BNR a prezentat, oficial, noua bancnotă de 20 de lei. Aceata va fi pusă în circulație începând cu 1 decembrie. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentată o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu.
BNR transmite că noua bancnotă are o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și rolul major al personalităților feminine în istoria și societatea românească.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe. În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.
Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României.
Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Națională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881. Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăți. Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 este de 100 lei.
Replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 are dimensiuni: 168 x 96 mm, culoare predominantă: albastru cobalt și este imprimată în tehnică plană, pe suport de polimer.
Pe aversul replicii se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: două ferestre transparente, într-una figurând valoarea nominală a replicii „20” în stânga şi în cealaltă figurând portretul împăratului Traian, laureat, orientat spre stânga. Sub cele două ferestre transparente sunt două altare cu baza înaltă, iar pe corpul altarelor se regăseşte un cartuş rectangular cu inscripţia „ROMANIA”. În centru se află un cartuş curbat cu inscripţia „BANCA NATIONALE A ROMANIEI”, sub care sunt înscrise: numărul de serie, data emisiunii „19 Ianuariu 1881.”, valoarea nominală „DOUE DIECI LEI” şi semnăturile guvernatorului, directorului şi casierului central. Tot pe avers sunt imprimate: un cartuş în care este înscrisă valoarea nominală „20”, de care se sprijină, în stânga, un tânăr reprezentând personificarea industriei, iar, în dreapta, un alt tânăr reprezentând personificarea comerţului, numărul de control şi anul lansării în circuitul numismatic „2021”, tipărite cu cerneală de culoare neagră şi caractere de aceeaşi înălţime.
Pe reversul replicii compoziţia grafică include elemente decorative. În centru se regăseşte un medalion cu portretul împăratului Traian, laureat; circular este înscris textul penalităţilor şi, în partea inferioară, valoarea nominală a bancnotei „DOUE DIECI LEI”. Deasupra medalionului este valoarea nominală a bancnotei „DOUE DIECI LEI”, iar dedesubt, un cartuş rectangular cu inscripţia „ROMANIA”. În dreapta şi în stânga medalionului central sunt două medalioane cu rama decorată, ce conţin ferestrele transparente. Sub fiecare dintre medalioanele laterale se află câte un cartuş în care este înscrisă valoarea nominală „20”.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: