AcasăInternationalOrașul care a interzis mașinile în centru în urmă cu 20 de...

Orașul care a interzis mașinile în centru în urmă cu 20 de ani. Cum s-a schimbat

-

În urmă cu 20 de ani, primăria din orașul spaniol Pontevedra, regiunea Galiția, decidea ca traficul mașinilor în centrul urbei să fie interzis.

A fost o măsură nepopulară, însă pe care primarul Miguel Fernández Lores și-a asumat-o și nu și-a schimbat decizia chiar dacă au fost atunci numeroase proteste.

După 20 de ani, primarul spune că emisiile poluante din întreg orașul s-au redus cu aproximativ 70%, iar cei care-și cumpără mașini sunt tot mai puțini. Dacă înainte de a fi interzis traficul erau omul și mașina, acum mai sunt în jur de 14.000 de automobile.

Potrivit Deutsche Welle, în jurul centrului orașului, primăria a amenajat în jur de 15.000 de locuri de parcare pentru cei care vor să vină cu mașina cât mai aproape de zona care acum a devenit una extrem de atractivă pentru turiști.

În oraș au voie să intre camioanele doar pentru a livra marfă, iar perioada de parcare e limitată. Măsura e valabilă și pentru toate zonele rezidențiale. Se poate parca până la maximum 15 minute.

În restul orașului, limita de viteză generală este 30 de kilometri pe oră, iar pietonii au întotdeauna prioritate. De altfel, semafoarele și semnele de circulație sunt foarte rare în comparație cu alte orașe.

Polițiștii au sisteme de supraveghere cu ajutorul cărora monitorizează vehiculele parcate și dacă se respectă viteza maximă.

Reprezentanții poliției spun că în ultimii opt ani nu s-a mai înregistrat nici măcar un accident rutier mortal.

Poate părea surprinzător, dar primarului Lores, care este ales din 1990, îi place să șofeze și se deplasează cu mașina zilnic pentru că vine din afara orașului, însă consideră că vehiculele trebuie să circule pe drumuri de țară sau pe autostrăzi, nu în orașe.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...