A intrat cu mașina în sufrageria unei femei din Pitești

Foto: Ziarul Argeșul

Un șofer teribilist în vârstă de 28 de ani a ajuns, în urma unor manevre periculoase, în sufrageria unei femei din Pitești.

Tânărul circula cu viteză pe un bulevard din orașul faimos pentru scandalul permiselor auto când a pierdut controlul volanului și a intrat într-un bloc.

Bolidul a dărâmat zidul unui apartament de la parter și a intrat în sufragerie. Locatara în vârstă de 51 de ani era într-o cameră apropiată și a scăpat nevătămată, însă a tras o sperietură groaznică.

Tânărul șofer nu consumase băuturi alcoolice.

El le-a spus polițiștilor că a virat spre stânga să evite impactul cu un autoturism care a intrat în intersecție din partea dreaptă.

Chiar și așa, șoferul a fost amendat cu 780 de lei pentru neadaptarea vitezei, iar proprietara își va repara apartamentul prin societatea de asigurări.

Bărbatul care a provocat stricăciunile susține că nu are bani să le și repare, însă conduce un automobil pe care puțini și-l permit.