A fost reconstruită față unei femei care a trăit în urmă cu 7500 de ani

FOTO: Gibraltar Chronicle/Youtube
FOTO: Gibraltar Chronicle/Youtube

Oamenii de știință au reușit să reconstruiască capul unei femei care a trăit în urmă cu 7500 de ani, în Gibraltar. Femeia a avut între 30 și 40 de ani atunci când a murit, iar cercetătorii au numit-o „Calpeia”.

Craniul a fost descoperit în 1996 de o echipă de arheologi de la Muzeul din Gibraltar. Cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație au reușit să extragă ADN-ul. Proiectul de reconstrucție a durat șase luni și a fost condus de cercetătorul Manuel Jaen, de la Muzeul Național din Gibraltar.

„Acum știm că e o femeie, că e din perioada Neolitică, din jurul anului 5.400 Î.Hr.. Am reușit să extragem ADN din craniu și acum știm mai multe lucruri. Știm că era o femeie, știm că avea părul închis la culoare, la fel și ochii. Am remarcat un lucru interesant și în ceea ce privește strămoșii ei. 10% din genele ei provin de la vânători și culegători locali din Mezolitic, dar 90% provin din Anatolia (Turcia de azi)”, a explicat Manuel Jaen, pentru Gibraltar Chronicle.

Deocamdată, oamenii de știință nu au putut stabili cu exactitate motivul morții, iar craniul a fost găsit deformat și incomplet.

„Această femeie tânără – cred că avea 30-40 de ani – a trăit în Gibraltar acum 7.500 de ani. Înțeleg că nu exista agricultură în acea vreme în Gibraltar. Probabil acei oameni își duceau traiul pescuind. Dar a locuit în Gibraltar, că s-a născut aici sau a venit din altă parte, asta nu vom ști niciodată”, a declarat ministrul Patrimoniului din Gibraltar, John Cortes.

Ionuț Fantaziu
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.