A fost asfaltată o stradă cu un stâlp în mijloc: „Ce-aveți cu el, ne protejează de soare”

Sursa foto: Captură video Observator Antena 1

Sursa foto: Captură video Observator Antena 1

O stradă din Făurei, județul Brăila, a fost asfaltată și marcată cu un stâlp pe mijloc. Mai mult, mai există încă unul care blochează și o parte dintr-un sens de mers.

„Ăia sunt de 40 de ani acolo, alimentează un sfert din oraș, e rețeaua de forță și n-am avut cum să-i montez. Așa l-a făcut constructorul”, a declarat primarul din Făurei, Ionel Voinea, pentru Observator Antena 1.

Acesta mai spune că trebuie dezgropat cablul de forță, repoziționat, reîngropat şi trecut pe unul dintre stâlpii mai apropiaţi de clădire. „Când voi găsi înţelegere la Electrica, pentru că nu eu mut stâlpii Electrica, atunci voi da unul dintre ei, pentru că ambii nu se poate, pentru că trebuie să preia cablul îngropat care traversează oraşul”, a mai spus primarul.

Locuitorii din Făurei spun că nu-s deranjați de cei doi stâlpi și că „înainte era urât”. „Lasă că-i bun, ne protejează de soare. Ce-aveți cu el, ce e cu stâlpu”, a spus o localnică.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version