AcasăSocialSănătatePrimul medicament pe bază de cannabis ce va putea fi vândut în...

Primul medicament pe bază de cannabis ce va putea fi vândut în România

-

Medicamentul Epidyolex, produs de compania britanică GW Pharmaceuticals pentru a trata crizele pacienților care suferă de două tipuri rare de epilepsie, a fost aprobat de Comisia Europeană și de Agenția Europeană pentru Medicamente și va putea fi comercializat în statele membre UE, inclusiv în România.

Este pentru prima dată când Uniunea Europeană a aprobat folosirea unui produs medical pe bază de canabis, relatează BBC.

De acum încolo, medicii vor putea prescrie Epidyolex – o soluție orală de canabidiol, un compus găsit în planta de cannabis – dacă vor considera că medicamentul îi ajută pe pacienți.

Epidyolex a fost aprobat ca tratament pentru pacienți de peste 2 ani care suferă de sindromul Lennox-Gastaut sau de sindromul Dravet. Acestea sunt afecțiuni epileptice dificil de tratat, care pot provoca mai multe crize pe zi.

Noul medicament va fi folosit în combinație cu un alt medicament pentru epilepsie, numit clobazam.

Soluția orală de canabidiol are aromă de căpșune și trebuie luată de două ori pe zi. Ea nu are efectul de drog asociat în mod curent cu țigările de cannabis. Potrivit companiei producătoare, atunci când este folosit împreună cu alte terapii împotriva epilepsiei, Epidyolex reduce semnificativ frecvența crizelor la pacienții cu sindromul Lennox-Gastaut și la cei cu sindromul Dravet.

Cele mai frecvente efecte adverse care au apărut la pacienții tratați cu Epidyolex au fost somnolența, apetitul scăzut, diareea, febra și stările de vomă.

Aproximativ 50.000 de copii și de tineri adulți din Europa suferă de cele două tipuri de epilepsie, potrivit “The Guardian”.

Noul medicament este deja vândut în Statele Unite, unde aproximativ 15.000 de tineri au fost tratați cu Epidyolex. Medicamentul a primit aprobare în SUA în iunie 2018.

Foto: 7raysmarketing / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...