AcasăSocialCrima de la Caracal. Polițiștii și procurorii își pasează unii altora vina

Crima de la Caracal. Polițiștii și procurorii își pasează unii altora vina

-

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nu le-au interzis lucrătorilor de poliție să pătrundă în domiciliul prezumtivului autor Gheorghe Dincă, după ce l-au identificat pe acesta.

Informația apare într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Public.

Potrivit unui control realizat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, procurorii și lucrătorii de poliție au stabilit, de comun acord, că nu este oportună pătrunderea în domiciliul lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6.00 (vineri dimineața), întrucât exista riscul compromiterii probelor în situația în care autorul nu se afla acolo.

Pe de altă parte, Poliția susține că polițiștii au vrut să intre în domiciliul suspectului, dar procurorii nu au fost de acord. Informația apare într-un fragment din raportul Ministerului de Interne prezentat de Alexandru Cumpănașu, unchiul fetei ucise: “Deși comisarul șef Alexe Nicolae – adjunct al șefului IPJ Olt pe linie de investigații criminale a propus să se intre la adresa respectivă, chiar dacă nu exista un mandat de percheziție, invocându-se ipoteza săvârșirii unei infracțiuni flagrante (situație în care este permisă percheziția), reprezentanții parchetului nu au fost de acord cu această propunere”.

Așadar, reprezentanții Poliției spun că se putea intra în domiciliul suspectului și fără un mandat de percheziție deoarece se putea invoca comiterea unei infracțiuni flagrante.

Parchetul de pe lângă ÎCCJ mai anunță că, în urma controlului, a constatat nerespectări ale dispozițiilor procedurale în activitatea de înregistrare a cauzei și un management defectuos al cauzei.

De asemenea, Parchetul a constatat sincope în comunicarea dintre organele de poliție și procurori.

Concret, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal după aproximativ 5 ore de la sesizarea Serviciului 112, ceea ce a condus la dispunerea cu întârziere a măsurilor necesare în vederea localizării și identificării autorului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...