A crescut numărul de noi cazuri de COVD-19 depistate în ultimele 24 de ore. Cel mai nou bilanț

câte județe are românia
Sursa: Spiridon Ion Cepleanu / wikipedia.org

Institutul Națională de Sănătate Publică a anunțat cel mai nou bilanț privind cazurile de coronavirus din țară.

Astfel, numărul persoanelor infectate a ajuns la 13.163, în ultimele 24 de ore înregistrându-se 431 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Numărul noilor cazuri este mult mai mare decât cel de ieri, de exemplu, când au fost anunțate doar 165 de noi cazuri.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost prelucrate 4.968 de teste în laboratoarele din țară, ceea ce înseamnă că 8,6% dintre teste au fost pozitive.

Acest procent este unul în creștere față de zilele anterioare, când procentul părea că s-a stabilizat undeva la 3-4%.

Mai mult, ieri procentul celor depistați pozitiv a fost de doar 2,4% dintre cei testați, acesta fiind unul dintre cele mai reduse procente din ultimul timp (cel mai mic a fost de 2,1%).

Cu privire la acest aspect, Institutul de Sănătate Publică face precizarea că numărul cazurilor noi (de azi – n.r.) se ponderează cu numărul cazurilor noi anunțate în cursul zilei de 2 mai a.c. (165 noi cazuri), întrucât au fost constatate decalaje în înregistrarea acestora pe fondul ajustărilor în sistemul de raportare din teritoriu.

La începutul lunii aprilie aproximativ 10% din cei testați erau depistați pozitiv, procentul ajungând la un vârf de 14%. În ultima săptămână, procentul ajunsese la 2-3-4%.

În urmă cu câteva zile, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că România nu a ajuns încă la vârful pandemiei, și că ne aflăm încă pe o pantă ascendentă.

Până astăzi, 3 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.163 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Dintre persoanele confirmate pozitiv până acum, 4.869 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

208

2.

Arad

606

3.

Argeș

154

4.

Bacău

266

5.

Bihor

467

6.

Bistrița-Năsăud

215

7.

Botoșani

483

8.

Brașov

489

9.

Brăila

25

10.

Buzău

21

11.

Caraș-Severin

102

12.

Călărași

53

13.

Cluj

407

14.

Constanța

243

15.

Covasna

196

16.

Dâmbovița

110

17.

Dolj

128

18.

Galați

422

19.

Giurgiu

134

20.

Gorj

65

21.

Harghita

21

22.

Hunedoara

527

23.

Ialomița

214

24.

Iași

276

25.

Ilfov

281

26.

Maramureș

75

27.

Mehedinți

67

28.

Mureș

487

29.

Neamț

520

30.

Olt

45

31.

Prahova

73

32.

Satu Mare

52

33.

Sălaj

40

34.

Sibiu

352

35.

Suceava

2.899

36.

Teleorman

105

37.

Timiș

479

38.

Tulcea

54

39.

Vaslui

116

40.

Vâlcea

24

41.

Vrancea

287

42.

Mun. București

1.354

43.

21

TOTAL

13.163

Totodată, până acum, 780 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași și Maramureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 431 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.349 de persoane. Alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 195.508 de teste.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.349 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 93 de cetățeni români aflați în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 28 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.