Academia de Leadership Urban acordă 15 burse de câte 2000 de dolari

FOTO: Buffik/Pixabay.com

FOTO: Buffik/Pixabay.com

Fundaţia Comunitară Sibiu oferă 15 locuri la Academia de Leadership Urban, program de care pot beneficia tinerii din Sibiu, cu vârste între 21 și 32 de ani.

Candidații selectați vor beneficia de o bursă în valoare de 2000 de dolari și vor intra într-o comunitate de învăţare dedicată următoarei generaţii de lideri din mediul de business, societatea civilă sau administraţie.

Credem că Sibiul are nevoie de un suflu nou, care să îmbine noul şi vechiul în cea mai adaptată versiune a sa. Prin Academia de Leadership Urban, dorim să oferim noilor generaţii instrumentele de care au nevoie pentru a-şi accelera şi multiplica impactul, fructificând experienţele liderilor consacraţi”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Comunitare Sibiu.

Candidații trebuie să locuiască în Sibiu de minimum un an și să rămână în oraș pentru cel puţin încă 3 ani de la finalizarea programului, precum și să dispună de timpul necesar training-urilor intense, timp de 5 luni.

Termenul limită de înscriere este 6 martie, iar mai multe detalii despre program şi aplicare pot fi consultate aici.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version