AcasăAlegerile editorilorANAF angajează inspectori antifraudă. Ce condiții trebuie să îndeplinești

ANAF angajează inspectori antifraudă. Ce condiții trebuie să îndeplinești

-

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, pe 11 februarie, un concurs pentru ocuparea a 132 de funcții publice de inspector antifraudă la Direcția generală antifraudă fiscală.

Cei care vor să participe la concurs trebuie să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să aibă minim 18 ani, „o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate”.

De asemenea, candidatului i se mai cere „să nu fi fost condamnat(ă) pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”.

Concursul costă în trei etape: selecția dosarelor de înscriere; proba scrisă și interviul. Proba scrisă va fi sub forma unor teste-grilă și se va desfășura pe 11 februarie. Mai multe detalii despre anunțul de angajare găsiți – AICI.

Lista posturilor vacante, cererea de înscriere și bibliografia le găsiți – AICI.

Direcția generală antifraudă fiscală a fost înființată în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în data de 26 iunie 2013, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2013, aprobată prin Legea nr. 144/2014. Operaționalizarea efectivă și primele acțiuni de control au avut loc în luna decembrie 2013.

DGAF este coordonată de un vicepreședinte ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...