AcasăSocialAlegeri mai scumpe în timpul pandemiei. Ce reguli vor trebui respectate la...

Alegeri mai scumpe în timpul pandemiei. Ce reguli vor trebui respectate la urne

-

Autoritățile au anunțat că vor oferi măști și dezinfectant votanților înainte de a intra la urne, la finalul acestei luni, la alegerile locale.

Costurile organizării scrutinului de peste trei săptămâni vor fi, astfel, de două ori mai mari față de alegerile europarlamentare de anul trecut.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că se caută locuri cât mai spațioase pentru organizarea alegerilor locale, iar principalele obligații ale alegătorilor sunt dezinfectarea mâinilor la intrare și purtarea măștii de protecție.

Mai mult, la intrarea în secție, votanților li se va lua temperatura.

”Ca regulă, cei care se vor prezenta şi vor avea simtomatologie vor avea un circuit separat, vor avea prioritate şi vor avea o cabină de vot dedicată pentru acest lucru”, a explicat Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Periodic, secțiile de vot vor fi aerisite, iar cabinele de vot vor fi dezinfectate.

Ștampila va fi dezinfectată înainte de o nouă folosire.

Cei bolnavi de coronavirus pot solicita urna mobilă, însă trebuie să dovedească faptul că sunt infectați. Persoanele aflate în izolare și în carantină vor vota tot cu urna mobilă.

De asemenea, fiecare votant urmează să primească o mască, în timp ce componenenții comisiilor de votare și polițiștii care veghează la buna desfășurare a alegerilor au dreptul la cinci măști în ziua votului.

Astfel, în 27 septembrie, Guvernul va trebui să aibă pregătite aproape 20 de milioane de măști.

Alegerile locale vor costa peste 200 de milioane de euro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...