AcasăAlegerile editorilorApare sistemul TVA split. Obligatoriu din 2018, dar statul "premiază" firmele care...

Apare sistemul TVA split. Obligatoriu din 2018, dar statul “premiază” firmele care îl adoptă de la 1 octombrie 2017

-

Ministerul Finanțelor a luat decizia de a amâna până la 1 ianuarie 2018 introducerea obligatorie a așa-numitului TVA split, o măsură gândită pentru a reduce evaziunea la TVA.

Totuși, firmele care trec la TVA split de la 1 octombrie 2017 vor avea beneficii, a anunțat ministerului. Companiile vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe profit sau, după caz, din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor dacă vor trece pe sistemul TVA split din a doua lună de toamnă.

Mai mult, acestor firme li se vor șterge penalitățile de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA restatne la 30 septembrie, anunță Ziarul Financiar.

Decizia de amânare a venit după ce ministerul a avut discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri din România, de la patronate la mari întreprinderi, dar și la IMM-uri. Principalele observații ale acestor reprezentanți au fost implementarea prea rapidă a proiectului și penalitatea de 50% care ar fi introdusă prea repede asupra neplății TVA.

Conform noilor prevederi, penalitatea pentru neplata TVA, de 50% din suma datorată, va intra în vigoare doar după 30 de zile şi nu imediat. În plus, se va extinde termenul în care persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligaţia virării TVA de la 3 zile lucrătoare la 7 zile lucrătoare. De asemenea, registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA va fi înfiinţat în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017. ANAF îşi mai asumă ca în termen de maxim 3 zile lucrătoare să aprobe transferul sumelor din contul de TVA în contul curent al titularului.

La capitolele contravenţii şi sancţiuni, se stabileşte o perioadă de graţie de 7 zile lucrătoare în cadrul căreia să se corecteze erorile, iar în cazul în care erorile nu au fost corectate în cadru de 7 zile lucrătoare se aplică o penalitate de 0,06% pe zi din valoarea TVA, dar nu mai mult de 30 de zile.

România are cea mai mare evaziune la TVA din Uniunea Europeană, de 40%. Astfel, colectează pe an în jur de 11 miliarde de euro şi ar trebui, conform calculelor macroeconomice, să colecteze 19 miliarde de euro anual.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

2 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    Am o întrebare :acei…5% ,,premiere” pe ce perioada se aplica si sunt 5% din impozit sau devine de la 16 la 11%
    Mulțumesc pentru răspuns si scuze pentru formularea greoaie
    Cu considerație
    Bogdan Tudora

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...