AcasăȘtiri pozitiveA fost inaugurată o nouă stațiune la Marea Roșie, cu hoteluri și...

A fost inaugurată o nouă stațiune la Marea Roșie, cu hoteluri și restaurante de lux. „Va servi drept poartă de intrare”

-

Arabia Saudită a inaugurat duminică Sindalah, o insulă-stațiune de lux la Marea Roșie. Stațiunea face parte din mega-orașul futurist NEOM și are numeroase restaurante, hoteluri și dane pentru iahturi.

Sindalah „va servi drept poartă de intrare a NEOM către Marea Roșie, oferind acces ușor pentru proprietarii de iahturi europeni, saudiți și din țările GCC (Consiliul de Cooperare al Golfului, din care fac parte Bahrain, Kuwait, Qatar, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – n.r.)”, a anunțat consiliul de administrație al proiectului NEOM.

„NEOM se angajează să sprijine noua eră a turismului de lux a regatului, odată cu deschiderea Sindalah”, a declarat directorul general al NEOM, Nadhmi al-Nasr, citat într-un comunicat de presă.

Sindalah se întinde pe o suprafață de 840.000 de metri pătrați (84 de hectare), iar până în anul 2028 va putea primi „până la 2.400 de oaspeți pe zi”. NEOM a adăugat că „transformarea Sindalah din idee în realitate” a fost rezultatul a doi ani de eforturi și muncă. Peste 30.000 de persoane, 4 parteneri contractanți locali și circa 60 de subcontractanți au lucrat la proiect.

Anunțată prima dată în decembrie 2022 de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, care este și președintele consiliului de administrație al NEOM, stațiunea Sindalah a primit acum primii săi oaspeți, invitați pentru a experimenta noua insulă de lux.

Sursa: Wikipedia.org

Situată în apele azurii strălucitoare ale Mării Roșii, la 5 kilometri de coasta NEOM din nord-vestul Arabiei Saudite, Sindalah este o stațiune de lux ce îmbină frumusețea naturală a insulei cu designul bazat pe tehnologie și excelența arhitecturală, se mai arată în comunicat. Insula va genera, de asemenea, aproximativ 3.500 de locuri de muncă, contribuind la dezvoltarea industriilor ospitalității și turismului din Arabia Saudită.

Apele din jurul insulei Sindalah găzduiesc 1.100 de specii de pești și peste 300 de specii de corali, iar turiștii pot face scufundări pentru a se bucura de fauna marină. De asemenea, stațiunea are 86 de dane cu numeroase facilități pentru proprietarii de yahturi. Totodată, stațiunea are 38 de restaurante unde gătesc chefi de talie mondială, precum și localuri de noapte și 36 de magazine de lux.

Beach Club oferă relaxare lângă piscină pe timpul zilei și experiențe muzicale fascinante noaptea, în timp ce clubul de golf de pe malul mării pune la dispoziția turiștilor un teren de clasă mondială. Viitorii oaspeți își pot alege preferințele de cazare dintr-o gamă largă de proprietăți: 440 de camere, 88 de vile, precum și 218 apartamente de lux.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...