Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcția de șef al comisiei anti-COVID-19

Doctorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcția de membru președinte al Comisiei care gestionează criza coronavirusului în România. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În locul lui a fost numită Adrian Pistol, de la Institutul Național de Sănătate Publică.

„Domnul Străinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-Covid, era chiar președinte. Noi avem discuții, sunt propuneri, chiar și aceste propuneri ale dumnealui, le gândim, dar n-am putut să fim de acord cu dânsul.

Apariția acelui plan de vancanță n-a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri… De alfel, decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. E vorba de comisia științifică de la nivelul Ministerului Sănătății, el nemaifăcând acum parte și nemaifiind președinte”, a spus ministrul Tătaru, potrivit Hotnews.ro.

Adrian Streinu-Cercel a stârnit reacții critice puternice în spațiul public după ce în spațiul public a apărut un document semnat de el cu măsuri propuse pentru perioada de după relaxarea măsurilor de distanțare socială. Printre altele, documentul, denumit „Vacanța Mare”, propunea ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate în centre speciale timp de trei luni.

Documentul a fost criticat dur atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de premierul Ludovic Orban. „Aia este o năstrusnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut (…)E o nebunie, nici nu trebuia luat în serios. (…) Documentul ăla zici că e făcut în anii ’50, cu „la fiecare după nevoi”, cu statul care se ocupă de tot, preia tot, distribuția de energie electrică, de apă, de utilități, nu mai plătește nimeni taxe, statul rezolvă tot”, a spus, joi, Ludovic Orban.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.