Ajutor judiciar pentru cei cu venituri sub 600 de lei: „În România, mulţi oameni mor cu dreptatea în mână”

FOTO: ronymichaud/Pixabay.com

FOTO: ronymichaud/Pixabay.com

Trei parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care prevede ca românii cu venituri lunare sub 600 de lei să beneficieze de ajutor judiciar.

Proiectul de facilitare a accesului la justiție a fost depus de deputații Mihai Badea şi Oana Murariu şi senatorul Cristian Bordei și prevede modificarea condiţiilor pentru ca statul să acopere cheltuielile de judecată.

„În România, mulţi oameni mor cu dreptatea în mână din simplul motiv că nu-şi permit să suporte costurile pe care le presupune susţinerea unui proces civil. Taxele judiciare de timbru, împreună cu onorariile avocaţilor, experţilor tehnici judiciari şi executorilor judecătoreşti, ajung uneori la sume disproporţionat de mari faţă de veniturile justiţiabililor, care se văd nevoiţi să asiste neputincioşi la pierderea unor drepturi şi interese legitime.

Actul normativ care se presupune că trebuie să-i ajute este vechi de 14 ani, iar pragurile de venit în funcţie de care se acordă ajutorul public judiciar au fost reduse semnificativ în 2011 şi, ulterior, s-au depreciat puternic din cauza inflaţiei şi a scăderii puterii de cumpărare a leului. Pe cale de consecinţă, în prezent există mult mai puţine persoane eligibile decât la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă, prin care a fost transpusă în dreptul intern o directivă europeană având ca obiect tocmai stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară”, a transmis deputatul USR Mihai Badea, într-un comunicat de presă al USR.

Actuala legislaţie prevede scutirea de taxa judiciară de timbru a persoanelor care au un venit lunar de 300 de lei.

„Câţi oameni mai câştigă sub 300 de lei pe lună? Cineva cu un venit peste 300 de lei, dar care de abia reuşeşte să se întreţină, să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta, este obligat să plătească taxe judiciare de timbru care pot ajunge, în multe cazuri, la sume considerabile. Pentru a avea acces la justiţie trebuie să le conteşti, iar pentru asta e nevoie de ajutor specializat, aşa că totul ţine de bani. Ridicând aceste praguri nu facem decât să creăm posibilitatea ca mai mulţi cetăţeni să se poată adresa justiţiei. Vrem să facem reformă în justiţie şi să degrevăm instanţele, dar în acelaşi timp dorim ca cetăţenii să-şi poată exercita dreptul de a se adresa justiţiei şi de a avea parte de o soluţie justă”, a completat Oana Murariu, deputat USR.

Senatorul USR Cristian Bordei a declarat că valorile la care ajung în prezent taxele de timbru reprezintă un obstacol în calea aceesului la justiție.

„Constituţia prevede accesul liber la justiţie al tuturor cetăţenilor dar, în practică, valorile la care ajung astăzi taxele de timbru reprezintă un obstacol major pentru cei care doresc să-şi caute dreptatea. Prin iniţiativa noastră legislativă dorim să corectăm exact acest lucru prin actualizarea pragurilor de venit de la care se poate beneficia de ajutorul public judiciar în vederea plăţii taxelor de timbru. De asemenea, am schimbat exprimarea acestor praguri din valoric în procentual pentru a evita ca peste câţiva ani pragurile să devină din nou inoperabile din cauza rămânerii în urma creşterii nivelului veniturilor”, a adăugat senatorul.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version