AcasăAlegerile editorilorAcrobații care îți taie respirația, făcute de un român pe un coș...

Acrobații care îți taie respirația, făcute de un român pe un coș de termocentrală | VIDEO

-

Acrobatul roman Flavius Cernescu a escaladat un coș de fum al Termocentralei Paroșeni din Valea Jiului și a realizat mai multe acrobații uimitoare la înălțimea de 180 de metri.

Filmulețul publicat pe YouTube îl arată pe Flavius urcând coșul de fum alături de Ena Nuță. Ajuns în vârful coșului, acrobatul a merg de mai multe ori pe marginea construcției, a jonglat cu portocale sau a ținut-o pe tânără în spate.

Cei doi au stat o noapte întreagă în vârful coșului și au coborât dimineața, după 8 ore petrecute la înălțime.

Flavius Cernescu a devenit celebru după ce a ajuns în semifinale la „Românii au talent”. De-a lungul timpului el a făcut numeroase alte acrobații periculoase și a escaladat Crucea de pe Caraiman, turnul de la CET Sud Pitești sau replica Turnului Eiffel de la Slobozia.

De profesie programator, Flavius a renunțat la meseria sa pentru a-și urma pasiunea pentru acrobații: a stat pe marginea barajului de la Vidraru sau a mers pe o curea lată de doar 2,5 centimetri, suspendată la 80 de metri înălțime în Salina Turda.

„A fost uimitor! În sfârșit, un nou video cu escaladarea unui coș de fum! Sper că nu te vei opri din explorarea acestor structuri comuniste înalte și ciudate. Arată înfiorător, și totuși interesant și captivant”, a comentat Johnny Ridge, un utilizator care a urmărit filmul realizat de acrobatul român.

„Mi-e greu să te văd murind de bătrânețe”, a spus un alt internaut, în vreme ce Michael Baldus a comentat: „Sper că ai găsit un Pokemon bun acolo sus”.

Pe de altă parte, Flavius le atrage atenția celor care îl admiră să nu încerce să facă acrobații similare dacă nu sunt profesioniști și nu au pregătirea necesară.

Potrivit agerpres.ro, conducerea Termocentralei Paroșeni a depus o plângere la Poliția Vulcan după ce a aflat că tânărul a escaladat coșul de fum.

“Este extrem de periculos ceea ce a făcut acest tânăr. Acolo urcă doar alpiniști autorizați. Există riscul de cădere de la înălțime, de accidentare, de vătămare prin ardere”, a declarat pentru sursa citată directorul termocentralei, Doru Vișan.

El a mai arătat că, în cazul în care s-ar fi evacuat fum pe acel coș, temperatura gazelor la ieșire ar fi ajuns la 160 de grade Celsius.

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cele mai frumoase fotografii făcute cu drone. O imagine surprinsă în România este în top
Castel fabulos din România, vedetă la BBC. Pare desprins din „basmele cu zâne”
10 idei superbe de amenajare a casei și a grădinii cu sticle din plastic reciclate

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

1 COMENTARIU

  1. Performanța în sine e de invidiat. Pentru așa ceva e nevoie de foarte mult talent și dotare de la natură, un simț al echilibrului extraordinar, un autocontrol și stăpânire de sine ce tind spre perfecțiune. Cu excepția locului pe care și l-a ales pentru demonstrație, care frizează absurdul.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...