Alianța Organizațiilor Studențești din România: „Susținem parcursul euroatlantic al României”

FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România anunță că susține parcursul euroatlantic al României și le cere universităților să se poziționeze împotriva oricăror acțiuni care pun la îndoială rezultatele cercetării științifice sau promovează ignoranța față de acestea.

Reacția studenților vine în contextul în care primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de Călin Georgescu, un candidat cu mesaje pro-Rusia, anti-Occident, anti-NATO și anti-UE. De asemenea, studenții reacționează după ce acesta a promovat teorii ale conspirații cu privire la contractul educațional, minciuni cu privire la autorii care se studiază în școală. Georgescu a relativicat știința și medicina.

„În calitate de federație națională reprezentativă a tuturor studenților, condamnăm orice declarație realizată în spațiul public care pune la îndoială rezultatele cercetării științifice sau promovează ignoranță față de acestea, fapt pentru care îndemnăm toate instituțiile de învățământ superior să se poziționeze împotriva oricăror acțiuni de acest tip, menite să să pericliteze credibilitatea mediului universitar”, anunță Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat.

„ANOSR susține parcursul euroatlantic al României în baza valorilor esențiale ale unei democrații funcționale, precum libertatea, egalitatea, și respectarea demnității umane, a drepturilor omului și inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților și este împotriva oricărei tentative de deviere de la acestea”, spun studenții.

Tinerii au o solicitare și pentru partidele politice, cărora le transmit „să susțină lideri competenți ai partidului, astfel încât cetățenii să simtă că sunt reprezentați de factori de decizie care le înțeleg problemele cu adevărat și caută soluții în consecință”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version