Angajări în Poliție. Se caută și criminaliști

rezultate admitere politie 2018 campina cluj Sursa: Poliția Română
Sursa: Poliția Română

Poliția Română anunță că a scos la concurs, prin încadrare directă, 290 de posturi în mai multe domenii de activitate. Cei care își doresc o carieră în această instituție se pot înscrie la sediile unităților de poliție care au scos posturi la concurs, până pe 22 ianuarie.

289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează să fie ocupat prin reîncadrare. Sunt 219 de posturi de ofițer, 18 de agent și 52 de personal contractual.

Se caută polițiști pentru domenii ca investigații criminale, criminalistică, combaterea criminalității organizate, comunicare și relații publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenții și acțiuni speciale, cazier judiciar, statistică și evidență operativă, poliție rutieră sau psihologie.

De exemplu, la Institutul Național de Criminalistică – Serviciul Expertize Criminalistice, sunt șapte posturi vacante. Cei care îndeplinesc toate condițiile vor susține o probă scrisă, care va consta într-un test-grilă. Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minim nota 7,00.

În situaţia în care între doi sau mai mulţi candidaţi există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau ,,respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu pe subiecte profesionale, elaborate din tematica şi bibliografia recomandată.

„Candidaților declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale de încadrare în Poliția Română, li se vor acorda gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului.

Aceştia sunt încadraţi în funcţiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, pe o perioadă de probă de 12 luni şi nu li se vor putea modifica raporturile de serviciu, prin delegare, detaşare, mutare sau transfer, timp de cel puţin doi ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii”, precizează Poliție Română.

Mai multe detalii despre posturile scoase la concurs pentru Criminalistică puteți găsi aici. Informații despre celelalte posturi găsiți aici.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.