Afacere cu gălbenele. Au investit 3.000 de lei în 2011, iar acum scot 24.000 de lei pe an

Soții Olar au început să cultive gălbenele în urmă cu șase ani, investind 3.000 de lei în prima cultură. Potrivit agerpres.ro, ei cultivă gălbenele, lavandă și salvie pe o suprafață de un hectar din Ocna Mureș.

La gălbenele, ”câștigul e pe măsura” lucrului, spune Lidia Olar. ”De exemplu, la gălbenele, anul trecut, pe 15 ari, am scos profit de 24.000 de lei. E și cea mai grea cultură, fiindcă trebuie adunat tot a doua zi, nu ca lavanda sau salvia care înfloresc de două ori pe an și le tai. Trebuie adunată floare cu floare tot a doua zi în perioada de înflorire. Se adună de când înfloresc de primăvara până vine bruma”, a precizat Lidia Olar, citată de agepres.ro.

Toată munca este făcute în întregime de cei doi soți, iar Lidia lucrează și la o croitorie.

Gălbenelele sunt folosite la creme, săpunuri și uleiuri. Florile mai sunt folosite și pentru ceai. La prepararea săpunului de gălbenele Lidia folosește și unt de shea, unt din nucă de cococs, ulei din sâmburi de struguri.

Salvia produsă e valorificată sub formă de pulbere, sirop, tinctură. Din lavandă, cei doi soți produc tinctură, sirop, cremă, ulei, oțet. Firele sunt vândute și ca buchet și în săculeți care, puși în șifoniere, țin moliile la distanță.

‘În primii ani am predat (producția — n.r.) la fabrici de medicamente. Pe urmă am încercat să procesăm noi acasă, pentru că e cu mult mai profitabil. Ne-am gândit să facem noi acasă. Am cumpărat o distilerie, micuță, pentru noi. Am început să facem ulei, pe urmă cremă de gălbenele, pe urmă am încercat să facem tinctură, am văzut că e foarte bună, oțetul de lavandă. Deci sunt toate făcute de noi acasă. Se vând foarte bine la piață. Mergem și în orașe mai mari, la Deva, la Sibiu. Și la târguri de profil’, a spus Lidia Olar. Ea a menționat că nu vinde și online, deoarece reușește să facă acest lucru la piață și târguri.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.