AnimaWings lansează zboruri regulate către o nouă destinație exotică, aflată aproape de România

Foto: AnimaWings

Începând cu luna decembrie 2024, românii vor putea călători către Marrakesh, orașul din inima Marocului, cu două zboruri săptămânale noi, operate de AnimaWings, cu aeronave de ultimă generație – Airbus A220, anunță compania într-un comunicat de presă.

Marrakesh, cunoscut drept „orașul roșu” datorită clădirilor sale emblematice din lut, este o destinație turistică tot mai apreciată pentru combinația sa unică de tradiții, arhitectură impresionantă și piețe vibrante.

Biletele de avion sunt deja disponibile la vânzare pe platforma online a companiei şi în reţeaua partenerilor acesteia. Tarifele pentru noile zboruri București – Marrakesh pornesc de la 241 euro/persoană tur-retur, incluzând un bagaj de cabină de 8 kg. Zborurile vor fi operate cu noile aeronave AirBus A220 ce vor intra în flota AnimaWings în această toamnă, asigurând pasagerilor un confort superior și tehnologii de vârf pentru un zbor confortabil.

„Lansarea rutei București – Marrakesh face parte din strategia noastră de a oferi pasagerilor români acces la destinații din ce în ce mai atractive și exotice, şi vine în contextul unei cereri sporite din partea agenţiilor de turism touroperatoare, care dezvoltă programe turistice în această zonă a lumii. Marrakesh este un oraș fascinant, plin de istorie, cultură și experiențe unice, iar cererea pentru astfel de destinații este în continuă creștere”, a declarat Marius Pandel, acționar AnimaWings.

„Suntem încântați să operăm aceste zboruri cu noile noastre aeronave Airbus A220, care oferă un nivel superior de confort și eficiență. Totodată, venim cu o noutate pentru piaţa din România pe această rută, cu serviciile premium din clasa business, pe care le vom pune la dispoziţia pasagerilor. Fiecare zbor va avea alocate 12 locuri în business class, cu toate serviciile asigurate”, a mai spus Marius Pandel.

Noua rută București – Marrakesh se alătură celorlalte destinații lansate de AnimaWings atât în România, cât și internațional, precum Dubai, Paris, Larnaca, Stockholm, Cluj, Iași, Oradea.

AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, cu o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii de neuitat, în regim de curse regulate sau charter.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.