A murit fostul Papă Benedict al XVI-lea

papa benedict XVI

Foto: Marek.69 / Wikipedia.org

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, transmite BBC.

Fostul pontif a murit la reședința sa de la Vatican. El a condus Biserica Catolică pentru mai puțin de 8 ani, demisionând în 2013.

El a fost primul Papă care a renunțat la funcția sa în ultimii aproximativ 600 de ani (Grigore al XII-lea a renunțat să mai fie Papă în anul 1415).

Benedict și-a petrecut ultimii ani în Mănăstirea Mater Ecclesiae de la Vatican.

„Cu durere vă informăm că Papa Emerit Benedict al XVI-lea a murit astăzi la ora 9:34 la Mănăstirea Mater Ecclesiae”, a anunțat Vaticanul.

Trupul neînsuflețit al fostului pontif va fi depus în Catedrala Sfântul Petru începând cu 2 ianuarie.

Născut în Germania, Joseph Ratzinger a fost ales Papă în anul 2005, pe când avea 78 de ani. Pontificatul său a fost marcat de acuzații grave privind abuzurile sexuale comise de preoți catolici asupra copiilor.

În 2022 fostul Papă a admis că s-au făcut erori în modul în care aceste abuzuri au fost anchetate de către Biserica Catolică pe când el era arhiepiscop de Munchen, în Germania, în perioada 1977 – 1982.

Foto: Marek.69 / Wikipedia.org


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version