Alimentele pe care le consumăm des și ar putea dispărea

Centrul pentru securitate alimentară și protecția mediului de la Universitatea Stanford anunță că agricultura este extrem de sensibilă din cauza încălzirii globale. „Nu este sfârșitul lumii, dar va fi o problemă destul de mare ca să merite preocuparea noastră”, declară directorul adjunct al Centrului, David Lobell, citat de The Guardian.

Iată care sunt, potrivit cercetătorilor, cele mai afectate alimente:

Porumbul. Lipsa apei și temperaturile crescute afectează foarte serios plantațiile de porumb. De exemplu, dacă temperatura crește doar cu un grad Celsius a nivel planetar, poate încetini rata de creștere cu 7%. De altfel, un statistică arată că întreaga lume a raportat o scădere a producției de porumb în ultimii ani, din cauza încălzirii globale.

Cafeaua. Din cauza schimbărilor climatologice, în zonele tropicale, acolo und esunt plantațiile de cafea, a apărut ciupercă foarte agresivă, denumită „rugina cafelei”. Specialiștii cred că producția de cafea s-ar putea muta din America Latină în Asia.

Fasolea. Este un alt tip de plantație care este afectat de schimbrile climatice. Fasolea este afectată atât de temperaturile ridicate, care a redus producția cu 25% și a afectat florile și germinația semințelor, cât și de ploile abundente, sub formă de furtuni sau inundații.

Ciocolata. Schimbările climatice au afectat plantațiile de cacao, principalul ingredient pentru ciocolată. Se preconizează în următorii ani o creștere foarte mare a prețurilor.

Vinul. Viile ar putea fi afectate serios de schimbările climatice. Potrivit cercetătorilor, ar putea exista o scădere de două treimi a producției de vin din toate regiunile viticole din lume.

Omenirea s-ar putea confrunta cu o foamete puternică

În prezent, criza alimentelor afectează peste 1 miliard de oameni de pe întreaga planetă. Potrivit unui studiu recent, până în 2050, numărul celor care vor suferi de foamete se va dubla. Schimbările climatice, foarte agresive în ultimii 50 de ani, vor duce la micșorarea suprafețelor agricole. De exemplu, anul trecut, în Statele Unite s-au înregistrat printre cele mai ridicate temperaturi din istorie, iar recolta de porumb a fost cea mai slabă din ultimele două decenii.

Pe baza datelor din acest raport, specialiștii estimează că în următorii 20 de ani, din cauza secetei, în toată lumea se va înregistra o scădere de 12% a terenurilor cultivate cu porumb. De asemenea, cercetarea mai atrage atenția că până în 2050, din cauza schimbărilor climatice, recoltele de grâu și soia vor scădea cu până la 30%.

„Studiile noastre trag un puternic semnal de alarmă în ceea ce privește asigurarea hranei în viitor. În ultimii 50 de ani au existat progrese în agricultură, au fost îmbunătățite calitățile îngrășămintelor și sunt din ce în ce mai multe sisteme de irigație, însă observăm o încetinire a randamentului. Iar tot acest regres îl punem pe seama stresului termic la care sunt supuse culturile”, declară Ed Hawkins, cercetător la Universitatea Reading.

Specialiștii au luat ca exemplu producția de porumb din Franța. Aceștia au observat că randamentul culturilor a crescut de patru ori între anii 1960 și 2000. Cu toate acestea, în ultimii zece ani totul a stagnat, iar acest lucru este pus pe seama faptului că numărul zilelor foarte cale s-a dublat. Specialiștii spun că singura rezolvare a acestei probleme este reducerea poluării, care va însemna și o stopare a încălzirii globale.

În prezent, pe lângă problema agriculturii, o altă cauză a foametei este și risipa de hrană pe care o fac oamenii din statele dezvoltate. Un raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație arată că omenirea aruncă la gunoi peste 1,3 miliarde de tone alimente în fiecare an. Dacă ar fi să facem o comparație, cantitate risipită e echivalentă cu jumătate din producția mondială de cereale din 2012.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: