O angajată de la Kaufland a fost filmată în timp ce întorcea pateurile din cuptor cu o coadă de mătură.
Incidentul a fost filmat la hipermarketul Kaufland din Pitești, situat în cartierul Craiovei.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş a efectuat deja un control la magazinul respectiv.
„Vineri dimineaţă, la prima oră, colegii mei au efectuat primele verificări. Aşteptăm, pentru finalizarea controlului, un punct de vedere mai detaliat de la reprezentanţoii magazinului. Din ceea ce pare până acum, cu siguranţă este o eroare a angajatului, însă dacă lucrurile se vor duce spre această turnură, cu siguranţă o eventuală sancţiune o va suporta magazinul. Cei de la magazin ştiau deja despre subiect şi deja erau în analiză, prin urmare nu au infirmat acest lucru, mai degrabă l-au confirmat”, a declarat pentru „Adevărul“ Violeta Nedelcu, comisar şef la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş.
Într-un comunicat de presă remis GreatNews, reprezentanții lanțului Kaufland arată că regretă incidentul: „Regretăm ceea ce s-a întâmplat la raionul de produse de panificație al magazinului din Pitești (Str. Exercițiului, nr. 216) și vă asigurăm că este un caz izolat și o abatere gravă de la standardele noastre. Siguranța clienților și normele igienico-sanitare sunt deosebit de importante pentru noi. Avem proceduri interne riguroase și suntem foarte stricți în raport cu acestea”.
„Angajata nu le-a respectat și vom lua toate măsurile care se impun, fiindcă gestul este inexplicabil și categoric intolerabil. De asemenea, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple, vom demara și măsuri suplimentare la nivelul magazinului, ce includ reșcolarizarea angajaților și sporirea controalelor de igienă”, continuă comunicatul de presă.
Cele mai grave probleme din hipermarketurile din România
Nu este pentru prima dată când hipermarketurile din România au probleme cu igiena. În ultimul timp pe rețelele de socializare au apărut numeroase filmulețe care ilustrau diverse probleme. Cel mai adesea a fost vorba de șoareci care se plimbau nestingheriți prin magazine.
Chiar luna trecută, un șoarece a fost filmat în raionul cu legume de la un magazin Lidl din Voluntari.
La sfârșitul lunii februarie, un client a filmat un șoarece în raftul cu carne dintr-un magazin Kaufland din Curtea de Argeș. Tot într-un hipermarket Kaufland, de această dată unul din Arad, a fost filmat un șoarece într-o vitrină. După apariția cazului din Arad, compania a susținut că acțiunea face parte dintr-o campanie de denigrare a Kaufland și că a sesizat poliția în vederea realizării unei anchete.
În februarie anul trecut, un șoarece a fost filmat în timp ce se afla într-un magazin Mega Image, chiar într-un frigider cu roți de cașcaval.
Iar în decembrie 2017 un locuitor din Piatra Neamț a descoperit un șoarece într-un recipient cu fistic dintr-un magazin Lidl din oraș.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: