AcasăEconomicAici nu muncește nimeni. Scrisoarea disperată a unui patron de brutărie către...

Aici nu muncește nimeni. Scrisoarea disperată a unui patron de brutărie către statul român

-

Patronul unei mici brutării din Galați este șocat de faptul că nu poate găsi în orașul său oameni care să ”muncească cinstit 8 ore pe zi”.

Într-o scrisoare prezentată de zf.ro, antreprenorul part-time povestește cât de greu este să își completeze echipa de producție și relatează întrebările deseori absurde care îi sunt puse de puținii candidați la posturile scoase la concurs.

Spre finalul mesajului, antreprenorul se întreabă dacă banii cheltuiți de statul român pe ajutoarele sociale își ating scopul sau mai mult descurajează economia reală. Redăm mai jos, integral, scrisoarea lui Adrian Șerban:

”Am o brutărie artizanală în Galaţi şi de 2 luni încerc să găsesc doi oameni pentru producţie. Să nu va închipuiţi că vreau să aibă calificare în domeniu. Tot ce le cer este să vrea să muncească şi să fie la 4:30 dimineaţa în brutărie (pentru că în panificaţie se munceşte în timpul în care toţi ceilalţi dorm şi pentru că pâinea şi produsele trebuie să fie calde atunci când lumea merge la serviciu, la 7:30).

Am dat un anunţ în ziarul local de două luni, iar dacă mă sună o persoană pe zi, mă consider norocos.

Dacă mai reuşesc să determin acea persoană să vină la un interviu, deja sunt prea tare. De celelalte canale de comunicare, precum Facebook, nici nu mai zic. Vreau să subliniez faptul că nu găsesc oameni care să muncească, să se trezească la 4 dimineaţa şi să muncească cinstit, 8 ore pe zi.

Primele întrebări sunt legate de salariu şi de program şi chiar dacă le răspunzi, nu mai auzi de ei. Mai nou întreabă şi de zonă, ca nu cumva să facă mai mult de cinci minute până la muncă. Să nu va închipuiţi că Galaţiul este un oraş prea mare. Cu autobuzul faci lejer dintr-un capăt în celălalt maximum 30 de minute. Ba mai mult dacă pui şi timpul de aşteptare al autobuzului şi alegi să mergi pe jos în schimb ajungi mai repede, faci mişcare şi economiseşti bani (asta deja cred că e o gândire de antreprenor şi nu prea se potriveşte angajatului român).

Eu sunt un caz fericit, deoarece i-am învăţat pe oamenii mei cum să facă pâine, croissante cu unt etc. Cunosc procesul tehnologic. Să găseşti oameni calificaţi care măcar să înţeleagă procesul şi să ştie cum să corecteze dacă de exemplu făina nu are aceeaşi calitate că data trecută nici nu mai vorbesc.

Am ajuns să nu mai dorm noaptea nu pentru că nu am bani să plătesc salariile şi impozitele (care pentru un antreprenor român sunt implicite, cine crede că nu va avea de-a face cu ele, mai bine să nu se facă antreprenor), ci pentru că nu am oameni să fac toate produsele pe care ştiu să le fac. Nu mai zic de faptul că trebuie să fac şi cercetare ca să scot produse inovatoare, care nu se găsesc la concurenţă, în oraş.

Prin urmare, îmi preţuiesc foarte tare angajaţii pe care îi am, că săracii trag cât pot ca să acopere lipsa oamenilor, iar pe lângă ei trag şi eu de la 5:00 la 8:00 dimineaţa şi de la 16:30 la 23:00, pentru că de la 8:00-16:00 sunt manager de proiect în combinat.

Pe lângă ei, eu mai muncesc cât încă doi oameni şi tot nu reuşim să facem o diversitate mai mare de produse pentru a avea încasări mai mari.

Cu datorii la bancă, cu statul care mă execută imediat dacă nu am plătit pe 25 ale lunii datoriile la buget (chiar dacă asta înseamnă să mă închidă) şi fără oameni cu care să fac treaba pentru a mări încasările, deja astea sunt fiţe pentru mine.

Acum gândesc să închid şi să plec în Franţa la brutarul de la care am învăţat meserie, măcar acolo oamenii apreciază muncă şi valoarea adăugată. Acolo îmi permit să închid brutăria două săptămâni pe an şi să plec la mare.

Pe scurt, din cauza faptului că se dă şomaj celor care termină liceul fără să fi muncit măcar o zi în viaţă lor, se dă ajutorul social care este destul de consistent fără să munceşti. Nu mai vrea nimeni să muncească chiar dacă ar câştiga mai mulţi bănuţi. E pe principiul „mai bine 5.000 la umbră decât 10.000 la soare”.

În ritmul ăsta, statul nu o să mai aibă de la cine lua impozite, pentru că nu munceşte nimeni, deşi oameni capabili de muncă sunt.

Una dintre soluţii ar putea fi încetarea acordării ajutoarelor sociale, ci doar asigurarea strictului necesar zilnic: o pâine şi o sticlă de apă. În schimb, statul trebuie să îi lase mai mulţi bani în buzunar celui care munceşte, prin impozitul de venit, pentru că el oricum îi va cheltui, iar statul îi va încasa din TVA sau prin consum”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

28 COMENTARII

  1. Decit sa dea ajutoare sociale la trintori,mai bine maresc salariile.Poate pentru un salariu care,sa-i multumeasca cit de cit,vor fi mai interesati,de munca.Adevarul ca salariile de mizerie,descurajeaza tinerii,si interesul pentru un loc de munca=0

    • Aveti dreptate.Salariile celor care muncesc trebuie mărite si stopate ajutoarele si o parte din șomaj.Doamne ajuta!

  2. Stimate domn, considera-te norocos pentru ca exista posibilitatea ca intr-o dimineata desi ai achitat salariile , decontarile la buget ect. ,ca si acei oamneni pe care ii mai ai sa nu iti mai vina la lucru.Si atunci o sa faci singur produsele ca si mine de altfel ca sa nu fiu un caz unic.

  3. E o mica problema aici.
    Ca sa poti pune oamenii la munca, ai nevoie de 2 lucruri. Motivatie respectiv respectarea motivatiei.
    Sa zicem ca motivatia o ai. Multi someri, posibilitatea de a angaja necalificati, etc. Dar in rest?
    Pe minim pe economie, cine iti vine sa munceasca in afara orelor de program? Exista autobuz care sa te duca la munca inainte de program? Nu cred. Exista bonusuri pentru stat in calduri infernale? De munca in afara intervalelor obisnuite de munca? Sau exista doar minimul pe economie. Nu se face referire.

    Publicati intai toate detaliile.

    Hai sa lamurim intai detaliile cap-coada. Nu articole scrise de un om care a mancat un corn de la patron, si apoi hai sa vedem forta de munca daca e sau nu e. Si dupa sa ne plangem. Dupa parerea mea, toti vor sa vina si sa ne rupa-n 2. Daca noi ca natie ii refuzam, isi vor schimba optica.

    Good luck 😉

    • cel mai pertinent comentariu de aici . . . toti antreprenorii, asa cum ii palce sa se autodefineasca stimatul brutar-sef de brutarie-manager de proiect 😀 , vor doar oameni care sa vrea DOAR sa munceasca nu sa si castige bani buni din munca lor, sunt absolut SIGUR ca muncitorii sai nu-si pierd doar 8ore de munca in aceea brutarie si asta doar ptr ca asa vrea domn patron … stimatul “antreprenor” e deranjat de faptul ca posibilii muncitori care raspund anunturilor sale intreaba de conditiile de munca si beneficiile salariale acesteia.

    • …Corect…Bine punctat…De muncit daca se poate sa te munceasca pt.2…salariu mizerabil…tichete nici vorba…ba poate te mai tine si la negru…sa vada cum te misti…Si-apoi daca cumva te imbolnavesti…esti imediat inlocuit…drepturi nici atat…vorbesti singur eventual pe coridoarele sindicatului…

  4. 8 ore la brutarie e un mit si 8 ore de munca fizica incontinu. Pt 900 de lei. Si nu mai vorbim de ore state peste program caci dupa 8 ore de lucru trebuie facuta si curatenie . de asta nu vine lumea la fabrici de paine caci stie despre ce e vorba. Mai cresteti salariile ca o sa ramaneti si fara oamenii care ia veti

  5. Nu am inteles cit se plateste pe ora !!?? Pt ca poate pt un salar foarte mic nu convine nimanui. …..se duce la lucru numai ca sa se afle in treaba. .

  6. Eu va inteleg si va dau dreptate ….dar sa stiti ca sunt patroni care te angajeaza tot pentru un program de 8 ore de lucru …si de fapt pleci acasa …cand vrea domn patron ….adica dupa 10 ….12 ore de munca .Nu generalizez dar in general asa se intampla .Din pacate asta-i Romania …..eu vreau sa muncesc …si toti se leaga de varsta (55ani) si te refuza politicos ….oare de ce ? Toata stima pentru ce faceti …..probabil mai sunt ca dumneavoastra ….dar nu au curajul sa o spuna .

  7. Ceea ce vi se intampla este o situatie generalizata la nivel de tara.Din pacate nu exista nici o parghie prin care sa schimbam ceva si intradevar o sa ajungem sa avem afaceri mici de familie in care vor lucra doar membrii familiei ca si in Italia sau Grecia!Culmea e alta….cei care nu muncesc deloc le merge mai bine decat noua cei care muncim!

    • Aveti dreptate.Salariile celor care muncesc trebuie mărite si stopate ajutoarele si o parte din șomaj.Doamne ajuta!

      • Nu e ceva alb-negru cu ajutoarele de somaj. Cei care au de munca sunt norocosi, ei pot sa-si tina familiile pe acesti bani. Dar ganditi-va si la cei care sunt disponibilizati aproape de pensie, cand nu vor putea sa-si mai gasesca loc de munca, ganditi-va la cei care lucreaza in domenii care ii epuizeaza fizic, pana se imbolnavesc si nu mai pot munci. Ganditi-va si la criza economica in care foarte multe firme au intrat in faliment — de unde sa traiasca si acesti oameni?

        E oare mai bine sa taiem si ajutorul celor care au nevoie de el, sau mai bine le dam ajutoare si acceptam ca vor fi si aceia care vor profita de somaj?

  8. Dar saracul dl patron cum munceste el la 2 firme,are 2 locuri de munca ? este cyborg? La ce salariu ofera si cata
    munca ,normal ca nu vine nimeni.Mai mult plateste transportul si nu mai ramane cu nimic.Hai sa fim seriosi,mergi
    in Franta….

  9. Este foarte adevarat,din păcate. Este greu sa găsesti forta de munca in orice domeniu. Nu mai vorbim de calificare, atunci când vin la interviu sunt zmei, iar la munca ,pisoi. Si nu salariul ii nemulțumește, ci munca: e mai usor sa stai la o bere cu semințele aferente ( sport national) decat sa încerci sa fii responsabil. Dar ei sunt cei defavorizați. ..

  10. Din pacate in Romania mentalitatea este foarte gresita! Traim timpuri diferite fata de acum 100 de ani; fara munca nu se poate trai si avansa! Inceputul la orice loc de munca este greu si prost platit, dar prin seriozitate se poate ajunge la un profit pentru patron si un salar mai mare pentru angajat. Aici bineinteles este vorba si de patroni, de bunul lor simt, umanitate si apreciere pentru angajati! Dar, repet, fara munca nu se poate construi nimic! Pacat ca majoritatea romanilor circula in toata lumea, dar nu au vazut cum se munceste acolo si cat sunt de patrioti cei din alte tari! Sa nu mai dam vina pe guvernantii care fura, pentru ca noi i-am invatat, de la mic la mare, cu spagi si relatii!!!! Sa ne iubim cu adevarat tara si sa punem osul la munca sa o reconstruim! Tara noastra este un paradis care are toate conditiile pt a deveni raiul pe pamant! Lipseste ambitia, patriotismul si constiinta!

  11. probabil le ofera salariul minim.. prea putin! sunt multi patroni care se asteapta sa trudesti ca un sclav pe 800 de lei, din care jumatate iti platesti ratele, jumatate facturile si de mancat sau de imbracat ciu-ciu. numai patronii care isi bat joc de angajati nu gasesc oameni sa-i angajeze, aceia care pe salariul minim incarca fisa postului unui amarat cat pentru zece angajati dar este si vina statului care nu micsoreaza impozitele pt munca si sanatate. desi se cunoaste faptul ca in tara asta pentru a trai iti trebuie 2000 de lei, salariul minim fixat de stat e de aproape 3 ori mai mic!

  12. Cu siguranta sunt si multi intretinuti – de familie sau de stat – dar sunt infinit mai multi care ar lucra oriunde contractul de munca se dovedeste a fi reciproc-avantajos, mai precis, in schimbul muncii prestate, venitul obtinut sa poata sustine obligatiile financiare, o hrana sanatoasa si o viata sociala a angajatului, plus ca, la finalul lunii, tot din salariu trebuie sa-i ramana bani si pentru economii – un lucru poate absurd in Romania – adica cum adica sa-ti ramana bani din salariu la sfarsitul lunii? nu?
    Si… cu siguanta atunci, brutarii cu salarii de parlamentar, ar putea invita senatorii si deputatii sa lucreze printre straini daca vor mai mult … nu invers ca acum!

  13. La salariul de mizerie pe care il ofera asa zisii patroni de brutarii,nu au sa gaseasca niciodata fraieri sa munceasca ca ei sa se imbogateasca.Nu se multumesc cu produsele care le fac cu faina luata la negru.Vor si fraieri care sa le munceasca moca ca ei sunt patroni.Nesimtitilor care va bateti joc de omul care va munceste.Si mai frumos nici nu le platiti drepturile la casa de sanatate,somaj,pensie .Multi muncesc fara acte si saracii se trezesc dupa cativa ani ca au muncit degeaba.

  14. Un salariu minim pe economie in orasul acela spurcat nu sare de 900 de lei pe luna si o chirie intr.o garsoniera vai mama ei e undeva la 600 700 lei pe luna de ce nu se mai gaseste forta de munca in galati pentru ca pur si simplu nu poti trai cu 900 de lei pe luna, unde mai pui ca timp de luna de zile esti facut cu ou si cu otet de catre angajator ca sunt toti de aceeasi mama !! Si cand vine ziua de leafa se intoarce roata si tu trebuie sa il intelegi pe el ca nu aree de unde, sa il mai astepti o saptamana 2 cu banii si daca indraznesti a te mologi pentru banu tau munca ta sudoarea ta ti se zice in fata “esti liber sa pleci ” nu am vazut tupeu mai josnic de atata circula prin orasul ala o vorba cam la fiecare angajator reamintesc ” parca ar fi toti de o mama ” ” Suntem o familie ” (sa mori tu ) in galati nici nu au auzit de plata la ora ,vorbiti de legalitate ????? Cand ti se promite contract de 8 ore defapt esti la 4 parttime si lucrezi 12 ore cred ca tot de familie e vorba nu ?? Daca vii mai devreme si pleci mai tarziu se zice ca asa e normal dar daca intarzii 5 10 minute indiferent de motiv esti dat afara ori facut cu ou si cu otet sa ti se plateasca un concediu o ora suplimentara un bonus ??? Pe bune a intalnit cineva acesti termini ?? In Galati mai ales ?? Mmmm probabil la un studio de videochat ori pe la fetele care de la 15 la 16 o ard prin hoteluri pentru 500 pe seara si de la 18 bagaju si la occident asa ca baga scrisoare in buzunar stergeti lacrimile si fugi in franta repejor !!!

  15. O simpla concluzie pot trage din comentariile de mai sus. Si.au dat cu parerea decat cei care stau pe ajutoare sociale sau pe banii parintilor.

  16. Multumestete cu putin si dă celui ce trage si munceste meritul lui si vei fi fericit.daca vrei sa te imbogatesti peste noapte si vrei sa ti iei ultimul tip de Mercedes suferă cu cel ce suferă si Dumnezeu te va ajuta si ti va merge bine. Nu critica pe altul si aratindul cu degetul ca trei degete sint îndreptate spe tine .Arata cu degetul si vei vedea ca celelalte 3 sint spre tine.Tu ai face si ai accepta oferta expusă de tine? Punete in locul lor si da ti raspunsul. O zi bună.

  17. nu poți trăii cu 800 de lei pe lună salar și să mai bagi și 3 schimburi, de vină este guvernul care permite așa salarii mici când prețurile sunt mai mari ca în europa

  18. diferenta este data de productivitate. una este sa faci piine cu malaxor si alta la framintat manual .sa dai salarii mari trebuie marit pretul piinii, cine o mai cumpara?

  19. Pai ce sa spunem ,sa trezesti la trei dimineața și să ajungi la patru la muncă cum ziceti e cam greu ! Nu ca nu s- ar trezi omul doar ca autobuzele încep să circule de pe la 6 ! Și nu cred că salariul intr- o brutărie ii asigura omului posibilitatea să se deplaseze la muncă cu taxiul….sau masina personala!

  20. Domnule patron?Am lucrat 35 de ani in foc continuu,la turnatorie continua .Am turnat otel pe un post unde 35 de ani am luat in primire si am dat in primire postul fiindca nu puteam pleca acassa altminteri.nu am avut sarbatori legale ori religioase ,dar programul de 8 ore era respectat cu sfintenie iar orle muncite in plus de sarbatori erau platite dublu.Munca grea dar 8 ore erau suficiente restul eram liber sa ma odihnesc si sa-mi vad de familie.Dorersti sa-ti explic de ce nu-ti gasesti angajati?Sotia mea lucreaza in domeniul matale,unul din baietii mei cara paine cu masina din fabrica in depozit iar celalalt era cocator la Gama cris,de unde a plecat.Chiar vrei sa-ti spun cat de placuta e munca neplatita si nerespectarea programului de lucru a angajatilor?Uite eu vin sa ma angajez la tine in tro saptamana invat tot ce trebuie nu sunt strain de utilaje electrice,de protectie de temperaturi nu mai vorbesc,si de presiuni ,de depozitare de stivuire.Dar vei negocia contractul de munca cu mine?fiindca tot ce trece de normalitatea unui loc de munca de 8 ore pe zi 5 zile pe saptamana voi negocia la secunda si la 1 banut???fiind un domeniu care sigur trece de 5 zile pe saptamana si programul incepe mult mai devreme decat a celorlalti sunt constient ca e deosebit si trebuie.dar nu voi inghiti orice salariu,iar de muncit orice pot face in 8 ore ,mai putin pauza de masa ,daca simt nevoia sa o iau daca nu mi-o platesti ??

  21. Salariul minim pe economie,8 ore pe zi.5 zile pe saptamana.pauza de masa,pe care daca nu o iau mio platesti,sarbatorile legale ,liber ori platit dublu.prema de vacanta ,concediu platit si cam atat.personal imi pare cam pretentioasa cererea in conditiile economice actuale da la noi mereu a fost saracie si patronii se vor miliardari peste noapte pe banii truditilor.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...