Profesorul Alfred Bulai, în vârstă de 61 de ani, a fost suspendat, marți, din toate funcțiile de la Școala Naționalșă de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Decizia a fost luată în Senatul Universității la o zi după ce jurnaliștii de la snoop.ro au publicat mărturiile mai multor fost studente care spun că au fost supuse unor abuzuri sexuale din partea profesorului Bulai.
Conducerea SNSPA îi „roagă” pe cei care spun că „se ştia” despre abuzurile profesorului Bulai să se adreseze instituțional către SNSPA sau către orice altă instituție a statului român.
Poliția Capitalei a transmis că a început o investigație în cazul sociologului Alfred Bulai, pe care îl suspectează de infracțiunea de „folosirea funcției în scop sexual”. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
Snoop a publicat luni o investigație semnată de jurnalista Ioana Moldoveanu. Vreme de peste 4 luni, ziarista a discutat cu 18 martori și victime, reconstituind perioada 1995-2024 din cariera lui Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








