Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat că Alianța Creștin Liberală va face o plângere penală la Consiliul Național de Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declarația pe care a făcut-o la ieșirea de la urne.
„Ca și la primul tur, am votat românește, pentru un președinte român și viu, care nu este fricos și care nu fuge de la nicio confruntare, pentru că gândiți-vă la o negociere cu un lider european dacă președintele nostru pleacă de la întâlnire”, a declarat Liviu Dragnea.
Alina Gorghiu a spus că Dragnea face o „politică de dezbinare”. „Vreau să condamn modul în care Liviu Dragnea a ales să facă o campanie de discriminare chiar și astăzi. Noi vom face o plângere către CNCD.
Domnul Dragnea a găsit să ducă încă o dată o politică de dezbinare, chiar în ziua votului. Domnul Dragnea promovează intoleranța”, a declarat Alina Gorghiu.
De asemenea, liderii ACL au cerut și demisia ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu.
„Sunt mii de români care nu vor putea să voteze din pricina domnului Meleșcanu și a MAE. Cerem demisia domnului Meleșcanu și să cerem ca o soluție prelungirea programului de vot în diaspora. Statul român va avea o problemă majoră: suntem singurii din lumea care împiedică românii din diaspora să voteze”, a punctat Gorghiu.
Alina Gorghiu a făcut un apel la studenți să meargă la orice secție de votare din București, să nu mai stea doar în Regie. ”Este coadă foarte mare. Îi rugăm să facă acest efort și să meargă la orice altă secție de vot din București”, a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









Intrebare daca spunea ca voteaza nemteste mai era discriminare? Bine am mai ajuns.
Si cu cine a votat romaneste? cu un albanezo-italian??? ma lasi??? niste cretini, ultranationalisti cand asta este in avantajul lor! imi provoaca greata! nu am putea impusca toti politicienii din Romania??
Draga MIHAI daca spunea ca a votat nemteste se intelegea ca a votat corect si responsabil ,caci asa sunt nemtii.De aia or ajuns unde o ajuns.
D-NULE DRAGNEA , AM CRESCUT INTRE MAGHIARI ,SI NEMTI — VOUA DE LA BUCURESTI DE CE VA ESTE FRICA DE ALTE NATIONALITATI CONLOCUITOARE A ROMANIEI — NOI NU AVEM PROBLEME CU EI — VOI AVETI PROBLEME POLITICE , SI , DOAR ATAT– SUNT PERSOANE EXCEPTIONALE , DACA , ITI DAU VOIE SA TE APROPII DE EI — DOAR CA ; TE ANALIZEAZA DE SUS PANA JOS – DE 10 000 DE ORI ; SI DACA NU TRECI , TESTUL , RAMAI UNDE ESTI , SI NIMIC MAI MULT … SA-NDRAZNEASCA CAREVA SA MA CONTRAZICA — IA SA , VEDEM
Javra asta pnl-ista ,mai ieri,parca avea cu totul alt discurs.Macar ,revizionistul attila e mai consecvent ,si ca discurs si ca admirator.Ce conteaza ca de fiecare data a nimerit-o dezastruos?!