Admitere SRI 2012. Ce teste susții ca să ajungi ofițer de informații

ofiteri_de_informatii_sri
Foto: www.freestockphotography.com

Tinerii interesați de o carieră în SRI pot deveni ofițeri de informații dacă urmează cursurile de licență și de master organizate de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Pentru nivelul licență, candidații se pot înscrie la concursul de admitere din 2012 până la data de 15 februarie. Testele se desfășoară în perioada 16 – 20 iulie.

Candidații se pot orienta pentru specializarea „Psihologie-informații” (12 locuri pentru băieți și 3 pentru fete) sau pentru specializarea „Studii de securitate și informații” (6 locuri pentru băieți și 4 pentru fete). Studiile de licență durează trei ani, iar pentru a dobândi calitatea de ofițer de informații în cadrul SRI, tinerii absolvenți trebuie să își continue pregătirea universitară în cadrul unui program de master organizat tot de Academia Națională de Informații.

Pentru a putea participa la testele de admitere la SRI candidații trebuie să  îndeplinească mai multe condiții. De pildă, sunt obligați să se angajeze sub semnătură că, la terminarea studiilor, renunță la afacerile proprii sau la calitatea de membru în vreun partid politic.

Lista completă a condițiilor ce trebuie întrunite pentru a participa la testele de la admitere:

* au cetățenie română și domiciliul stabil în România (atât candidații cât și soții/soțiile acestora, în cazul celor căsătoriți)
* au vârsta de până la 23 de ani împliniți în cursul anului 2012
* sunt absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat
* au avut pe durata studiilor liceale mediile anuale la purtare minimum 8.00 și media minimă la examenul de bacalaureat 7.00
* cunosc foarte bine și au capacitatea de a se exprima clar și corect în limba română
* nu au repetat, în timpul liceului, unul sau mai mulți ani de studiu, din motive imputabile
* sunt „apți medical” conform baremelor stabilite de Serviciul Român de Informații
* sunt apți psihologic
* au o conduită civică și morală corespunzătoare
* nu au fost condamnați penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune săvârșită cu intenție și nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni din culpă; nu sunt în curs de cercetare sau judecată
* în situația în care fac parte din partide, formațiuni sau organizații politice, să declare în scris că după admitere renunță la calitatea de membru al acestora
* candidații care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizații sau societăți comerciale să declare sub semnătură că odată cu admiterea vor renunța la aceste calități
* sunt dispuși ca, după finalizarea ciclului de formare profesională în cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (conform contractului de școlarizare), să desfășoare activități, în calitate de ofițeri de informații, în orice zonă a teritoriului național, potrivit intereselor și nevoilor instituției
* acceptă, în situația în care vor fi declarați „Admiși”, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți cetățenești prevăzute de legislația în vigoare
* acceptă efectuarea de verificări asupra activității și comportamentului lor, precum și verificările de securitate prevăzute în H.G. nr. 585/2002 pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informații secrete de stat (vor fi incompatibile persoanele implicate în acte de terorism, trădare, infracţiuni împotriva siguranţei statului, cele care nu îşi pot justifica modul de trai, cele considerate şantajabile)
* în situația în care candidații au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, vor achita taxele de școlarizare în cuantumul stabilit de Senatul Academiei

Nu se pot înscrie la concursul de admitere SRI:

* tinerii care fac parte din organizații aflate în afara legii, precum și cei care nu dovedesc respect și devotament față de valorile democrației, față de statul de drept și instituțiile sale
* adepții unor culte sau organizații religioase ale căror precepte contravin normelor de păstrare a ordinii publice, încalcă bunele moravuri sau nu sunt compatibili cu exercitarea profesiei de militar
* cei cunoscuți ca având trăsături negative de caracter, incompatibile cu profilul moral al unui ofițer de informații

Pentru a participa la concursul de admitere şi a susţine testele din cadrul acestuia, candidații trebuie să completeze o cerere-tip adresată rectorului Academiei (formularul se obține și se completează la Secretariatul Facultății de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații sau la sediile direcțiilor județene de informații).

Cererile sunt verificate, iar apoi candidații sunt planificați pentru susținerea testelor eliminatorii:
1. interviuri de selecție
2. evaluarea psihologică preliminară
3.evaluarea psihologică complexă/test de inteligență (Nu se admit contestații la testul de inteligență, acesta fiind un instrument științific omologat în SRI)
4. examinarea medicală

Dacă au trecut de probele eliminatorii, urmează înscrierea propriu-zisă și depunerea dosarelor de concurs. Aici găsiți lista completă a documentelor necesare pentru dosar.

Probele de concurs sunt împărțite în două categorii.

Primele sunt probele eliminatorii – teste de limbă, fizice şi de creativitate:

1. Proba pentru stabilirea nivelului de cunoaștere a unei limbi străine (engleză, franceză, germană, rusă): test grilă
2. Determinarea aptitudinilor fizice. Probele sunt precedate de o verificare medicală. Pentru baremurile stabilite, consultați site-ul instituției aici.
3. Proba de creativitate. Candidații sunt transpuși în scenarii diverse care pot fi întâlnite în viața cotidiană. Scopul este de a observa cum s-ar descurca persoana într-o situație dată. Acest test nu necesită o pregătire de specialitate, iar rezultatul obținut nu poate fi contestat, fiind un intrument specific utilizat în selecția ofițerilor de informații.

Iată cum sună un astfel de exercițiu, povestit de un fost candidat la Academie: „Mi-a spus să îmi imaginez că ieșim amândoi pe poartă, mergem dreapta 100 de metri până la o farmacie și trebuie să intru și să o conving pe una dintre cele două farmaciste să iasă afară fără să mă dau de la vreo instituție sau ceva de genul, după care să o mai țin de vorbă zece minute afară”. Timpul de gândire pe care îl are la dispoziție candidatul este de cinci minute. Un alt exemplu, povestit de același candidat: „În fața unui ATM să reușesc, îmbrăcat impecabil, să cer zece lei cuiva. Cum îl conving?”.

Urmează probele scrise – teste la română şi istorie/psihologie:

* Pentru specializarea „Psihologie-informații”
   – Psihologie (prima probă)
   – Limba și literatura română (a doua probă)

* Pentru specializarea „Studii de securitate și informații”
   – Limba și literatura română (prima probă)
   – Istoria României (a doua probă)

Media finală pentru admitere se calculează astfel:

* media examenului de bacalaureat (5%)
* punctajul obținut la testul de inteligență din cadrul evaluării psihologice complexe (40%)
* nota obținută în urma susținerii lucrării la prima probă scrisă (35%)
* nota obținută la a doua probă scrisă (20%)

Admitere la master SRI în 2012

Academia organizează și două programe de studii de master: „Intelligence și securitate națională” și „Analiză de Intelligence”. Pentru admiterea din 2012, candidații se pot înscrie până la 15 februarie. Perioada de desfășurare a concursului este 8-9 septembrie 2012.

Pentru specializarea „Intelligence și securitate” sunt scoase la concurs 10 locuri (8 pentru bărbați, două pentru femei), iar pentru specializarea „Analiză de Intelligence” 10 locuri (6 bărbați, 4 femei). Programele de master durează doi ani.

Condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească sunt în mare parte aceleași pe care trebuie să le îndeplinească pentru nivelul licență. Condițiile noi sau diferite sunt următoarele:

* trebuie să fie absolvenți de studii superioare, cu examen de diplomă sau de licență
* au vârsta de până la 32 de ani împliniți în cursul anului 2012

Prima etapă este a probelor eliminatorii:

* interviuri de selecție
* evaluarea psihologică preliminară
* examinarea cunoștințelor și a deprinderilor privind utilizarea calculatorului (după caz)
* evaluarea psihologică complexă/test de inteligență (pondere 40% din media finală)
* examinarea medicală

Urmează probele de concurs:

1. Proba pentru evaluarea nivelului de cunoaștere a unei limbi străine (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, ucraineană, maghiară, turcă, greacă): test grilă (pondere 20% din media finală)
2. Proba pentru evaluarea nivelului de cultură generală: test grilă (pondere 40%). Testul conține întrebări din diverse domenii (limba și literatura română, istoria românilor, istorie universală, geografia României, filosofie, sociologie, economie politică, științe exacte).

Mai multe informații despre testele şi condiţiile admiterii la programele de master ale Academiei de Informații găsiți aici.

Candidații admiși vor fi încadrați în SRI, iar la finalul studiilor de master vor deveni ofițeri de informații operativi sau ofițeri de informații analiști. În primele patru luni din programul de master cursanții sunt angajați civili ai SRI, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată. După primele patru luni se susțin mai multe probe de evaluare. La finalizarea studiilor ei primesc o repartiție într-una din unitățile teritoriale ale SRI. Potrivit directorului SRI George Maior, salariul mediu în SRI este de 2.500 de lei.

Cei care promovează examenele vor avea statut de angajați ai SRI ca ofițeri de informații. Cei care pică examenele încetează pregătirea în cadrul Academiei, precum și toate raporturile juridice cu SRI.

Dacă acest articol ți-a fost de folos, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: