AcasăInternationalA murit regina Marii Britanii

A murit regina Marii Britanii

-

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 de ani. Medicii s-au arătat îngrijorați de starea de sănătate a reginei marți, 8 septembrie, iar apropiații ei au venit la Castelul Balmoral din Scoția. După amiază, familia regală a anunțat moartea ei.

Regina Elisabeta a fost cea mai longevivă regină a Marii Britanii și cel mai în vârstă monarh din lume. A urcat pe tron pe 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, George al VI-lea.

Ce urmează după moartea reginei Marii Britanii

Există și un protocol în astfel de cazuri care datează din 1960. În cazul morții suveranei, sunt anunțați premierul și principalii repzentanți politici, apoi un mesaj oficial este transmis de Buckingham pentru publicul larg.

De asemenea, la sediul guvernului britanic vor fi arborate în bernă drapelele. Reuniunile Parlamentului sunt suspendate. Primul discurs va fi cel al premierului.

Ministrul Apărării va organiza un salut al armatei, un minut de reculegere la nivel naţional va fi anunţat şi prim-ministrul va vorbi cu prinţul Charles, devenit rege. Acesta din urmă se va adresa ţării la televizor, iar o slujbă în cinstea reginei va avea loc la catedrala londoneză St. Paul. A doua zi va fi dedicată urcării pe tron a prinţului Charles. Un consiliu se va reuni la Palatul St. James pentru a-l proclama pe noul suveran.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...