorbire, de a alege, de asociere, de a dispune de propriul corp, de a gândi și de a avea conștiință liberă, religioasă, într-un cuvânt să fure, să confiște și să controleze demnitatea tuturor românilor, a realității și a personalității lor.

Cumva, am ieșit din 1989. Speranțele erau mari. Tot acest ghem de minciuni și complicități au creat rețele de putere formală și informală care s-au updatat și au evoluat în timp și care au făcut posibil eșecul președintelui Emil Constantinescu, care deși reformist și înconjurat de importanți membri ai partidelor istorice, adevărați martiri ai neamului românesc, îl numesc aici doar pe politicianul cu aură de sfânt Corneliu Coposu, a fost nevoit să capituleze, cu fraza „După 4 ani pot spune că am fost învins de sistem”. Citez din memorie.

Venirea lui Traian Băsescu a fost marcată de asumarea condamnării politice a comunismului, de reabilitare a încrederii în justiție, dar din păcate cu un final de mandat când rolul de arbitru al acestuia a fost transformat în judecător constituțional, cu gestionarea deficitară a conflictului de interese în care l-au introdus familia și apropiații.

Expresia „3 din echipa mea au arestat 3 din echipa mea” marchează această prăbușire a obiectivității instituției prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis a avut un răspuns inadecvat în comunicare și în gestionarea juridică în timpul stării de alertă din timpul pandemiei, a restrângerii unor drepturi și libertăți aplicabile și sancționate de CCR în diferite decizii. Dar și un răspuns inadecvat politic și instituțional la marea corupție generalizată de centralizarea și urgentarea achizițiilor publice. Practic, s-a creat un monopol, iar răspunsul din partea autorităților care aveau atribuția asta a fost foarte-foarte slab.

În fine, Klaus Iohannis s-a aflat în zona garantării unui proces electoral corect, invalidat de CCR în mod corect prin hotărârea din 6 decembrie 2024, alături de instituții ale statului care până în prezent nu au efectuat un audit al falimentului acestui demers democratic, adică garantarea alegerilor libere.

Să ne înțelegem, eu sunt pentru decizia CCR-ului, dar există o responsabilitate politică care nu a fost angajată de instituțiile statului. În momentul în care la Autoritatea Electorală Permanentă pui un om politic, când de fapt una din marile probleme este cum banul public transformat în subvenție se duce în mod netransparent în media, în susțineri electorale mai mult sau mai puțin corecte, asta arată un risc.

Ca o primă concluzie, criza juridică pe care o traversăm, este fundamental o criză sistemică a tuturor puterilor statului – legislativă, executivă, judecătorească – care își are originea în alterarea fundamentală, ciclică, a principiului separației puterilor în stat, al modelului cooperării loiale și al echilibrului reciproc în favoarea interesului public, al democrației, cunoscut în engleză ca checks and balances. Trebuie găsite soluțiile pentru ca acest model de integritate și garanțiile juridice ale acestui model să fie rezolvate.

Pentru efectuarea unei auditări corecte a funcționalității, independenței și eficienței justiției, este necesară voința dumneavoastră, pentru ca pe baza acestui principiu să vă asigurați că auditarea este neutră, obiectivă, transparentă, eficientă și completă, domnule președinte, că măsurile de urmat administrative, legislative, politice, de orice natură, în marja atribuțiilor constituționale care vă sunt oferite, sunt eficiente și efective, așa cum le place judecătorilor de la CEDO să folosească acest cuvânt, care înseamnă reale.

Domnule președinte, sunt sigur că veți reuși, și o dată cu dvs și noi. Mulțumesc.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: