A fost emis un cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. Lista județelor afectate

nori furtună ploaie vremea pe 15 zile cod galben de ploi
Foto: pixel2013 / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi torențiale, vijelii, grindină și descărcări electrice.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 6 mai, ora 12 – 7 mai, ora 03
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În acest interval vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, jumătatea sudică a Moldovei, precum și în vestul și sudul Transilvaniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 6 mai, ora 10 – 9 mai, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp și vor fi vijelii și grindină.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.