AcasăSocialA fost emis un cod galben de vijelii, ploi, descărcări electrice și...

A fost emis un cod galben de vijelii, ploi, descărcări electrice și grindină. Lista județelor afectate

-

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vijelii, ploi, descărcări electrice și grindină.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și la munte vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar la altitudini mari, de peste 90 km/h. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, de peste 30…35 l/mp.

ANM a emis și o informare meteorologică de precipitații, vânt puternic și vreme deosebit de rece.

INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 18 mai, ora 10 – 20 mai, ora 10
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece

Vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35…40 l/mp. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5…10 cm).

Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h. Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Grupul „Vouă”. Naşterea şi rătăcirea umorului inspirat „din viaţă şi din...

0
Gabriel Radu, „Mustăciosul de la Vouă”, aşa cum a rămas în memoria oamenilor, a scris sute de momente comice ale grupului „Vouă”, după 1995....

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...