AcasăAlegerile editorilorAlbinele primesc ajutor. Fermierii, încurajați să planteze flori sălbatice

Albinele primesc ajutor. Fermierii, încurajați să planteze flori sălbatice

-

Albinele și alte insecte polenizatoare au fost în declin în Marea Britanie în ultimele decenii, dar acum Guvernul a ajuns la o înțelegere cu proprietarii de pământ, precum și cu agențiile care operează căile ferate și autostrăzile, pentru a reface un habitat prietenos cu albinele în toată Anglia.

Înțelegerea face parte dintr-o Strategie Națională pentru Polenizatori pe 10 ani. În strategie sunt incluse măsuri de administrare a peisajului rural, cu un buget de 900 de milioane de lire: fermierii vor primi stimulente financiare dacă vor planta culturi agricole prietenoase cu polenizatorii sau dacă vor lăsa pajiștile să crească nestingherite.

“Sănătatea noastră, locurile noastre de muncă, prosperitatea și securitatea noastră din viitor depind de natura din această țară”, a declarat Elizabeth Truss, secretarul pentru Mediu. Potrivit BBC, Truss a arătat că strategia Guvernului își propune „să ajute polenizatorii să supraviețuiască și să prospere”.

„Polenizatorii sunt foarte importanți pentru mâncare și pentru fermieri, pentru economia noastră rurală, care valorează 210 miliarde de lire anual”, a spus ea.

Potrivit planului de administrare, fermierii vor primi bani pentru a planta flori sălbatice și pentru a sădi culturi agricole preferate de polenizatori.

Pentru a face loc insectelor într-un peisaj urban tot mai întins, Guvernul a stabilit înțelegeri și cu agențiile care operează căile ferate și autostrăzile, care au fost de acord să mărească suprafața ocupată de spații verzi de-a lungul șinelor, drumurilor și autostrăzilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...