AcasăSocialFără selfie-uri pe trenuri. CFR a lansat o campanie de conștientizare

Fără selfie-uri pe trenuri. CFR a lansat o campanie de conștientizare

-

CFR Infrastructură a lansat online o campanie de conștientizare a pericolelor care pot apărea dacă nu sunt respectate indicatoarele din apropierea liniilor de cale ferată.

Atenționarea CFR vine după ce 15 oameni, cei mai mulți tineri, au murit în ultimii 5 ani, iar alții 41 s-au rănit în urma electrocutării pe calea ferată. Aceștia au avut de suferit după ce s-au urcat pe vagoane.

Săptămâna trecută, o tânără în vârstă de 20 de ani a murit electrocutată, după ce s-a urcat pe un tren în localitatea Chitila. Aceasta era studentă la arhitectură și se afla într-un grup de colegi de care s-a îndepărtat. Potrivit apropiaților, nu s-ar fi urcat pe tren pentru selfie, ci pentru a fotografia zona. Potrivit autorităților, s-a produs un arc electric, tânăra a căzut și a fost găsită decedată de echipajele SMURD.

Tot săptămâna trecută, un adolescent în vârstă de 16 ani, elev în clasa a zecea la Colegiul Tehnic din Buzău, a fost dus în stare gravă la spital, cu arsuri de gradul III pe 70% din suprafața corpului.Acesta s-a urcat pe un vagon dezafectat, pentru a-și face un selfie, moment în care s-a produs un arc electric care l-a aruncat de pe vagon. Acesta se afla împreună cu mai mulți prieteni.

De asemenea, anul trecut, în luna octombrie, doi tineri au fost implicați într-un caz asemănănător apropiere de gara din Focșani. Cei doi, în vârstă de 22 și 24 de ani, ambii din Focșani, s-au urcat pe un tren să-și facă fotografii. Unul dintre ei a murit și a rămas blocat sus pe vagoane, în timp ce al doilea a reușit să sară și a suferit arsuri minore la mâini.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...