Amenzi de sute de mii de lei pe litoral. Ce au descoperit inspectorii

eforie nord plajă
Sursa: Răzvan Socol / Wikipedia

Inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care activează în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022”, au dat amenzi de 443.600 de lei în doar o săptămână de activitate. Au fost controlate peste 200 de unități de alimenatați publică.

Medicii veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022 desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control, transmite instituția.

Pe lângă amenzi, inspectorii au decis confiscarea a unei cantități de 149 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, carne și produse finite.

Pintre principalele nereguli constatate sunt: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare.

Totodată, echipele de control au constatat condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie, precum şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

În cadrul Comandamentului, în perioada 27 iunie – 21 august, echipe de control alcătuite din 40 de inspectori delegaţi din cadrul altor Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene acţionează, alături de colegii din Serviciul de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale din Constanţa, potrivit ANSVSA.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.