Americanii vor avea nevoie de viză pentru a intra în UE

Călătoria cetățenilor americani în spațiul Schengen va fi condiționată de viză începând cu anul 2021, au anunțat oficiali ai Uniunii Europene.

Americanii care vor dori o viză de Europa vor trebui să posede un pașaport valabil, un card bancar și o adresă de email. Astfel, ei pot solicita o viză European Travel Information and Authorisation System (ETIAS). În cazul minorilor, e nevoie doar de pașaport și de înscrierea în ETIAS.

În prezent, americanii care stau în spațiul Schengen mai puțin de 90 de zile nu au nevoie de viză.

„La fel ca şi alte ţări şi regiuni din lume, Europa a decis recent să îşi amelioreze sistemul de securitate pentru a evita orice alte probleme cu migraţia ilegală şi terorismul”, arată site-ul ETIAS, citat de g4media.ro.

Probleme cu România, Bulgaria, Cipru, Croația și Polonia

Comisia Europeană a publicat pentru prima oară în 2016 un raport prin care cere Statelor Unite să renunţe la solicitarea de vize pentru cetăţenii din cinci ţări membre ale UE – Bulgaria, Cipru, Croaţia, Polonia şi România, deoarece, conform regulilor Uniunii Europene, toţi cetăţenii europeni trebuie să beneficieze de acelaşi tratament.

În iunie anul trecut, Parlamentul European a votat pentru impunerea sistemului de vize pentru cetăţenii americani.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version