Alți 14 români confirmați cu noul coronavirus. Bilanțul a ajuns la 260

FOTO: coyot/Pixabay.com
FOTO: coyot/Pixabay.com

Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Ministerul Afacerilor Interne.

Dintre cei 260 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate 14 cazuri noi, după cum urmează: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, câte unul în Maramureș și Dolj.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie persoane care au intrat în contact cu alte persoane infectate, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.510 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 26.545 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ.Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.