Angajații nu vor doar un salariu motivant. Ce alte beneficii îi conving să aplice la un loc de muncă

Cei care se află în căutarea unui loc de muncă știu că salariul nu mai este acum singurul lucru care contează pentru a aplica la un job sau pentru a accepta o ofertă. Chiar dacă rămâne, în continuare, unul dintre cele mai importante aspecte de care țin cont viitorii angajați, cererile și nevoile s-au schimbat în ultimii ani, așa că angajatorii au fost nevoiți să se adapteze. De aceea, în prezent, cu cât un loc de muncă oferă mai multe avantaje unui posibil salariat, cu atât vor exista mai mulți doritori.

Tichetele de masă

Angajatorii au posibilitatea de a oferi angajaților lor tichete de masa, pe care ei le primesc în funcție de numărul de zile lucrate și care pot fi folosite pentru achiziționarea de produse alimentare. Viitorii angajați sunt încântați când află că, pe lângă salariul în bani, vor beneficia și de astfel de tichete, care îi vor ajuta în echilibrarea cheltuielilor. În plus, acordarea de tichete de masă are beneficii și pentru angajator – care nu trebuie să plătească taxe patronale sau salariale. Orice loc de muncă unde se oferă și tichete de masă este mai atrăgător în fața posibililor viitori angajați, deoarece le oferă o motivație în plus. 

Posibilitatea de a lucra de acasă

Cu toții avem un număr limitat de zile de concediu și vrem să le păstrăm pentru a pleca în vacanță sau pentru a ne relaxa pur și simplu. În plus, în anumite zile este posibil să îți fie foarte greu să ajungi la serviciu din cauza condițiilor meteorologice – ploi torențiale sau vânt puternic, de exemplu. Pentru că oricând se poate ivi o situație neprevăzută, o mare parte din angajați își doresc ca superiorii ierarhici să le ofere posibilitatea de a munci, la nevoie, de acasă. Desigur, pentru unele activități este neapărată nevoie să fii prezent la locul de muncă, însă, când este vorba despre cele care se bazează pe munca la computer, posibilitatea lucrului de acasă a devenit una dintre cerințele cel mai des întâlnite ale angajaților. Pentru a deveni cât mai ofertante în ochii potențialilor candidați, cele mai multe dintre companii menționează în anunțurile de recrutare că oferă acest avantaj.

Program de lucru flexibil

Angajații își doresc din ce în ce mai multă libertate la locul de muncă. De multe ori, atunci când sunt impuse reguli care trebuie respectate strict, randamentul și starea psihică a acestora nu sunt dintre cele mai bune, fapt care afectează, în timp, însăși compania angajatoare. Angajații își doresc să aibă un program flexibil la locul de muncă pentru ca, la nevoie, să își poată rezolva problemele personale care nu pot fi soluționate în timpul liber. Un program de lucru flexibil nu înseamnă că angajatul își dorește să muncească mai puțin, ci mai degrabă că are nevoie de libertatea de a-și adapta programul, pe cât posibil, după nevoi. Această dorință a angajaților este corelată cu aceea de a avea un șef tolerant și înțelegător, căruia să îi pese și de latura umană a angajaților săi, nu doar de cea profesională.

Astfel, schimbările modului în care funcționează societatea din ultimii ani a adus modificări și în ceea ce privește comportamentele și cerințele pe care viitorii angajați le au, dar și în modul în care angajatorii își construiesc imaginea în fața lor. Acum, oamenii își doresc mai mult decât un salariu motivant la locul de muncă, având nevoie și de avantaje care nu au neapărat legătură cu partea economică. 

Sursa foto: shutterstock.com