Alergiile de toamnă: când apar, cum se manifestă și ce soluții de prevenție există

Foto: Syda Productions/ Shutterstock

Pentru cei care suferă de alergii, orice perioadă a anului se poate transforma într-un sezon al strănutului, însă toamna este problematică mai ales pentru persoanele sensibile, care pot dezvolta multiple alergii legate de mediu.

Simptomele alergiilor sunt, de cele mai multe ori, deranjante. Secreții nazale, prurit ocular, iritații la nivelul gâtului – acestea sunt doar câteva dintre simptomele care apar odată ce zilele se micșorează, iar frunzele își schimbă culoarea.

Toamna poate fi dificilă în special pentru persoanele care sunt sensibile la mucegai și polen. Există însă mai mulți factori declanșatori care pot înrăutăți simptomele alergiilor în această perioadă a anului. 

Când ai de-a face cu alergii sezoniere, sistemul imunitar încearcă să combată substanța la care ești sensibil, prin eliberarea de histamină, iar acest lucru duce la apariția simptomelor neplăcute. 

Consumul de miere, o alimentație sănătoasă, folosirea unui dezumidificator în casă – care poate preveni apariția mucegaiului și a igrasiei – și un program bine stabilit în privința activităților în aer liber sunt câteva dintre soluțiile pe care le poți avea în vedere dacă ești predispus la alergii sezoniere.  

Odată ce înveți să detectezi simptomele și identifici factorii declanșatori, poți controla mai bine alergiile de toamnă.

Activitățile în aer liber pot fi dificile pentru persoanele alergice

Toamna este anotimpul în care plimbările în aer liber, prin parcurile colorate în nuanțe autumnale, sunt preferate de cei mai mulți oameni. Cei care suferă de alergii, însă, nu reușesc să se bucure din plin de aceste momente, deoarece, pentru ei, timpul petrecut în aer liber poate contribui la declanșarea simptomelor. Acest lucru nu înseamnă că, dacă te numeri printre persoanele alergice, nu ar trebui să ieși din casă în această perioadă, ci, mai degrabă, să încerci să descoperi care sunt cele mai bune momente pentru a face acest lucru.  De exemplu, potrivit specialiștilor, ponderea polenului este mai mare dimineața, până în ora 10, motiv pentru care este recomandat să petreci timp în aer liber într-o altă perioadă a zilei.

Alergiile pot apărea la orice vârstă

Oamenii pot dezvolta noi alergii în orice moment al vieții. Chiar dacă în copilărie nu ai resimțit niciun simptom, există oricât posibilitatea ca acestea să apară la o vârstă înaintată.  De asemenea, oricând pot apărea alți factori declanșatori, de care să fii nevoit să te ferești în diferite luni ale anului.

Alergiile se manifestă diferit în funcție de zona în care locuiești 

Fiecare zonă de pe glob conține o anumită pondere de alergeni, de aceea, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia, aceștia pot sau nu să aibă efecte asupra organismului uman. Chiar dacă alergiile sezoniere nu au reprezentat o problemă pentru tine înainte, odată ce te-ai mutat într-un nou oraș, acestea ar putea să apară.

Pe de altă parte, deși mulți consideră că, dacă se mută într-o altă regiune, ar putea scăpa de alergii, cercetările arată că acest lucru nu reprezintă o certitudine. Odată ce ai dezvoltat anumite alergii, ele se pot manifesta din nou și din nou, indiferent de zona în care vei locui. De regulă, primii doi ani după mutarea într-un nou oraș par a fi lipsiți de alergii. Specialiștii recomandă, în astfel de situații, consumul de miere de la producătorii locali, metodă care poate ajuta, în unele cazuri, la diminuarea alergiilor legate de mediu.

Pentru cei mai mulți dintre oameni, alergiile de toamnă pot fi controlate cu ajutorul unor medicamente, precum antihistaminicele. Pregătirea pentru a face față alergiilor din sezonul autumnal nu înseamnă să stai închis în casă, de teama polenului și a altor alergeni, ci să iei măsurile de precauție care să te ajute să gestionezi mai ușor aceste neplăceri.

Sursă foto: Syda Productions/ Shutterstock

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.