A fost anulat trenul nou de la Alstom, care circula de la București la Brașov

FOTO: Alstom.com
FOTO: Alstom.com

Trenul nou Alstom Coradia Stream, care circula între București și Brașov, a fost anulat în această dimineață, iar pasagerii au plecat cu un alt tren al CFR Călători, cu o întârziere de jumătate de oră.

Anunțul a fost făcut de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, care a spus că au apărut „erori afișate de computerul de bord, erori care nu s-au resetat în timp util.

Trenul ar fi trebuit să plece din Gara de Nord, către Brașov, la ora 5.40 și urma să facă apoi și cursa Brașov – București. Trenul nu a mai plecat în această dimineață, iar pasagerii au fost direcționați spre trenul IR 1735, care a plecat la 6.11.

„Trenul nou a trebuit să fie anulat în această dimineață în urma unor erori afișate de computerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijati către următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu.

Reamintim faptul că trenul Coradia Stream preluat de ARF și pus în circulație (din lotul de 37 de trenuri contractate în martie 2022) nu are în prezent vreo rezervă tehnică, până la intrarea în parc a următoarelor trenuri”, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.