A murit economistul Ilie Șerbănescu, fost ministru în Guvernul Ciorbea

ilie șerbănescu
Foto: Captură YouTube

Ilie Șerbănescu, economist român și fost ministru în Guvernul Victor Ciorbea în anii ’90, a murit la vârsta de 81 de ani.

Anunțul a fost făcut de soția sa, Cristina Șerbănescu. „Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris ea pe Facebook.

George Simion, liderul AUR, a transmis că înmormântarea va avea loc miercuri, la biserica Cașin din Capitală: „România e de azi mai săracă. Un patriot, economistul Ilie Șerbănescu, s-a dus la Cer azi dimineață. Ieri primise Sfânta Împărtășanie. Miercuri va avea loc slujba de înmormântarea la biserica Cașin. Drum lin printre stele, maestre! Dumnezeu să vă odihnească în pace la dreapta Sa!”

Născut în iulie 1942 în București, economistul Ilie Șerbănescu avea 81 de ani. A fost ministru al Reformei și președintele Consiliului pentru Reformă în guvernul Victor Ciorbea, în perioada decembrie 1997 – aprilie 1998. A absolvit Academia de Studii Economice din București, iar în 1978 obținuse titlul de doctor în economie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.